Infiintari firme | Legislatie | Codul Vamal al Romaniei

LEGE

privind Codul vamal al României

Parlamentul României adoptã prezenta lege.

TITLUL I

Dispozitii generale

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare si definitii

Art. 1. – (1) Reglementãrile vamale cuprind prezentul cod, regulamentul de aplicare a acestuia, precum si alte acte normative care contin prevederi referitoare la domeniul vamal.

(2) Codul vamal se aplicã schimbului de mãrfuri si bunuri dintre România si alte tãri, fãrã a aduce atingere reglementãrilor speciale prevãzute în alte domenii.

Art. 2. – (1) Reglementãrile vamale se aplicã în mod uniform pe întreg teritoriul vamal al României, în mãsura în care nu existã dispozitii contrare prevãzute în acordurile si conventiile internationale la care România este parte.

(2) Introducerea sau scoaterea din tarã a mãrfurilor, a mijloacelor de transport si a oricãror alte bunuri este permisã numai prin punctele de trecere a frontierei de stat.

(3) În punctele de trecere a frontierei de stat si pe teritoriul tãrii sunt organizate birouri vamale care functioneazã potrivit legii.

(4) La trecerea frontierei de stat, mãrfurile, mijloacele de transport si orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal si aplicãrii reglementãrilor vamale numai de autoritatea vamalã.

Art. 3. – (1) Teritoriul vamal al României cuprinde teritoriul statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum si marea teritorialã a României, delimitatã conform normelor dreptului international si legislatiei române în materie.

(2) Teritoriul vamal al României include si spatiul aerian al teritoriului tãrii si al mãrii teritoriale.

Art. 4. – În sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificatii:

1. persoanã – persoanã fizicã sau juridicã; în aceastã definitie se încadreazã si o asociatie de persoane fizice care, desi nu are personalitate juridicã, este recunoscutã de lege;

2. persoanã stabilitã în România – o persoanã fizicã cu domiciliul ori cu resedinta în România sau o persoanã juridicã care are sediul social, sediul central sau sediul permanent în România ori asociatia de persoane prevãzutã la pct. 1 cu sediul în România;

3. autoritate vamalã – autoritate învestitã, în principal, cu aplicarea reglementãrilor vamale;

4. birou vamal – unitate a autoritãtii vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalitãtile prevãzute în reglementãrile vamale;

5. birou vamal de intrare – biroul vamal desemnat de autoritatea vamalã conform reglementãrilor vamale, cãtre care mãrfurile introduse pe teritoriul vamal al României trebuie sã fie dirijate fãrã întârziere si la care acestea sunt supuse controalelor corespunzãtoare la intrare, destinate analizei de risc;

6. birou vamal de import – biroul vamal desemnat de autoritatea vamalã conform reglementãrilor vamale, la care trebuie sã fie îndeplinite formalitãtile vamale si controlul corespunzãtor destinat evaluãrii riscurilor, pentru a da o destinatie vamalã mãrfurilor introduse pe teritoriul vamal al României;

7. birou vamal de export – biroul vamal desemnat de autoritatea vamalã, conform reglementãrilor vamale, la care trebuie sã fie îndeplinite formalitãtile vamale si controlul corespunzãtor destinat evaluãrii riscurilor, pentru a da o destinatie vamalã mãrfurilor care ies de pe teritoriul vamal al României;

8. birou vamal de iesire – biroul vamal desemnat de autoritatea vamalã, conform reglementãrilor vamale, la care mãrfurile trebuie sã fie prezentate înainte de a iesi de pe teritoriul vamal al României si unde acestea sunt supuse controlului vamal de iesire destinat analizei de risc;

9. decizie – orice act oficial al autoritãtii vamale privind reglementãrile vamale, referitor la un anumit caz, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane identificate ori identificabile, inclusiv informatiile tarifare obligatorii si informatiile obligatorii în materie de origine;

10. statut vamal – statutul unei mãrfi ca fiind marfã româneascã sau strãinã;

11. mãrfuri românesti:

a) mãrfuri obtinute în întregime pe teritoriul vamal al României, cu respectarea conditiilor de origine prevãzute în prezentul cod, care nu încorporeazã mãrfuri importate din alte tãri. Mãrfurile obtinute din mãrfuri plasate sub un regim suspensiv nu se considerã a avea statut de marfã româneascã în cazurile de importantã economicã specialã determinate prin regulamentul vamal;

b) mãrfuri importate care au fost puse în liberã circulatie;

c) mãrfuri obtinute pe teritoriul vamal al României fie din mãrfurile prevãzute la lit. a) si b), fie din mãrfurile prevãzute la lit. b);

12. mãrfuri strãine – altele decât cele definite la pct. 11; mãrfurile românesti îsi pierd statutul vamal când sunt scoase de pe teritoriul vamal al României;

13. datorie vamalã – obligatia unei persoane de a plãti cuantumul drepturilor de import sau de export;

14. drepturi de import:

a) taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plãtit la importul de mãrfuri;

b) taxele agricole si alte taxe la import introduse prin reglementãrile privind politica agricolã sau prin reglementãrile specifice aplicabile anumitor mãrfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacã este cazul;

15. drepturi de export:

a) taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plãtit la exportul mãrfurilor;

b) taxele agricole si alte taxe la export introduse prin reglementãrile privind politica agricolã sau prin reglementãrile specifice aplicabile anumitor mãrfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacã este cazul;

16. debitor – orice persoanã obligatã sã achite datoria vamalã;

17. supraveghere vamalã – orice actiune a autoritãtii vamale pentru asigurarea respectãrii reglementãrilor vamale si, când este cazul, a altor dispozitii aplicabile mãrfurilor aflate sub supraveghere vamalã;

18. control vamal – acte specifice efectuate de autoritatea vamalã pentru a asigura aplicarea corectã a reglementãrilor vamale si a altor dispozitii legale privind intrarea, iesirea, tranzitul, transferul si destinatia finalã ale mãrfurilor care circulã între teritoriul vamal al României si alte tãri, inclusiv stationarea mãrfurilor care nu au statutul de mãrfuri românesti; aceste acte pot sã includã verificarea mãrfurilor, a datelor înscrise în declaratie, existenta si autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidentelor contabile ale agentilor economici si a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor si al altor mãrfuri transportate de sau aflate asupra persoanelor, precum si efectuarea de verificãri administrative si alte acte similare;

19. destinatie vamalã a mãrfurilor:

a) plasarea mãrfurilor sub un regim vamal;

b) introducerea mãrfurilor într-o zonã liberã sau antrepozit liber;

c) reexportul acestora în afara teritoriului vamal al României;

d) distrugerea mãrfurilor;

e) abandonarea mãrfurilor în favoarea statului;

20. regim vamal:

a) punerea în liberã circulatie;

b) tranzitul;

c) antrepozitarea vamalã;

d) perfectionarea activã;

e) transformarea sub control vamal;

f) admiterea temporarã;

g) perfectionarea pasivã;

h) exportul;

21. declaratie vamalã – actul cu caracter public, prin care o persoanã manifestã, în formele si modalitãtile prevãzute în reglementãrile vamale, vointa de a plasa mãrfurile sub un anumit regim vamal;

22. declarant – persoana care întocmeste declaratia vamalã în nume propriu sau persoana în numele cãreia se face o declaratie vamalã;

23. prezentarea mãrfurilor în vamã – reprezintã înstiintarea autoritãtii vamale, în modalitatea prevãzutã de lege, despre sosirea mãrfurilor la biroul vamal sau în orice alt loc desemnat ori aprobat de autoritatea vamalã;

24. liber de vamã – actiune prin care autoritatea vamalã lasã la dispozitia titularului declaratiei vamale mãrfurile vãmuite în scopul prevãzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate;

25. titularul regimului – persoana în numele cãreia s-a fãcut declaratia vamalã sau persoana cãreia i-au fost transferate drepturile si obligatiile persoanei mentionate anterior în privinta regimului vamal;

26. titularul autorizatiei – persoana cãreia i s-a eliberat o autorizatie;

27. risc – probabilitatea producerii, la intrarea, iesirea, tranzitul, transferul si destinatia finalã ale mãrfurilor care circulã între teritoriul vamal al României si alte tãri si la stationarea mãrfurilor care nu au statutul de mãrfuri românesti, a unui eveniment care fie:

a) împiedicã aplicarea corectã a reglementãrilor legale, fie

b) compromite interesele financiare ale României, fie

c) constituie o amenintare pentru securitatea si siguranta României, pentru sãnãtatea publicã, pentru mediu sau pentru consumatori;

28. gestionarea riscurilor – determinarea sistematicã a riscurilor si punerea în practicã a tuturor mãsurilor necesare pentru a limita expunerea la riscuri; acest termen include activitãti de genul colectãrii de date si de informatii, analizãrii si evaluãrii riscurilor, recomandãrii si adoptãrii de mãsuri, precum si controlul si evaluarea periodicã ale procesului si ale rezultatelor sale, pe bazã de surse si de strategii nationale si internationale.

CAPITOLUL II

Sistemul institutional al autoritãtii vamale

SECTIUNEA 1

Structura organizatoricã a autoritãtii vamale

Art. 5. – (1) Activitatea autoritãtii vamale se exercitã prin:

a) Autoritatea Nationalã a Vãmilor;

b) directiile regionale vamale;

c) birourile vamale.

(2) În cadrul birourilor vamale se pot înfiinta puncte vamale.

Art. 6. – (1) Autoritatea Nationalã a Vãmilor este organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridicã, finantat de la bugetul de stat, care se organizeazã si functioneazã în subordinea Ministerului Finantelor Publice, în cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscalã. Organizarea si functionarea acesteia se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.

(2) Autoritatea vamalã are o siglã ale cãrei caracteristici se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.

(3) Salarizarea, precum si drepturile si îndatoririle personalului vamal sunt cele prevãzute de lege pentru functionarii publici si de Statutul personalului vamal.

(4) Functiile generale si specifice utilizate în Autoritatea Nationalã a Vãmilor, în directiile regionale vamale, în birourile si în punctele vamale se stabilesc prin lege.

Art. 7. – (1) Directiile regionale vamale si birourile vamale sunt unitãti subordonate Autoritãtii Nationale a Vãmilor.

(2) Deschiderea de noi birouri vamale de frontierã sau închiderea celor existente se face prin hotãrâre a Guvernului.

(3) Directiile regionale vamale, birourile vamale de interior si punctele vamale se înfiinteazã prin decizie a Autoritãtii Nationale a Vãmilor.

Art. 8. – Autoritatea vamalã îsi desfãsoarã activitatea în sedii proprii sau, când acest lucru nu este posibil, în spatii date în folosintã gratuitã de cãtre detinãtorii legali.

SECTIUNEA a 2-a

Art. 9. – (1) Autoritatea vamalã exercitã, în cadrul politicii vamale a statului, atributiile conferite prin reglementãrile vamale pentru realizarea controlului vamal al mãrfurilor introduse sau scoase din tarã.

(2) Controlul vamal se efectueazã la birourile si punctele vamale de cãtre personalul autoritãtii vamale, sub îndrumarea si controlul directiilor regionale vamale si ale Autoritãtii Nationale a Vãmilor.

(3) În cazurile si conditiile prevãzute de prezentul cod si de regulamentul vamal, controlul vamal se poate efectua si în alte locuri decât cele prevãzute la alin. (2).

Art. 10. – (1) Autoritatea vamalã are dreptul sã efectueze controlul vamal al mijloacelor de transport si al mãrfurilor, precum si al bunurilor si valorilor apartinând persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor din tarã.

(2) În cazul în care se refuzã prezentarea, autoritatea vamalã are dreptul sã efectueze controlul vamal din proprie initiativã, fãrã acordul titularului.

(3) Când existã indicii temeinice de fraudã, se poate efectua, cu aprobarea sefului biroului vamal, controlul vamal corporal sumar, cu respectarea normelor de igienã si în încãperi separate, de cãtre persoane de acelasi sex cu persoana controlatã. Se considerã cã existã indicii temeinice de fraudã în situatiile când agentul vamal:

a) descoperã în timpul controlului indicii cu privire la existenta unor mãrfuri nedeclarate sau ascunse;

b) detine informatii despre intentia persoanei controlate de a sãvârsi contraventii sau infractiuni vamale;

c) posedã date cã persoana controlatã a sãvârsit contraventii sau infractiuni vamale;

d) constatã comportamente neobisnuite din partea persoanei controlate.

(4) Controlul vamal corporal sumar nu are caracterul perchezitiei corporale prevãzute în Codul de procedurã penalã.

Art. 11. – (1) Autoritatea vamalã, când are informatii cu privire la persoanele care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta droguri sau precursori ai acestora ascunsi în corpul lor, poate, pe baza consimtãmântului acestora, sã le supunã unui examen de investigare medicalã.

(2) În caz de refuz, agentul vamal solicitã parchetului în a cãrui razã de competentã se aflã biroul vamal autorizarea pentru examinarea medicalã si retinerea persoanei. Rezultatele examinãrii medicale se prezintã parchetului în scopul aplicãrii procedurilor penale.

Art. 12. – (1) Personalul vamal este învestit cu exercitiul autoritãtii publice si are dreptul sã conducã la sediul biroului vamal persoanele suspecte de încãlcarea reglementãrilor vamale, a cãror identitate nu a putut fi stabilitã în conditiile legii.

(2) Echipajele mobile ale autoritãtii vamale, identificabile prin dotãri si însemne specifice, au dreptul de a opri mijloacele de transport, în vederea verificãrii respectãrii reglementãrilor vamale, folosind semnale formale specifice.

Când conducãtorii mijloacelor de transport refuzã sã opreascã, pot fi utilizate pentru imobilizare si alte modalitãti prevãzute de lege.

(3) În caz de infractiuni flagrante, personalul vamal are obligatia sã îl înainteze de îndatã procurorului pe fãptuitor, împreunã cu lucrãrile efectuate si cu mijloacele de probã.

Art. 13. – (1) Personalul vamal abilitat are dreptul ca, în vederea efectuãrii controlului vamal în conditiile legii, sã urce la bordul oricãror nave, inclusiv al celor militare, aflate în porturile maritime sau fluviale, precum si în rada acestora.

(2) Comandantul sau, în absenta acestuia, secundul navei comerciale ori militare este obligat sã primeascã autoritatea vamalã, sã o însoteascã în timpul controlului si sã îi creeze posibilitatea de a verifica orice loc de pe navã susceptibil de a ascunde mãrfuri sau valori supuse reglementãrilor vamale.

(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplicã si aeronavelor comerciale sau militare aflate în aeroporturi, la sosirea ori plecarea din tarã.

Art. 14. – (1) Autoritatea vamalã poate controla mãrfurile supuse reglementãrilor vamale în orice loc s-ar afla pe teritoriul tãrii. Pe durata controlului si a verificãrilor efectuate de personalul vamal cu atributii în acest domeniu se pot retine, potrivit legii, de la persoanele fizice si juridice, documente de orice naturã si pe orice fel de suport, care pot facilita îndeplinirea misiunii de control.

Retinerea documentelor se face pe baza unui procesverbal.

(2) În acest scop, autoritatea vamalã poate:

a) verifica, în conditiile legii, clãdiri, depozite, terenuri, mijloace de transport susceptibile de a transporta mãrfuri supuse unui regim vamal sau care ar trebui supuse unui regim vamal, precum si orice alte obiective;

b) preleva, în conditiile legii, probe pe care le analizeazã în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificãrii si expertizãrii mãrfurilor;

c) efectua investigatii, supravegheri si verificãri în cazurile în care sunt semnalate situatii de încãlcare a reglementãrilor vamale;

d) desfãsura activitãtile necesare pentru gestionarea riscurilor;

e) exercita controlul ulterior la sediul agentilor economici asupra schimbului de mãrfuri dintre România si alte tãri, în scopul verificãrii respectãrii reglementãrilor vamale;

f) identifica, pe bazã de documente, persoanele care se aflã în raza de activitate a biroului vamal, precum si persoanele care au legãturã cu mãrfurile si se aflã în locurile verificate potrivit lit. a);

g) participa, în conditiile legii, la realizarea livrãrilor supravegheate;

h) coopera direct cu alte institutii centrale române sau cu administratii vamale strãine, în conditiile legii si cu respectarea obligatiilor ce decurg din conventiile si întelegerile la care România este parte;

i) culege, prelucra si utiliza informatii specifice necesare pentru prevenirea si combaterea încãlcãrii reglementãrilor vamale, inclusiv prin gestionarea, potrivit legii, a unor baze de date privind schimbul de mãrfuri.

Art. 15. – Pentru efectuarea controlului vamal al mãrfurilor si, când este cazul, institutiile si orice alte persoane au obligatia sã punã la dispozitie autoritãtii vamale, fãrã platã, datele si informatiile pe care le detin referitoare la acele mãrfuri. Aceste date si informatii se transmit, în scris sau înregistrate pe alt suport material compatibil, în termenul solicitat.

Art. 16. – (1) Organele postale sunt obligate sã prezinte pentru control, autoritãtii vamale aflate în incinta oficiului postal, coletele si trimiterile postale internationale, cu respectarea normelor postale.

(2) În exercitarea atributiilor de control, autoritatea vamalã nu poate sã aducã atingere secretului corespondentei si trimiterilor postale.

Art. 17. – (1) Autoritatea vamalã îsi exercitã atributiile pe întreg teritoriul vamal al României, în conditiile stabilite prin prezentul cod.

(2) Organele de politie si alte autoritãti publice ce au, potrivit legii, competente în domeniul controlului fiscal, al circulatiei si utilizãrii mãrfurilor pe teritoriul vamal al României sunt obligate sã anunte de îndatã autoritatea vamalã cea mai apropiatã când constatã încãlcãri ale reglementãrilor vamale si sã depunã la aceasta mãrfurile care au fãcut obiectul acelor încãlcãri, precum si documentele doveditoare.

Art. 18. – (1) În scopul prevenirii încãlcãrii reglementãrilor vamale, se instituie o zonã specialã de supraveghere vamalã, cuprinsã între limita exterioarã a mãrii teritoriale si frontiera de stat, precum si o fâsie de 30 km în interiorul frontierei de stat.

(2) În zona specialã de supraveghere vamalã autoritatea vamalã efectueazã si alte actiuni specifice, prin înfiintarea de posturi de supraveghere vamalã, permanente sau temporare, fixe ori mobile. Totodatã, realizeazã controale inopinate, urmãreste si identificã persoanele suspectate de încãlcarea reglementãrilor vamale.

SECTIUNEA a 3-a

Drepturile si obligatiile autoritãtii vamale

Art. 19. – Autoritatea Nationalã a Vãmilor si directiile regionale vamale exercitã coordonarea, îndrumarea si controlul efectuãrii operatiunilor realizate de birourile vamale, asigurând aplicarea uniformã a reglementãrilor vamale.

Art. 20. – Birourile vamale efectueazã operatiunile de control si supraveghere vamalã în cazurile si în conditiile prevãzute de reglementãrile vamale.

Art. 21. – Autoritatea vamalã comunicã, în conditiile legii, la cererea ministerelor si a altor institutii centrale, precum si a Bãncii Nationale a României, date privind operatiunile vamale care le sunt necesare pentru îndeplinirea atributiilor lor prevãzute de lege.

SECTIUNEA a 4-a

Personalul vamal. Drepturi si obligatii

Art. 22. – Personalul vamal cuprinde functionarii numiti în functia publicã în cadrul sistemului institutional al autoritãtii vamale.

Art. 23. – Conditiile de recrutare, de numire în functia publicã, de promovare si evaluare, precum si de încetare a raportului de serviciu se stabilesc prin legislatia aplicabilã functionarilor publici si personalului vamal.

Art. 24. – Personalul vamal poartã, în timpul serviciului, uniformã, însemne, ecusoane distincte si, dupã caz, echipament de protectie, care se atribuie gratuit. Modelul si durata de întrebuintare ale acestora se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.

Art. 25. – (1) Personalul vamal îsi exercitã atributiile în cadrul operatiunilor de control si supraveghere vamalã numai pe baza legitimatiilor de serviciu, în care sunt înscrise competentele conferite prin normele legale.

(2) Organele de politie sunt obligate sã acorde, la cerere, sprijin autoritãtii vamale în exercitarea atributiilor care le revin.

Art. 26. – Personalul vamal, în exercitarea atributiilor de serviciu, beneficiazã de ocrotirea specialã prevãzutã de lege pentru ofiterii de politie.

Art. 27. – (1) Personalul vamal care are dreptul de a purta si a face uz de armã, în conformitate cu normele legale privind regimul armelor si al munitiilor, se stabileste de conducãtorul Autoritãtii Nationale a Vãmilor, cu aprobarea ministrului finantelor publice.

(2) Conditiile în care personalul vamal are dreptul sã detinã si sã poarte arme se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.

Art. 28. – Personalul vamal, indiferent de functia detinutã, este obligat sã pãstreze confidentialitatea datelor si a operatiunilor efectuate, precum si a oricãror documente, date si informatii despre care ia cunostintã în exercitarea atributiilor de serviciu si care nu sunt, potrivit legii, informatii de interes public.

Art. 29. – Personalul vamal este obligat sã fie loial institutiei, sã aibã o atitudine corectã si integrã, actionând cu competentã si fermitate pentru prevenirea, combaterea si sanctionarea încãlcãrii reglementãrilor vamale.

Art. 30. – Autoritatea Nationalã a Vãmilor realizeazã formarea si perfectionarea personalului vamal prin Scoala de Finante Publice si Vamã, precum si prin programe de formare specializatã în administratia publicã.

CAPITOLUL III

Dispozitii generale privind drepturile si obligatiile persoanelor cu privire la reglementãrile vamale

SECTIUNEA 1

Dreptul de reprezentare

Art. 31. – (1) În conditiile prevãzute în prezentul cod, orice persoanã îsi poate desemna un reprezentant în relatia sa cu autoritatea vamalã pentru a întocmi actele si a îndeplini formalitãtile prevãzute în reglementãrile vamale.

(2) Reprezentarea poate fi directã sau indirectã.

(3) În cazul reprezentãrii directe, reprezentantul actioneazã în numele si pe seama unei alte persoane.

(4) În cazul reprezentãrii indirecte, reprezentantul actioneazã în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane.

(5) Reprezentantul trebuie sã fie stabilit în România, cu urmãtoarele exceptii:

a) în cazul declarãrii mãrfurilor pentru regimul vamal de tranzit sau admitere temporarã;

b) în cazurile când mãrfurile sunt declarate cu titlu ocazional, cu conditia ca autoritatea vamalã sã considere justificat acest lucru.

(6) Reprezentantul poate fi un comisionar în vamã, în conditiile prevãzute de regulamentul vamal.

(7) Reprezentantul are obligatia sã declare cã actioneazã pentru persoana care l-a împuternicit, sã specifice dacã reprezentarea este directã sau indirectã si sã fie învestit cu putere de reprezentare.

(8) O persoanã care nu declarã cã actioneazã în numele sau pe seama altei persoane ori care declarã cã actioneazã în numele sau pe seama altei persoane fãrã a fi împuternicitã sã facã aceasta se considerã cã actioneazã în nume propriu si pe contul sãu.

(9) Autoritatea vamalã poate cere oricãrei persoane care declarã cã actioneazã în numele sau pe seama altei persoane sã facã dovada calitãtii si capacitãtii sale de a actiona ca reprezentant.

SECTIUNEA a 2-a

Agenti economici autorizati

Art. 32. – (1) Autoritatea vamalã acordã, pe baza criteriilor prevãzute în prezenta sectiune si, dacã este necesar, dupã consultarea altor autoritãti competente, statutul de agent economic autorizat oricãrui agent economic stabilit în România. Agentul economic autorizat beneficiazã de anumite facilitãti în ceea ce priveste controlul vamal privind securitatea si siguranta si/sau de anumite simplificãri prevãzute de reglementãrile vamale.

(2) Statutul de agent economic autorizat se acordã pe baza urmãtoarelor criterii:

a) lipsa înregistrãrilor în baza de date a autoritãtii vamale, referitoare la încãlcarea reglementãrilor vamale de cãtre agentul economic solicitant;

b) un sistem corespunzãtor de gestiune a înscrisurilor comerciale si, dacã este cazul, a documentelor de transport, care sã permitã efectuarea controlului vamal;

c) dovada solvabilitãtii financiare, dacã este cazul, si, când acestea sunt aplicabile, normele corespunzãtoare de securitate si sigurantã legate de gestionarea riscurilor.

(3) Prin regulamentul vamal se stabilesc normele privind:

a) acordarea statutului de agent economic autorizat;

b) eliberarea autorizãrilor pentru utilizarea simplificãrilor;

c) stabilirea autoritãtii vamale care acordã statutul de agent economic autorizat si care elibereazã autorizatia prevãzutã la lit. b);

d) tipul de facilitate si limitele acesteia, care pot fi acordate în ceea ce priveste controalele vamale referitoare la securitate si sigurantã, tinând cont de regulile referitoare la gestionarea riscurilor;

e) conditiile în care statutul de agent economic autorizat poate fi suspendat sau retras.

SECTIUNEA a 3-a

Decizii privind aplicarea reglementãrilor vamale

Art. 33. – (1) O persoanã care solicitã autoritãtii vamale sã ia o decizie privind aplicarea reglementãrilor vamale este obligatã sã furnizeze toate informatiile si documentele necesare acestei autoritãti pentru a se pronunta.

(2) Decizia se adoptã si se comunicã solicitantului în termenele prevãzute prin regulamentul vamal sau prin alte acte normative.

(3) Când solicitarea este formulatã în scris, decizia se adoptã în cadrul termenului legal, calculat de la data la care cererea este primitã de autoritatea vamalã, si se comunicã în scris solicitantului. Termenul prevãzut poate fi depãsit când autoritatea vamalã se aflã în imposibilitatea de a-l respecta. Într-o astfel de situatie autoritatea vamalã informeazã solicitantul, anterior expirãrii termenului, asupra motivelor care justificã depãsirea acestuia, precum si cu privire la noul termen apreciat ca fiind necesar pentru adoptarea deciziei.

(4) Deciziile adoptate de autoritatea vamalã în scris trebuie sã mentioneze motivele pe care se întemeiazã si sã facã trimitere la dreptul de introducere a unei actiuni prevãzute în prezentul cod.

Art. 34. – Cu exceptia cazurilor prevãzute de lege, deciziile autoritãtii vamale sunt puse în aplicare de la data adoptãrii.

Art. 35. – (1) O decizie favorabilã persoanei interesate se anuleazã când a fost luatã pe baza unor informatii eronate sau incomplete si dacã solicitantul a stiut sau ar fi trebuit sã stie cã informatiile erau eronate sau incomplete si aceastã decizie nu ar fi fost luatã dacã informatiile ar fi fost corecte si complete.

(2) Anularea se comunicã de autoritatea vamalã persoanei cãreia i s-a adresat si produce efecte de la data adoptãrii deciziei anulate.

Art. 36. – (1) Prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile ulterioare, o decizie favorabilã persoanei interesate este revocatã sau modificatã când, în alte cazuri decât cele mentionate la art. 35, nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite una ori mai multe conditii prevãzute pentru emiterea acesteia.

(2) O decizie favorabilã persoanei interesate poate fi revocatã si când persoana cãreia îi este adresatã nu îndeplineste o obligatie ce îi revine prin aceastã decizie.

(3) Revocarea sau modificarea deciziei se comunicã persoanei cãreia i se adreseazã si produce efecte de la data aducerii la cunostintã. În cazuri exceptionale, când interesele legitime ale persoanei o cer, autoritatea vamalã poate amâna data aplicãrii revocãrii sau modificãrii.

Cazurile exceptionale se vor detalia în regulamentul vamal.

SECTIUNEA a 4-a

Informatii

Art. 37. – (1) Persoanele interesate au dreptul sã solicite autoritãtii vamale, în scris, informatii privind aplicarea reglementãrilor vamale. O astfel de solicitare poate fi refuzatã dacã aceasta nu are legãturã cu o operatiune de import sau export ce urmeazã a fi realizatã.

(2) La cerere se anexeazã, dacã este cazul, documentatia cuprinzând principalele caracteristici tehnice si comerciale ale mãrfurilor care fac obiectul tranzactiei, precum si analizele de laborator.

(3) Informatiile sunt furnizate gratuit solicitantului. Când apar costuri speciale pentru autoritatea vamalã, mai ales ca rezultat al analizelor si expertizelor efectuate asupra mãrfurilor sau al returnãrii acestora, cheltuielile corespunzãtoare vor fi facturate solicitantului.

Art. 38. – (1) Autoritatea Nationalã a Vãmilor emite informatii tarifare obligatorii sau informatii obligatorii în materie de origine, la solicitarea scrisã a persoanei interesate, conform regulamentului vamal.

(2) Informatiile prevãzute la alin. (1) obligã autoritatea vamalã în fata solicitantului numai în privinta clasificãrii tarifare a mãrfurilor sau pentru determinarea originii mãrfurilor. Informatiile obligã autoritatea vamalã doar pentru mãrfurile care sunt vãmuite dupã data la care au fost furnizate informatiile.

(3) Titularul informatiei tarifare obligatorii trebuie sã facã dovada cã mãrfurile declarate sunt conforme în toate privintele cu cele descrise în informatia obligatorie.

(4) Titularul unei informatii obligatorii în materie de origine trebuie sã facã dovada cã mãrfurile declarate si circumstantele care au dus la determinarea originii sunt conforme în toate privintele cu cele descrise în informatia obligatorie.

Art. 39. – (1) O informatie tarifarã obligatorie este valabilã pentru o perioadã de 6 ani de la data emiterii, iar cea în materie de origine pentru o perioadã de 3 ani. Prin exceptie de la prevederile art. 35, informatia obligatorie seanuleazã de autoritatea vamalã dacã s-a bazat pe informatii eronate sau incomplete furnizate de solicitant.

(2) Informatia tarifarã obligatorie înceteazã sã mai fie valabilã:

a) ca urmare a adoptãrii unei reglementãri cu ale cãrei prevederi informatia nu mai este conformã;

b) ca urmare a unei modificãri a notelor explicative la Nomenclatura combinatã a mãrfurilor sau ca urmare a unui aviz de clasificare ori a unei modificãri a notelor explicative la Nomenclatura sistemului armonizat de descriere si codificare a mãrfurilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I;

c) când este modificatã sau revocatã conform art. 36, cu conditia ca titularul sã fie înstiintat cu privire la aceasta.

(3) Informatia obligatorie în materie de origine înceteazã sã mai fie valabilã:

a) ca urmare a adoptãrii unei reglementãri sau încheierii de cãtre România a unui acord cu ale cãror prevederi informatia obligatorie nu mai este conformã;

b) când devine incompatibilã cu regulile de origine prevãzute în legislatia în vigoare;

c) când este modificatã sau revocatã conform art. 36, cu conditia ca titularul sã fie înstiintat cu privire la aceasta.

(4) Dispozitiile alin. (2) lit. a) si b), alin. (3) lit. a) si b) se aplicã de la data intrãrii în vigoare a actelor mentionate, iar cele prevãzute la alin. (2) lit. c) si alin. (3) lit. c) de la data înstiintãrii.

(5) Titularul unei informatii obligatorii care a încetat sã mai fie valabilã conform alin. (2) lit. b) si c) sau alin. (3) lit. b) si c) poate sã se foloseascã în continuare de aceastã informatie în scopul stabilirii drepturilor de import, a drepturilor de export, precum si a altor drepturi pe o duratã de 6 luni, în situatia în care a avut încheiate contracte ferme pentru cumpãrarea sau vânzarea mãrfurilor, pe baza informatiei obligatorii, înainte ca încetarea valabilitãtii sã se fi produs. În cazul produselor pentru care se prezintã un certificat de import sau de export în timpul îndeplinirii formalitãtilor vamale, termenul de 6 luni se înlocuieste cu perioada de valabilitate a certificatului.

(6) Aplicarea dispozitiilor cuprinse în informatiile obligatorii are efect asupra determinãrii drepturilor de import sau export si asupra modului de utilizare a certificatelor de import sau export prezentate cu ocazia declarãrii mãrfurilor în vamã, cu conditia ca certificatul de import sau export sã fi fost eliberat în baza informatiilor obligatorii.

SECTIUNEA a 5-a

Alte dispozitii

Art. 40. – (1) Autoritatea vamalã poate sã efectueze, potrivit legii, toate controalele pe care le considerã  necesare pentru a asigura aplicarea corectã a reglementãrilor vamale si a altor dispozitii legale privind intrarea, iesirea, tranzitul, transferul si destinatia finalã a mãrfurilor care circulã între teritoriul vamal al României si alte tãri, precum si stationarea mãrfurilor care nu au statut de mãrfuri românesti.

(2) Controlul vamal, altul decât cel inopinat, se bazeazã pe o analizã de risc ce utilizeazã procedee informatice în scopul de a determina si cuantifica riscurile si de a elabora mãsurile necesare evaluãrii acestora, pe baza unor criterii stabilite de autoritatea vamalã si, dacã este cazul, a unor criterii stabilite la nivel international. Pentru punerea în practicã a mãsurilor de gestionare a riscurilor, autoritatea vamalã utilizeazã un sistem electronic corespunzãtor.

(3) Când controlul este efectuat de cãtre altã autoritate, acesta se desfãsoarã sub coordonarea autoritãtii vamale si, în mãsura posibilului, în acelasi moment si în acelasi loc.

(4) În cadrul controlului, autoritatea vamalã si alte autoritãti competente pot schimba între ele datele primite în legãturã cu intrarea, iesirea, tranzitul, transferul si destinatia finalã a mãrfurilor care circulã între teritoriul vamal al României si alte tãri, precum si cu stationarea mãrfurilor care nu au statut de mãrfuri românesti, dacã este necesar în scopul diminuãrii riscului.

Art. 41. – (1) În scopul aplicãrii reglementãrilor vamale, orice persoanã implicatã direct sau indirect în operatiunile având ca scop schimbul de mãrfuri dintre România si alte tãri este obligatã sã furnizeze autoritãtii vamale, la cererea acesteia si în termenul stabilit, toate documentele si informatiile necesare, pe orice suport, precum si orice sprijin necesar.

(2) Informatiile care, prin natura lor, sunt confidentiale sau care sunt oferite pe bazã de confidentialitate impun obligatia pãstrãrii secretului profesional. Acestea nu se dezvãluie de cãtre autoritatea vamalã fãrã permisiunea expresã a persoanei sau autoritãtii care le-a furnizat.

Comunicarea informatiilor este permisã când autoritatea vamalã poate fi obligatã sau autorizatã sã facã aceasta, conform prevederilor legale, mai ales în privinta protejãrii datelor personale sau în legãturã cu procedurile judiciare.

Art. 42. – (1) Persoanele implicate pãstreazã documentele mentionate la art. 41 alin. (1), pentru a fi supuse controlului vamal, timp de 5 ani calendaristici, indiferent de suportul folosit. Acest termen se calculeazã astfel:

a) în cazul mãrfurilor puse în liberã circulatie în alte “mprejurãri decât cele prevãzute la lit. b) sau al mãrfurilor declarate pentru export, de la sfârsitul anului în care sunt acceptate declaratiile de punere în liberã circulatie sau cele de export;

b) în cazul mãrfurilor puse în liberã circulatie cu drepturi de import reduse sau zero în functie de destinatia lor finalã, de la sfârsitul anului în care ele înceteazã a mai fi supuse supravegherii vamale;

c) în cazul mãrfurilor plasate sub un alt regim vamal, de la sfârsitul anului în care regimul vamal a fost încheiat;

d) în cazul mãrfurilor plasate într-o zonã liberã sau un antrepozit liber, de la sfârsitul anului în care ele pãrãsesc incinta respectivã.

(2) În cazul în care, în urma efectuãrii unui control vamal în ceea ce priveste o datorie vamalã, se stabileste necesitatea corectãrii acesteia în evidentele contabile, termenul prevãzut la alin. (1) se prelungeste cu un an calendaristic.

Art. 43. – Cursurile pietei valutare utilizate în scopul aplicãrii legislatiei vamale sunt cele stabilite si publicate de Banca Nationalã a României. Modalitatea de utilizare a acestora se stabileste prin regulamentul vamal.

Art. 44. – Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile si conditiile în care aplicarea reglementãrilor vamale poate fi simplificatã.

TITLUL II

Elemente pe baza cãrora se aplicã drepturile de import sau export ori celelalte mãsuri prevãzute pentru schimbul international de mãrfuri

CAPITOLUL I

Tariful vamal si clasificarea tarifarã a mãrfurilor

Art. 45. – (1) Drepturile legal datorate când ia nastere o datorie vamalã se determinã pe baza Tarifului vamal al României.

(2) Dispozitiile prevãzute în alte acte normative care reglementeazã domenii specifice schimbului de mãrfuri se aplicã, dupã caz, potrivit clasificãrii tarifare a acelor mãrfuri.

Art. 46. – Tariful vamal al României cuprinde:

a) Nomenclatura combinatã a mãrfurilor;

b) orice altã nomenclaturã care se bazeazã partial sau integral pe Nomenclatura combinatã a mãrfurilor sau care adaugã la aceasta orice subdiviziuni si care este stabilitã prin dispozitii legale nationale care reglementeazã domenii specifice în vederea aplicãrii mãsurilor tarifare legate de schimbul de mãrfuri;

c) taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale aplicabile mãrfurilor cuprinse în Nomenclatura combinatã a mãrfurilor, precum si cele instituite în cadrul politicii agricole sau prin reglementãrile specifice aplicabile anumitor mãrfuri care rezultã din transformarea produselor agricole, dacã este cazul;

d) mãsurile tarifare preferentiale cuprinse în acordurile încheiate de România cu anumite tãri sau grupuri de tãri si care stipuleazã acordarea tratamentului tarifar preferential;

e) mãsurile tarifare preferentiale care pot fi acordate unilateral de România pentru anumite tãri sau grupuri de tãri;

f) mãsurile tarifare care prevãd o reducere sau o exonerare a drepturilor de import aferente unor anumite mãrfuri;

g) alte mãsuri tarifare prevãzute în legislatia României.

Art. 47. – Când aplicarea mãsurilor mentionate la art. 46 lit. d), e) si f) este limitatã la un anumit volum de import, aplicarea lor înceteazã, în cazul contingentelor tarifare, imediat ce este atins plafonul stabilit.

Art. 48. – (1) Clasificarea tarifarã reprezintã stabilirea, pentru mãrfurile respective, potrivit reglementãrilor în vigoare:

a) codului tarifar din Nomenclatura combinatã a mãrfurilor sau a codului tarifar din orice altã nomenclaturã mentionatã la art. 46 lit. b);

b) codului tarifar din orice altã nomenclaturã care se bazeazã în întregime sau în parte pe Nomenclatura combinatã a mãrfurilor ori care adaugã la aceasta orice subdiviziune si care este stabilitã de dispozitiile legale care reglementeazã domenii specifice cu privire la aplicarea altor mãsuri decât cele tarifare legate de schimbul de mãrfuri.

(2) La clasificarea tarifarã a mãrfurilor se utilizeazã regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat din Conventia internationalã privind Sistemul armonizat de denumire si codificare a mãrfurilor, inclusiv anexa acestuia, încheiatã la Bruxelles la 14 iunie 1983, ratificatã prin Legea nr. 98/1996.

Art. 49. – (1) Tratamentul tarifar favorabil de care pot beneficia anumite mãrfuri, în functie de natura sau de destinatia lor finalã, inclusiv autorizarea efectuãrii operatiunilor ce au ca obiect aceste mãrfuri, este stabilit în regulamentul vamal.

(2) Prin tratament tarifar favorabil se întelege o reducere sau o exonerare a drepturilor de import. Reducerea sau exonerarea poate fi aplicatã inclusiv în cadrul unui contingent tarifar.

CAPITOLUL II

Originea mãrfurilor

SECTIUNEA 1

Originea nepreferentialã

Art. 50. – La stabilirea originii nepreferentiale a mãrfurilor se au în vedere urmãtoarele criterii:

a) criteriul mãrfurilor produse în întregime într-o tarã, când numai o tarã se ia în considerare la atribuirea originii;

b) criteriul transformãrii substantiale, când douã sau mai multe tãri iau parte la producerea mãrfurilor.

Art. 51. – (1) Mãrfurile originare dintr-o tarã sunt acele mãrfuri obtinute în întregime sau produse în acea tarã.

(2) Prin mãrfuri obtinute în întregime într-o tarã se întelege:

a) produse minerale extrase pe teritoriul acelei tãri;

b) produse vegetale recoltate acolo;

c) animale vii, nãscute si crescute acolo;

d) produse obtinute de la animale vii crescute acolo;

e) produse de vânãtoare sau de pescuit obtinute acolo;

f) produse de pescuit maritim si alte produse obtinute din afara apelor teritoriale ale unei tãri de cãtre navele înmatriculate sau înregistrate în acea tarã si sub pavilionul acelei tãri;

g) mãrfuri obtinute sau produse la bordul navelor-uzinã din produse mentionate la lit. f), originare din acea tarã, cu conditia ca astfel de nave-uzinã sã fie înmatriculate sau înregistrate în acea tarã si sub pavilionul acesteia;

h) produse obtinute din solul sau din subsolul marin în afara apelor teritoriale, cu conditia ca acea tarã sã aibã drepturi exclusive de a exploata solul sau subsolul respectiv;

i) deseuri si produse reziduale, rezultate din operatiuni de fabricare, precum si articole uzate, dacã acestea au fost colectate în tara respectivã si sunt folosite doar pentru a recupera materia primã;

j) mãrfuri care sunt produse acolo, exclusiv din mãrfuri mentionate la lit. a)–i) sau din derivatele lor, în orice stadiu al productiei.

(3) În sensul prevederilor alin. (2), cuvântul tarã se referã si la marea teritorialã a statului respectiv.

Art. 52. – Mãrfurile a cãror productie implicã mai mult decât o tarã sunt considerate originare din tara în care au fost supuse ultimei transformãri sau prelucrãri substantiale, motivate economic, într-o întreprindere echipatã în acel scop si din care a rezultat un produs nou sau care reprezintã un stadiu important al fabricatiei.

Art. 53. – (1) Orice transformare sau prelucrare pentru care s-a stabilit sau pentru care existã fapte care justificã prezumtia cã unicul sãu scop a fost de a se sustrage dispozitiilor aplicabile mãrfurilor dintr-o anumitã tarã nu se considerã cã ar conferi mãrfurilor produse în acest mod originea din tara în care au fost realizate în sensul prevederilor art. 52.

(2) Reglementãrile vamale sau reglementãrile privind alte domenii specifice pot stabili ca un document sã fie prezentat ca dovadã a originii nepreferentiale a mãrfurilor.

(3) Autoritatea vamalã poate solicita, în cazul unor îndoieli justificate, dovezi suplimentare pentru a se asigura cã mentiunea privind originea este conformã cu reglementãrile vamale, chiar dacã a fost prezentat documentul ca dovadã a originii mãrfurilor.

SECTIUNEA a 2-a

Originea preferentialã

Art. 54. – Regulile de origine preferentialã stabilesc conditiile de determinare a originii în vederea aplicãrii mãsurilor tarifare preferentiale prevãzute la art. 46 lit. d) si e).

Art. 55. – Regulile si formalitãtile necesare pentru determinarea originii preferentiale a mãrfurilor sunt cele stabilite în acordurile si conventiile internationale la care România este parte.

CAPITOLUL III

Valoarea în vamã a mãrfurilor

Art. 56. – (1) Dispozitiile prezentului capitol stabilesc modul de determinare a valorii în vamã în scopul aplicãrii Tarifului vamal al României si a mãsurilor netarifare prevãzute de dispozitiile legale care reglementeazã domenii specifice legate de schimbul de mãrfuri.

(2) Valoarea în vamã reprezintã acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevãzute în Tariful vamal al României.

Art. 57. – (1) Procedura de determinare a valorii în vamã este cea prevãzutã în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale si comert 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994, cu modificãrile ulterioare.

(2) La valoarea în vamã, conform prevederilor art. 1 din acordul prevãzut la alin. (1), în mãsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în pret, se includ:

a) cheltuielile de transport al mãrfurilor importate pânã la frontiera românã;

b) cheltuielile de încãrcare, de descãrcare si de manipulare, conexe transportului, ale mãrfurilor din import aferente parcursului extern;

c) costul asigurãrii pe parcurs extern.

(3) Cu conditia de a fi evidentiatã separat de pretul efectiv plãtit sau de plãtit, nu se include în valoarea în vamã valoarea dobânzilor stabilitã în conformitate cu acordurile de finantare încheiate de cumpãrãtor cu privire la mãrfurile importate, indiferent dacã finantarea este acordatã de vânzãtor sau de altã persoanã, cu conditia ca acordurile de finantare sã fi fost încheiate în scris si ca, dacã i se solicitã, cumpãrãtorul sã poatã demonstra cã:

a) astfel de mãrfuri sunt vândute efectiv la pretul declarat ca pret efectiv plãtit sau de plãtit;

b) rata dobânzii pretinsã nu depãseste nivelul uzual pentru astfel de tranzactii în tara si la momentul în care s-a acordat finantarea.

(4) Când determinarea definitivã a valorii în vamã nu se poate efectua imediat, importatorul are dreptul de a ridica mãrfurile din vamã, la cerere, cu conditia sã constituie o garantie în forma acceptatã de autoritatea vamalã.

(5) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la ridicarea mãrfii, importatorul nu prezintã documente concludente privind determinarea valorii în vamã, autoritatea vamalã procedeazã la executarea garantiei, operatiunea de plasare a mãrfurilor sub un regim vamal fiind consideratã încheiatã.

(6) Prin regulamentul vamal se pot stabili reguli specifice pentru determinarea valorii în vamã a suporturilor informatice pentru echipamentele de prelucrare a datelor continând date sau instructiuni, precum si pentru mãrfurile perisabile care sunt livrate, în mod uzual, în regim comercial de vânzare în consignatie.

Art. 58. – (1) Valoarea în vamã se declarã de cãtre importator, care este obligat sã depunã la biroul vamal o declaratie pentru valoarea în vamã, însotitã de facturi sau de alte documente de platã a mãrfii si a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.

(2) Declaratia pentru valoarea în vamã poate fi depusã si prin reprezentant, în acest caz rãspunderea fiind solidarã.

Art. 59. – Dispozitiile prezentului capitol se aplicã în mod corespunzãtor la determinarea valorii în vamã a mãrfurilor puse în liberã circulatie dupã ce au fost plasate sub un alt regim vamal sau au avut o altã destinatie vamalã.

TITLUL III

Dispozitii aplicabile mãrfurilor introduse pe teritoriul vamal al României pânã la stabilirea unei destinatii vamale

CAPITOLUL I

Introducerea mãrfurilor pe teritoriul vamal al României

Art. 60. – (1) Mãrfurile introduse pe teritoriul vamal al României fac obiectul unei declaratii sumare, cu exceptia celor încãrcate în mijloace de transport care trec, fãrã oprire, prin apele teritoriale sau prin spatiul aerian al teritoriului vamal.

(2) Declaratia sumarã se depune la biroul vamal de intrare. Autoritatea vamalã poate permite ca declaratia sumarã sã fie depusã la alt birou vamal, cu conditia ca acesta sã comunice imediat sau sã punã la dispozitie pe cale electronicã informatiile necesare biroului vamal de intrare. Autoritatea vamalã poate accepta, în locul declaratiei sumare, depunerea unei notificãri si accesul la datele din declaratia sumarã în sistemul informatic al operatorului economic.

(3) Declaratia sumarã se depune înainte ca mãrfurile sã fie introduse pe teritoriul vamal al României.

(4) În anumite cazuri si în functie de anumite tipuri de transport al mãrfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori în conformitate cu acordurile internationale care prevãd dispozitii specifice în materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:

a) termenul limitã pânã la care este depusã declaratia sumarã, înainte ca mãrfurile sã fie introduse pe teritoriul vamal al României;

b) modalitãtile de derogare de la termenul limitã prevãzut la lit. a) si de modificare a acestuia;

c) conditiile în care se poate renunta la declaratia sumarã sau în care aceasta poate fi adaptatã.

Art. 61. – (1) Prin regulamentul vamal se stabilesc formatul declaratiei sumare si datele care sã continã elementele necesare analizei de risc si aplicãrii corespunzãtoare a controalelor vamale, în principal privind securitatea si siguranta.

(2) Declaratia sumarã se întocmeste prin utilizarea tehnicii de procesare a datelor. Se pot folosi informatii comerciale, portuare sau de transport, cu conditia sã continã detaliile necesare. Autoritatea vamalã poate accepta declaratia sumarã pe suport de hârtie în cazuri exceptionale, cu conditia aplicãrii aceluiasi nivel de gestionare a riscului cu cel folosit la declaratiile sumare întocmite prin tehnica de procesare a datelor.

(3) Declaratia sumarã se depune de persoana care introduce mãrfurile pe teritoriul vamal al României sau care îsi asumã responsabilitatea pentru transportul lor cãtre acest teritoriu.

(4) Declaratia sumarã poate fi depusã si de:

a) persoana în numele cãreia actioneazã persoana prevãzutã la alin. (3);

b) orice persoanã care este în mãsurã sã prezinte mãrfurile sau sã dispunã prezentarea acestora la autoritatea vamalã competentã;

c) un reprezentant al persoanei prevãzute la alin. (3) sau al celei mentionate la lit. a) sau b).

(5) Persoana prevãzutã la alin. (3) si (4) are dreptul, la cerere, sã modifice una sau mai multe date din declaratia sumarã, dupã depunerea acesteia. Modificarea nu mai este posibilã dupã ce autoritatea vamalã fie:

a) a informat persoana care a depus declaratia sumarã de intentia de a verifica mãrfurile;

b) a constatat inexactitatea datelor în cauzã;

c) a aprobat ridicarea mãrfurilor.

Art. 62. – (1) Biroul vamal de intrare poate renunta sã solicite depunerea unei declaratii sumare pentru mãrfurile care au fãcut obiectul unei declaratii vamale înainte de expirarea termenului prevãzut la art. 60 alin. (3) sau (4).

În acest caz, declaratia vamalã contine cel putin informatiile necesare pentru o declaratie sumarã si, pânã când aceasta este acceptatã, aceastã declaratie este echivalentã cu o declaratie sumarã. Autoritatea vamalã poate aproba ca declaratia vamalã sã fie depusã la un birou vamal de import, altul decât biroul vamal de intrare, cu conditia ca acest birou sã comunice imediat biroului vamal de intrare sau sã-i punã la dispozitie, pe cale electronicã, informatiile necesare.

(2) Când declaratia vamalã este depusã în alt mod decât pe cale informaticã, autoritatea vamalã aplicã aceleasi criterii de gestionare a riscului ca si în cazul declaratiilor vamale depuse pe cale informaticã.

Art. 63. – (1) Mãrfurile introduse pe teritoriul vamal al României se aflã sub supraveghere vamalã din momentul intrãrii lor si pot fi supuse controlului vamal pânã la stabilirea statutului lor vamal.

(2) Mãrfurile strãine rãmân sub supraveghere vamalã pânã când:

a) se modificã statutul lor vamal;

b) intrã într-o zonã liberã sau antrepozit liber;

c) sunt reexportate sau distruse potrivit legii.

(3) Mãrfurile care beneficiazã de un tratament tarifar favorabil, în functie de destinatia lor finalã, rãmân sub supraveghere vamalã potrivit dispozitiilor cuprinse în prezentul cod.

Art. 64. – (1) Mãrfurile introduse pe teritoriul vamal al României sunt transportate fãrã întârziere de persoana care le aduce, în conformitate cu instructiunile autoritãtii vamale, astfel:

a) cãtre biroul vamal desemnat de autoritatea vamalã sau în alt loc desemnat sau aprobat de aceasta;

b) spre o zonã liberã sau antrepozit liber, când mãrfurile sunt destinate acestora.

(2) Persoana care îsi asumã rãspunderea pentru transportul mãrfurilor, dupã ce au fost introduse pe teritoriul vamal al României sau ca urmare a transbordãrii, devine rãspunzãtoare pentru respectarea obligatiei prevãzute la alin. (1).

(3) Când o navã sau o aeronavã aflatã în situatia prevãzutã la alin. (1) este obligatã, din motive de fortã majorã sau caz fortuit, sã facã o escalã sau sã stationeze temporar pe teritoriul vamal al României, transportatorul sau orice persoanã care actioneazã în numele acestuia este obligatã sã informeze fãrã întârziere autoritatea vamalã asupra situatiei intervenite, aceasta stabilind mãsurile de supraveghere a navei sau aeronavei, precum si a mãrfurilor transportate de acestea.

(4) Dispozitiile alin. (1) lit. a) nu înlãturã aplicarea altor prevederi legale cu privire la traficul turistic, de frontierã, postal sau cel de importantã economicã neglijabilã, cu conditia ca supravegherea vamalã si posibilitatea de a efectua controlul vamal sã nu fie afectate.

Art. 65. – (1) Prevederile art. 64 nu se aplicã mãrfurilor aflate la bordul navelor sau al aeronavelor care traverseazã marea teritorialã si apele teritoriale sau spatiul aerian al României, fãrã a avea ca destinatie un port sau aeroport românesc.

(2) În caz de fortã majorã sau de caz fortuit, la schimbarea destinatiei stabilite potrivit alin. (1), transportatorul este obligat sã informeze imediat autoritatea vamalã, inclusiv despre eventualele pierderi partiale sau totale ale mãrfurilor.

CAPITOLUL II

Prezentarea mãrfurilor la vamã

Art. 66. – Mãrfurile care intrã pe teritoriul vamal al României se prezintã la biroul vamal de persoana care le-a introdus sau, dupã caz, de persoana care îsi asumã rãspunderea pentru transportul mãrfurilor dupã ce au fost introduse, cu exceptia mãrfurilor transportate cu mijloace de transport care tranziteazã, fãrã întrerupere, apele teritoriale sau spatiul aerian al teritoriului vamal al României.

Persoana care prezintã mãrfurile este obligatã sã mentioneze declaratia sumarã sau declaratia vamalã depusã anterior pentru aceste mãrfuri.

Art. 67. – Dispozitiile art. 66 nu înlãturã aplicarea reglementãrilor vamale privind:

a) mãrfurile transportate de cãlãtori;

b) mãrfurile plasate sub un regim vamal, fãrã a fi prezentate la vamã, în cazurile prevãzute de lege.

Art. 68. – Mãrfurile pot, cu acordul autoritãtii vamale, sã fie examinate sau sã se preleveze mostre din acestea, la cerere, în scopul acordãrii unei destinatii vamale.

CAPITOLUL III

Descãrcarea mãrfurilor prezentate în vamã

Art. 69. – (1) Mãrfurile sunt descãrcate sau transbordate de pe mijlocul de transport numai cu permisiunea autoritãtii vamale în locurile desemnate ori aprobate de aceasta.

(2) În cazul unui pericol iminent care impune descãrcarea totalã sau partialã a mãrfurilor, operatiunea se poate face fãrã acordul autoritãtii vamale, care trebuie sã fie informatã imediat despre aceastã situatie.

Art. 70.– (1) Autoritatea vamalã poate oricând sã efectueze controlul mãrfurilor si al mijloacelor de transport, impunând sã se procedeze la descãrcarea si dezambalarea mãrfurilor.

(2) Mãrfurile care au fãcut obiectul declaratiei sumare pot fi transferate numai în cazurile si în locurile stabilite de autoritatea vamalã.

CAPITOLUL IV

Obligatia de a atribui o destinatie vamalã mãrfurilor prezentate la vamã

Art. 71. – Mãrfurilor strãine prezentate la biroul vamal li se acordã o destinatie aprobatã de autoritatea vamalã.

Art. 72. – (1) Când mãrfurile sunt înscrise într-o declaratie sumarã, titularul operatiunii comerciale sau reprezentantul acestuia este obligat sã solicite o destinatie vamalã, aprobatã de vamã, în termen de:

a) 45 de zile de la data depunerii declaratiei sumare, în cazul mãrfurilor transportate pe cale maritimã;

b) 20 de zile de la data depunerii declaratiei sumare, în cazul mãrfurilor transportate pe altã cale decât maritimã.

(2) Când împrejurãrile o justificã, autoritatea vamalã poate stabili un termen mai scurt sau poate aproba prelungirea termenului prevãzut la alin. (1).

(3) Prelungirea termenului nu poate depãsi necesitãtile reale justificate de împrejurãri si se acordã numai dacã solicitarea este depusã în cadrul termenului initial.

CAPITOLUL V

Depozitarea temporarã a mãrfurilor

Art. 73. – Pânã când li se atribuie o destinatie vamalã, mãrfurile prezentate în vamã au, din momentul prezentãrii, statutul de mãrfuri depozitate temporar.

Art. 74. – (1) Mãrfurile pot fi depozitate temporar numai în locurile si în conditiile aprobate de autoritatea vamalã.

(2) Autoritatea vamalã poate cere persoanei care detine mãrfurile sã constituie o garantie care sã asigure plata drepturilor de import.

Art. 75. – Mãrfurile depozitate temporar pot fi manipulate numai în scopul conservãrii lor în starea initialã, fãrã sã se modifice aspectul tehnic si comercial al acestora.

Art. 76. – (1) Autoritatea vamalã are dreptul sã ia mãsurile necesare, inclusiv valorificarea potrivit legii, în situatia mãrfurilor pentru care nu au început, în termenele mentionate la art. 72, formalitãtile pentru acordarea destinatiei vamale.

(2) Autoritatea vamalã poate dispune ca, pe riscul si pe cheltuiala persoanei care le detine, mãrfurile sã fie transferate într-un alt loc care se aflã sub supraveghere vamalã, pânã la reglementarea situatiei acestora.

CAPITOLUL VI

Dispozitii aplicabile mãrfurilor strãine care au circulat sub un regim de tranzit

Art. 77. – Dispozitiile art. 64, cu exceptia alin. (1) lit. a), ale art. 65 alin. (2) si ale art. 66–76 nu se aplicã la introducerea pe teritoriul vamal al României a mãrfurilor deja plasate sub regim de tranzit.

Art. 78. – Pentru mãrfurile strãine care au circulat sub un regim de tranzit, ajunse la destinatia lor pe teritoriul vamal al României, si care au fost prezentate la vamã potrivit reglementãrilor privind tranzitul, se aplicã dispozitiile art. 68–76.

CAPITOLUL VII

Alte dispozitii

Art. 79. – (1) Când împrejurãrile o impun, autoritatea vamalã poate dispune, în conditiile legii, ca mãrfurile prezentate în vamã sã fie distruse, informându-l în prealabil pe detinãtorul mãrfurilor despre aceasta.

(2) Costurile rezultate în urma distrugerii mãrfurilor sunt suportate de cãtre detinãtorul mãrfurilor.

Art. 80. – În cazul în care se constatã cã mãrfurile au fost aduse pe teritoriul vamal al României cu nerespectarea normelor legale sau cã au fost sustrase de sub supravegherea vamalã, autoritatea vamalã ia mãsurile prevãzute de lege pentru reglementarea situatiei, inclusiv pentru valorificarea acestora potrivit legii.

TITLUL IV

Destinatia vamalã

CAPITOLUL I

Introducere

Art. 81. – (1) În mãsura în care nu existã dispozitii contrare, mãrfurilor li se poate acorda în orice moment, în conditiile prevãzute de lege, orice destinatie vamalã, indiferent de natura sau cantitatea lor, de tara de origine sau provenientã, de transport ori de destinatie.

(2) Prevederile alin. (1) nu exclud aplicarea interdictiilor sau restrictiilor justificate din ratiuni de moralã, ordine si securitate publicã, de protejare a sãnãtãtii si a vietii persoanelor, animalelor sau plantelor, de protejare a patrimoniului national cu valoare artisticã, istoricã sau arheologicã ori de protejare a proprietãtii industriale si comerciale.

CAPITOLUL II

Plasarea mãrfurilor sub un regim vamal

Art. 82. – (1) Mãrfurile destinate plasãrii sub un regim vamal trebuie sã facã obiectul unei declaratii pentru acel regim vamal.

(2) Mãrfurile românesti declarate pentru regimul de export, perfectionare pasivã, tranzit sau antrepozitare vamalã sunt supuse supravegherii vamale din momentul acceptãrii declaratiei vamale pânã la momentul în care acestea pãrãsesc teritoriul vamal al României ori sunt distruse sau declaratia vamalã este invalidatã.

Art. 83. – (1) În functie de felul mãrfurilor si de regimul vamal care poate fi utilizat, Autoritatea Nationalã a Vãmilor poate stabili, prin decizie, ca numai unele birouri vamale sã fie competente sã procedeze la efectuarea controlului vamal si la aplicarea reglementãrilor vamale.

(2) Decizia Autoritãtii Nationale a Vãmilor se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 84. – Declaratia vamalã se face:

a) fie în scris;

b) fie utilizându-se un procedeu informatic aprobat de autoritatea vamalã;

c) fie printr-o declaratie verbalã sau orice altã actiune prin care detinãtorul mãrfurilor îsi manifestã vointa de a le plasa sub un regim vamal, în cazurile si conditiile prevãzute în regulamentul vamal.

CAPITOLUL III

Declaratia în scris. Procedura normalã

Art. 85. – (1) Declaratia în scris se face pe un formular corespunzãtor modelului oficial prevãzut în acest scop, aprobat de autoritatea vamalã. Aceasta se semneazã de titularul operatiunii sau de reprezentantul sãu si contine datele necesare aplicãrii dispozitiilor care reglementeazã regimul vamal pentru care se declarã mãrfurile.

(2) Declaratia este însotitã de toate documentele prevãzute pentru aplicarea dispozitiilor care reglementeazã regimul vamal pentru care se declarã mãrfurile.

Art. 86. – Declaratia care respectã conditiile prevãzute la art. 85 este acceptatã imediat de cãtre autoritatea vamalã, cu conditia ca mãrfurile la care se referã sã fie prezentate biroului vamal. Aceastã declaratie se înregistreazã în registrul de evidentã a biroului vamal.

Art. 87. – (1) Declaratia vamalã, cu respectarea conditiilor prevãzute la art. 31 si 32, poate fi fãcutã de orice persoanã care este în mãsurã sã prezinte mãrfurile în cauzã sau sã facã posibilã prezentarea acestora autoritãtii vamale competente, împreunã cu toate documentele prevãzute pentru aplicarea dispozitiilor privind regimul vamal pentru care se declarã mãrfurile. Când acceptarea unei declaratii vamale impune obligatii speciale unei anumite persoane, declaratia se face de acea persoanã sau în numele acesteia.

(2) Declarantul trebuie sã fie o persoanã stabilitã în România. Conditia privind stabilirea în România nu se aplicã persoanelor care:

a) întocmesc o declaratie de tranzit sau de admitere temporarã;

b) declarã mãrfuri ocazional, cu conditia ca autoritatea vamalã sã considere acest lucru justificat.

Art. 88. – (1) Declarantul are dreptul, la cerere, sã rectifice una sau mai multe date cuprinse în declaratia depusã si acceptatã de autoritatea vamalã. Rectificarea nu poate face referire la alte mãrfuri decât cele care au fãcut obiectul declaratiei initiale.

(2) Rectificarea nu poate fi permisã când cererea a fost prezentatã dupã ce autoritatea vamalã fie:

a) a informat declarantul cã intentioneazã sã efectueze controlul fizic al mãrfurilor, fie

b) a constatat inexactitatea datelor în cauzã, fie

c) a acordat liberul de vamã.

Art. 89. – (1) La cererea declarantului, autoritatea vamalã invalideazã o declaratie deja acceptatã când declarantul furnizeazã dovezi cã marfa a fost declaratã eronat pentru regimul vamal corespunzãtor acestei declaratii sau când, ca urmare a unor împrejurãri speciale, plasarea mãrfurilor sub regimul vamal pentru care acestea au fost declarate nu mai este justificatã.

(2) Când cererea de invalidare a declaratiei este prezentatã dupã ce autoritatea vamalã a informat declarantul asupra intentiei de a efectua controlul fizic al mãrfurilor, aceasta poate fi luatã în considerare numai dupã ce controlul fizic a fost finalizat.

(3) Cazurile în care o declaratie poate fi invalidatã dupã acordarea liberului de vamã se stabilesc prin regulamentul vamal.

(4) Invalidarea declaratiei nu înlãturã rãspunderea contraventionalã sau penalã a declarantului.

Art. 90. – (1) Dupã acceptarea declaratiei vamale, autoritatea vamalã poate proceda la controlul documentar al acesteia si al documentelor însotitoare si poate cere declarantului sã prezinte si alte documente necesare verificãrii exactitãtii elementelor înscrise în declaratie.

(2) Dacã nu se prevede în mod expres altfel, data declaratiei vamale acceptate este data înregistrãrii ei si determinã stabilirea si aplicarea tuturor dispozitiilor privind regimul vamal.

(3) Autoritatea vamalã poate proceda la controlul fizic al mãrfurilor, total sau partial, precum si, dacã este cazul, la prelevarea de probe pentru analize sau pentru verificãri amãnuntite.

Art. 91. – (1) Transportul mãrfurilor la locul controlului fizic sau, dupã caz, unde urmeazã sã fie prelevate probe, precum si toate manipulãrile necesare acestor operatiuni sunt efectuate de cãtre declarant sau sub responsabilitatea acestuia. Costurile aferente acestor operatiuni cad în sarcina declarantului.

(2) Declarantul are dreptul sã asiste la controlul fizic al mãrfurilor, precum si, dupã caz, la prelevarea probelor.

Când autoritatea vamalã considerã necesar, declarantul sau reprezentantul acestuia este obligat sã prezinte mãrfurile pentru control, sã le manipuleze si dezambaleze, sã le reambaleze, precum si sã asigure conditii pentru prelevarea probelor.

(3) Prelevarea de probe se efectueazã în conformitate cu dispozitiile legale în vigoare, fãrã ca autoritatea vamalã sã fie pasibilã de platã sau orice compensatii pentru cantitãtile prelevate. Autoritatea vamalã suportã costurile analizei când aceasta se efectueazã în laboratoarele proprii.

Art. 92. – (1) Dacã controlul fizic se executã partial, rezultatul acestuia este luat în considerare pentru întreaga partidã de marfã înscrisã în declaratia vamalã. Declarantul vamal are dreptul sã cearã efectuarea unui control suplimentar al mãrfurilor când considerã cã rezultatul controlului partial nu este concludent.

(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), când un formular de declaratie cuprinde douã sau mai multe articole, datele de referintã pentru fiecare articol sunt considerate ca fiind o declaratie separatã.

Art. 93. – (1) Rezultatele verificãrii declaratiei constituie baza aplicãrii dispozitiilor care reglementeazã regimul vamal sub care sunt plasate mãrfurile.

(2) Când declaratia nu este verificatã si nu se efectueazã controlul fizic, dispozitiile mentionate la alin. (1) se aplicã pe baza datelor de referintã cuprinse în declaratie.

Art. 94. – (1) Autoritatea vamalã poate lua mãsuri de marcare sau sigilare a mãrfurilor, precum si a compartimentelor din mijloacele de transport în care se aflã mãrfurile, când este necesarã identificarea mãrfurilor pentru a se asigura respectarea conditiilor care reglementeazã regimul vamal.

(2) Marcajele sau sigiliile nu pot fi înlãturate decât de autoritatea vamalã ori cu permisiunea acesteia, cu exceptia cazului fortuit sau de fortã majorã, când operatiunea este necesarã pentru a salva integritatea mãrfurilor ori a mijloacelor de transport. În aceastã situatie, autoritatea vamalã este înstiintatã imediat, justificându-se prin orice mijloc de probã mãsura luatã.

Art. 95. – (1) Când sunt îndeplinite conditiile de plasare a mãrfurilor sub regimul respectiv si mãrfurile nu sunt supuse unor mãsuri de prohibitie sau restrictie, fãrã a aduce atingere alin. (2) si (3) si fãrã a se naste o datorie vamalã, autoritatea vamalã acordã liberul de vamã pentru mãrfuri imediat ce datele de referintã din declaratie au fost verificate sau acceptate fãrã verificare. Aceeasi dispozitie se aplicã si când verificãrile nu pot fi finalizate într-un interval de timp rezonabil si prezenta mãrfurilor în vederea acestor verificãri nu mai este necesarã.

(2) În cazul în care acceptarea unei declaratii vamale conduce la nasterea unei datorii vamale pentru mãrfurile cuprinse în acea declaratie, liberul de vamã se acordã numai dacã cuantumul datoriei vamale a fost plãtit sau garantat. Aceastã dispozitie nu se aplicã pentru regimul de admitere temporarã cu exonerare partialã de drepturi de import în conditiile prevãzute la alin. (3).

(3) Dacã, potrivit dispozitiilor care reglementeazã regimul vamal pentru care sunt declarate mãrfurile, autoritatea vamalã solicitã constituirea unei garantii, liberul de vamã pentru mãrfurile plasate sub regimul vamal respectiv nu poate fi acordat decât dupã constituirea acestei garantii.

(4) Liberul de vamã se acordã în acelasi timp pentru toate mãrfurile care fac obiectul aceleiasi declaratii. În sensul prezentului alineat, când un formular de declaratie cuprinde douã sau mai multe articole, datele de referintã aferente fiecãrui articol sunt considerate ca fiind o declaratie separatã.

Art. 96. – (1) Autoritatea vamalã poate lua orice mãsuri necesare, inclusiv confiscarea si valorificarea mãrfurilor, în cazul în care acestea, dupã acordarea liberului de vamã, nu au fost preluate în cadrul termenului legal sau când nu s-a acordat liberul de vamã pentru cã fie:

a) nu a fost posibilã, din vina declarantului, începerea sau continuarea verificãrii mãrfurilor în perioada stabilitã de autoritatea vamalã, fie

b) documentele care trebuiau depuse înainte ca mãrfurile sã poatã fi plasate sub regim vamal nu au fost prezentate, fie

c) plata sau garantia drepturilor de import ori export, dupã caz, nu a fost efectuatã sau constituitã în cadrul termenului legal, fie

d) sunt supuse unor prohibitii sau restrictii cu privire la mãrfurile respective.

(2) Cazurile, termenele si conditiile pentru aplicarea alin. (1) sunt prevãzute în regulamentul vamal.

CAPITOLUL IV

Declaratia în scris. Procedura simplificatã

Art. 97. – (1) Autoritatea vamalã poate autoriza utilizarea unei proceduri simplificate pentru prezentarea si declararea mãrfurilor, în cazurile si în conditiile stabilite prin regulamentul vamal.

(2) Procedura simplificatã permite:

a) ca declaratia sã nu cuprindã toate datele de referintã prevãzute la art. 85 alin. (1) sau ca unele dintre documentele mentionate la art. 85 alin. (2) sã nu fie anexate la declaratie;

b) depunerea în locul declaratiei prevãzute la art. 85 a unui document comercial sau administrativ însotit de o cerere de plasare a mãrfurilor sub regimul vamal în cauzã;

c) ca declararea mãrfurilor pentru plasarea sub regimul vamal în cauzã sã se efectueze prin înscrierea acestora în evidente; în acest caz, autoritatea vamalã poate permite declarantului sã nu prezinte mãrfurile la biroul vamal.

(3) Declaratia simplificatã, documentul comercial sau administrativ ori înscrierea în evidente trebuie sã continã cel putin datele necesare identificãrii mãrfurilor. Înscrierea în evidente trebuie sã cuprindã si data la care aceasta se realizeazã.

(4) Cu exceptia cazurilor stabilite în regulamentul vamal, declarantul trebuie sã depunã o declaratie suplimentarã care poate fi de naturã globalã, periodicã sau recapitulativã.

(5) Declaratiile suplimentare, împreunã cu cele simplificate mentionate la alin. (2) lit. a)–c), sunt considerate a constitui un act unic, indivizibil, care produce efecte de la data acceptãrii declaratiilor simplificate; înscrierea în evidente are aceeasi valoare juridicã cu acceptarea declaratiei mentionate la art. 85.

(6) Procedurile simplificate speciale pentru regimul de tranzit vamal sunt prevãzute în regulamentul vamal.

CAPITOLUL V

Alte declaratii

Art. 98. – Când declaratia vamalã este întocmitã în modalitãtile prevãzute la art. 84 lit. b) si c), prevederile art. 85–97 se aplicã în mod corespunzãtor.

Art. 99. – În cazul în care declaratia vamalã este întocmitã conform art. 84 lit. b), autoritatea vamalã poate permite ca documentele care trebuie sã o însoteascã sã nu fie depuse împreunã cu declaratia. În aceastã situatie documentele se pãstreazã la dispozitia autoritãtii vamale.

CAPITOLUL VI

Controlul ulterior al declaratiilor

Art. 100. – (1) Autoritatea vamalã are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadã de 5 ani de la acordarea liberului de vamã, sã modifice declaratia vamalã.

(2) În cadrul termenului prevãzut la alin. (1), autoritatea vamalã verificã orice documente, registre si evidente referitoare la mãrfurile vãmuite sau la operatiunile comerciale ulterioare în legãturã cu aceste mãrfuri.

Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricãrei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operatiunile mentionate sau al oricãrei alte persoane care se aflã în posesia acestor acte ori detine informatii în legãturã cu acestea. De asemenea, poate fi fãcut si controlul fizic al mãrfurilor, dacã acestea mai existã.

(3) Când dupã reverificarea declaratiei sau dupã controlul ulterior rezultã cã dispozitiile care reglementeazã regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informatii inexacte sau incomplete, autoritatea vamalã ia mãsuri pentru regularizarea situatiei, tinând seama de noile elemente de care dispune.

(4) Autoritatea vamalã stabileste modelul documentului necesar pentru regularizarea situatiei, precum si instructiunile de completare a acestuia.

(5) În cazul în care se constatã cã a luat nastere o datorie vamalã sau cã au fost sume plãtite în plus, autoritatea vamalã ia mãsuri pentru încasarea diferentelor în minus sau rambursarea sumelor plãtite în plus, cu respectarea dispozitiilor legale.

(6) În cadrul controlului ulterior al declaratiilor, autoritatea vamalã stabileste potrivit alin. (3) si diferentele în plus sau în minus privind alte taxe si impozite datorate statului în cadrul operatiunilor vamale, luând mãsuri pentru încasarea diferentelor în minus constatate. Diferentele în plus privind aceste taxe si impozite se restituie potrivit normelor legale care le reglementeazã.

(7) Când încãlcarea reglementãrilor vamale constituie, dupã caz, contraventie sau infractiune, autoritatea vamalã este obligatã sã aplice sanctiunile contraventionale sau sã sesizeze organele de urmãrire penalã.

(8) Declaratia vamalã acceptatã si înregistratã, precum si documentul prevãzut la alin. (4) constituie titlu de creantã.

TITLUL V

Regimuri vamale

CAPITOLUL I

Punerea în liberã circulatie

Art. 101. – (1) Punerea în liberã circulatie conferã mãrfurilor strãine statutul vamal de mãrfuri românesti.

(2) Punerea în liberã circulatie atrage aplicarea mãsurilor de politicã comercialã si îndeplinirea formalitãtilor vamale prevãzute pentru importul mãrfurilor, precum si încasarea oricãror drepturi legal datorate.

Art. 102. – (1) Prin exceptie de la art. 90 alin. (2), în situatia în care ulterior înregistrãrii declaratiei vamale, pânã la acordarea liberului de vamã, intervin taxe vamale de import reduse, titularul operatiunii comerciale sau reprezentantul acestuia poate solicita autoritãtii vamale aplicarea taxei vamale mai favorabile.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplicã în cazul în care nu a fost posibilã acordarea liberului de vamã din motive imputabile declarantului.

Art. 103. – Când un transport este format din mãrfuri cu încadrãri tarifare diferite, iar operatiunile de clasificare tarifarã si de completare a declaratiei vamale ar presupune un efort suplimentar si cheltuieli disproportionate fatã de drepturile de import care se percep, autoritatea vamalã poate aproba, la cererea declarantului, ca drepturile de import sã fie achitate pentru întregul transport, pe baza clasificãrii tarifare a mãrfurilor pentru care se percepe cea mai mare taxã vamalã de import.

Art. 104. – (1) Mãrfurile puse în liberã circulatie, care au beneficiat de drepturi de import reduse sau zero în functie de destinatia lor finalã, rãmân sub supraveghere vamalã pânã când conditiile pentru acordarea tratamentului favorabil înceteazã a mai fi aplicabile, precum si în cazurile în care mãrfurile sunt exportate sau distruse.

Supravegherea vamalã se încheie si când mãrfurile sunt utilizate în alte scopuri decât cele prevãzute pentru aplicarea tratamentului favorabil, cu conditia achitãrii taxelor datorate la punerea în liberã circulatie.

(2) Drepturile si obligatiile titularului unui tratament tarifar favorabil pot fi, în conditiile prevãzute de autoritatea vamalã, transferate succesiv unor alte persoane care îndeplinesc conditiile prevãzute pentru a beneficia de regimul în cauzã.

(3) Dispozitiile art. 110 si 112 se aplicã în mod corespunzãtor mãrfurilor prevãzute la alin. (1).

Art. 105. – Titularii punerii în liberã circulatie a mãrfurilor destinate unei anumite utilizãri, în cazul în care, ulterior acordãrii liberului de vamã, schimbã utilizarea mãrfii, sunt obligati sã înstiinteze în prealabil autoritatea vamalã, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzãtor noii utilizãri.

Art. 106. – (1) Mãrfurile puse în liberã circulatie îsi pierd statutul vamal de mãrfuri românesti când declaratia de punere în liberã circulatie este invalidatã dupã acordarea liberului de vamã.

(2) Mãrfurile puse în liberã circulatie îsi pierd statutul vamal de mãrfuri românesti si când drepturile de import sunt rambursate sau remise:

a) în cadrul regimului de perfectionare activã sub forma sistemului cu rambursare;

b) în cazul mãrfurilor defecte sau al celor care nu respectã prevederile contractuale;

c) în situatiile prevãzute la art. 262, când rambursarea sau remiterea este supusã conditiei ca mãrfurile sã fie exportate sau reexportate ori sã li se atribuie o destinatie vamalã aprobatã în conditiile prevãzute de regulamentul vamal.

CAPITOLUL II

Regimuri suspensive si regimuri vamale economice

SECTIUNEA 1

Dispozitii comune

Art. 107. – (1) Sintagma regim suspensiv se utilizeazã, în cazul mãrfurilor strãine, pentru urmãtoarele regimuri:

a) tranzit;

b) antrepozitare vamalã;

c) perfectionare activã sub forma unui sistem cu suspendare;

d) transformare sub control vamal;

e) admitere temporarã.

(2) Sintagma regim vamal economic se utilizeazã pentru urmãtoarele regimuri:

a) antrepozitare vamalã;

b) perfectionare activã;

c) transformare sub control vamal;

d) admitere temporarã;

e) perfectionare pasivã.

(3) Prin mãrfuri de import se întelege mãrfurile plasate sub un regim suspensiv, precum si mãrfurile care, în cadrul regimului de perfectionare activã în sistem cu rambursare, au fãcut obiectul formalitãtilor de punere în

liberã circulatie si al formalitãtilor prevãzute la art. 145.

(4) Prin mãrfuri în aceeasi stare se întelege mãrfurile de import care, în regimul de perfectionare activã sau de transformare sub control vamal, nu au suferit nici o operatiune de perfectionare sau de transformare.

Art. 108. – (1) Utilizarea unui regim vamal economic este conditionatã de eliberarea unei autorizatii de cãtre autoritatea vamalã.

(2) Autorizatia se acordã persoanelor care asigurã toate conditiile necesare pentru efectuarea corectã a operatiunilor si când autoritatea vamalã poate asigura supravegherea si controlul regimului fãrã a mai trebui sã introducã mãsuri administrative disproportionate fatã de necesitãtile economice respective.

(3) Conditiile în care este utilizat regimul respectiv sunt stabilite în autorizatie.

(4) Titularul autorizatiei este obligat sã informeze autoritatea vamalã asupra tuturor elementelor survenite dupã acordarea autorizatiei care pot influenta mentinerea acesteia sau conditiile de utilizare a acesteia.

Art. 109. – Orice produse sau mãrfuri obtinute din mãrfuri plasate sub un regim suspensiv se considerã ca fiind plasate sub incidenta aceluiasi regim, cu respectarea prevederilor exprese ale art. 4 pct. 11 lit. a) teza a doua.

Art. 110. – (1) Autoritatea vamalã poate conditiona plasarea mãrfurilor sub un regim suspensiv de constituirea unei garantii care sã asigure plata datoriei vamale care s-ar naste pentru aceste mãrfuri.

(2) Prin regulamentul vamal pot fi prevãzute dispozitii speciale privind constituirea unei garantii în cadrul unui anumit regim suspensiv.

Art. 111. – (1) Regimul suspensiv economic se încheie când mãrfurile plasate în acest regim sau, în anumite cazuri, produsele compensatoare ori transformate obtinute sub acest regim primesc o nouã destinatie vamalã admisã.

(2) Autoritatea vamalã ia toate mãsurile necesare pentru a reglementa situatia mãrfurilor pentru care regimul vamal nu s-a încheiat în conditiile prevãzute.

Art. 112. – Drepturile si obligatiile titularului unui regim vamal economic pot fi, în conditiile prevãzute de autoritatea vamalã, transferate succesiv unor alte persoane care îndeplinesc conditiile prevãzute pentru a beneficia de regimul în cauzã.

SECTIUNEA a 2-a

Tranzitul

Art. 113. – (1) Regimul de tranzit permite transportul de la un birou vamal la alt birou vamal al:

a) mãrfurilor strãine, fãrã ca acestea sã fie supuse drepturilor de import sau mãsurilor de politicã comercialã;

b) mãrfurilor românesti, în cazurile si în conditiile prevãzute în reglementãri specifice pentru a se evita ca produsele care beneficiazã de mãsuri speciale de export sã eludeze sau sã beneficieze nejustificat de aceste mãsuri.

(2) Transportul mentionat la alin. (1) se efectueazã în urmãtoarele modalitãti:

a) conform regimului de tranzit;

b) în baza unui carnet TIR – Conventia TIR – Conventia vamalã relativã la transportul international al mãrfurilor sub acoperirea carnetelor TIR, întocmitã la Geneva la 14 noiembrie 1975, la care România a aderat potrivit Decretului nr. 420/1979;

c) în baza unui carnet ATA, utilizat ca document de tranzit – Conventia privind admiterea temporarã, adoptatã la Istanbul la 26 iunie 1990, ratificatã de România prin Legea nr. 395/2002;

d) în baza altor norme prevãzute prin acorduri sau conventii internationale la care România este parte;

e) prin postã, inclusiv colet postal.

(3) Regimul de tranzit nu înlãturã aplicarea dispozitiilor specifice aplicabile transportului mãrfurilor plasate într-un regim vamal economic.

Art. 114. – (1) Regimul de tranzit se încheie si obligatiile titularului se considerã îndeplinite când mãrfurile plasate sub acest regim si documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinatie, în concordantã cu dispozitiile regimului.

(2) Autoritatea vamalã descarcã regimul de tranzit când este în mãsurã sã stabileascã, pe baza comparãrii datelor disponibile la biroul vamal de plecare cu cele disponibile la biroul vamal de destinatie, cã regimul s-a încheiat în mod corect.

Art. 115. – (1) Principalul obligat este titularul regimului de tranzit si rãspunde pentru:

a) prezentarea mãrfurilor intacte la biroul de destinatie în termenul prevãzut si cu respectarea întocmai a mãsurilor de marcare si sigilare adoptate de autoritatea vamalã;

b) respectarea dispozitiilor referitoare la regimul de tranzit.

(2) Transportatorul sau destinatarul mãrfurilor care acceptã mãrfurile stiind cã acestea circulã în regim de tranzit rãspunde solidar pentru respectarea obligatiilor prevãzute la alin. (1) lit. a).

Art. 116. – (1) Principalul obligat furnizeazã garantia pentru asigurarea plãtii datoriei vamale pentru mãrfurile tranzitate.

(2) Garantia poate fi:

a) garantie izolatã, care acoperã o singurã operatiune de tranzit;

b) garantie globalã, care acoperã mai multe operatiuni de tranzit, când principalul obligat a fost autorizat de autoritatea vamalã sã foloseascã aceastã garantie.

(3) Autorizatia mentionatã la alin. (2) lit. b) se acordã numai persoanelor care:

a) sunt stabilite în România;

b) sunt utilizatoare frecvente ale regimului de tranzit sau care au bonitatea de a-si achita obligatiile legate de acest regim;

c) nu au comis abateri grave sau repetate de la reglementãrile vamale ori fiscale.

(4) Autoritatea vamalã poate autoriza, în cazuri justificate, utilizarea unei garantii globale de o valoare redusã sau o dispensã de la garantare. Criteriile suplimentare pentru aceastã aprobare includ:

a) folosirea corectã a procedurii de tranzit într-o perioadã datã;

b) cooperarea cu autoritatea vamalã;

c) în cazul dispensei de la garantare, o situatie financiarã bunã care sã le permitã îndeplinirea angajamentelor persoanelor în cauzã.

(5) Normele pentru acordarea autorizatiilor conform prevederilor alin. (4) se stabilesc prin regulamentul vamal.

(6) Dispensa de la garantare prevãzutã la alin. (4) nu se acordã pentru operatiunile de tranzit al mãrfurilor care implicã un risc ridicat de fraudã. Criteriile de stabilire a riscurilor de fraudã sunt prevãzute în regulamentul vamal.

(7) Utilizarea garantiei globale de o valoare redusã poate fi temporar interzisã de autoritatea vamalã, ca mãsurã exceptionalã în împrejurãri speciale.

(8) Garantia globalã poate fi temporar interzisã de cãtre autoritatea vamalã pentru mãrfurile care, prin utilizarea garantiei globale, au fost identificate ca fãcând obiectul unei fraude.

Art. 117. – (1) Cu exceptia situatiilor stabilite, când este cazul, prin regulamentul vamal, nu se constituie o garantie pentru:

a) transportul aerian;

b) transportul pe cãi navigabile interioare deschise traficului international;

c) transportul prin conducte;

d) transportul efectuat de companiile de cale feratã din România.

(2) Cazurile în care se poate acorda exceptarea de la garantie pentru transportul naval, altul decât cel mentionat la alin. (1) lit. b), se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 118. – (1) Normele pentru punerea în aplicare a regimului de tranzit se stabilesc prin regulamentul vamal.

(2) Autoritatea vamalã poate stabili proceduri simplificate care se aplicã anumitor tipuri de transport de mãrfuri sau pentru mãrfuri care nu pãrãsesc teritoriul vamal al României.

SECTIUNEA a 3-a

Antrepozitarea vamalã

Art. 119. – (1) Regimul de antrepozitare vamalã permite depozitarea într-un antrepozit vamal a:

a) mãrfurilor strãine, fãrã ca ele sã fie supuse drepturilor de import sau mãsurilor de politicã comercialã;

b) mãrfurilor românesti care, în temeiul prevederilor legale ce reglementeazã domenii specifice, beneficiazã, pe baza plasãrii lor într-un antrepozit vamal, de mãsurile legate de exportul mãrfurilor.

(2) Antrepozitul vamal reprezintã orice loc aprobat de autoritatea vamalã si aflat sub supravegherea acesteia, unde mãrfurile pot fi depozitate în conditiile prevãzute.

(3) Cazurile în care mãrfurile prevãzute la alin. (1) pot fi plasate sub regim de antrepozitare vamalã fãrã a fi depozitate într-un antrepozit vamal sunt stabilite în conformitate cu regulamentul vamal.

Art. 120. – (1) Un antrepozit vamal poate fi public sau privat.

(2) Antrepozitul public reprezintã antrepozitul vamal disponibil oricãrei persoane pentru depozitarea mãrfurilor.

(3) Antrepozitul privat reprezintã antrepozitul vamal rezervat depozitãrii mãrfurilor de cãtre detinãtorul antrepozitului.

(4) Detinãtorul antrepozitului este persoana autorizatã sã gestioneze antrepozitul vamal.

(5) Antrepozitarul este persoana obligatã prin declaratia de plasare a mãrfurilor sub regimul de antrepozitare vamalã sau persoana cãreia i se transferã drepturile si obligatiile unei astfel de persoane.

Art. 121. – (1) Gestionarea unui antrepozit vamal este conditionatã de eliberarea unei autorizatii de cãtre autoritatea vamalã. Aceastã autorizatie nu este necesarã în cazul în care gestionarea antrepozitului este efectuatã de autoritatea vamalã.

(2) Persoana care doreste sã gestioneze un antrepozit vamal întocmeste o cerere scrisã care sã continã informatiile necesare pentru acordarea autorizatiei si sã dovedeascã faptul cã existã o ratiune economicã pentru depozitare. Autorizatia prevede conditiile în care antrepozitul vamal poate fi gestionat.

(3) Autorizatia se acordã numai persoanelor stabilite în România.

Art. 122. – Detinãtorul antrepozitului vamal are, fatã de autoritatea vamalã, urmãtoarele rãspunderi:

a) sã asigure supravegherea mãrfurilor, astfel încât sã nu fie posibilã sustragerea acestora de sub controlul vamal;

b) sã îndeplineascã obligatiile ce decurg din depozitarea mãrfurilor aflate în regim de antrepozitare vamalã;

c) sã respecte conditiile stabilite în autorizatie.

Art. 123. – Prin exceptie de la prevederile art. 122, când autorizatia priveste un antrepozit public, aceasta poate prevedea ca rãspunderile mentionate la art. 122 lit. a) si/sau lit. b) sã revinã exclusiv antrepozitarului.

Antrepozitarul este permanent rãspunzãtor de îndeplinirea obligatiilor ce decurg din plasarea mãrfurilor sub regimul de antrepozitare vamalã.

Art. 124. – Drepturile si obligatiile unui detinãtor de antrepozit pot fi transferate unei alte persoane, cu acordul autoritãtii vamale.

Art. 125. – Fãrã a se înlãtura aplicarea dispozitiilor art. 110, autoritatea vamalã poate cere detinãtorului de antrepozit sã ofere o garantie în legãturã cu rãspunderile specificate la art. 122.

Art. 126. – (1) Autoritatea vamalã îl desemneazã pe detinãtorul de antrepozit sau, dupã caz, pe antrepozitar sã tinã o evidentã operativã, în forma aprobatã de autoritatea vamalã, a tuturor mãrfurilor plasate sub regimul de antrepozitare vamalã. Desemnarea unei persoane pentru tinerea evidentei operative a mãrfurilor nu este necesarã în cazul în care un antrepozit public este gestionat de autoritatea vamalã.

(2) Înscrierea în evidenta operativã se face imediat ce mãrfurile au fost introduse în antrepozit.

(3) Dacã sunt respectate prevederile art. 108 alin. (2), autoritatea vamalã poate renunta la solicitarea tinerii de evidente operative ale mãrfurilor când rãspunderile mentionate la art. 122 lit. a) si/sau lit. b) îi revin în exclusivitate antrepozitarului, iar mãrfurile sunt plasate sub regim pe baza unei declaratii vamale scrise sau a unui document administrativ, în conformitate cu art. 97 alin. (2) lit. b).

Art. 127. – (1) Când existã o necesitate economicã, iar supravegherea vamalã nu este influentatã nefavorabil de aceasta, autoritatea vamalã poate aproba ca:

a) mãrfurile românesti, altele decât cele prevãzute la art. 119 alin. (1) lit. b), sã fie depozitate în incinta unui antrepozit vamal. Aceste mãrfuri nu fac obiectul regimului de antrepozitare vamalã;

b) mãrfurile strãine sã fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operatiuni specifice regimului de perfectionare activã;

c) mãrfurile strãine sã fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operatiuni specifice regimului de transformare sub control vamal.

(2) Mãrfurile prevãzute la alin. (1) lit. b) si c) fac obiectul regimurilor vamale corespunzãtoare si nu al regimului de antrepozitare vamalã.

(3) Formalitãtile la care se poate renunta într-un antrepozit vamal pentru mãrfurile prevãzute la alin. (1) lit. b) si c) se stabilesc în regulamentul vamal.

(4) Autoritatea vamalã poate cere ca mãrfurile mentionate la alin. (1) sã fie înscrise în evidenta operativã prevãzutã la art. 126.

Art. 128. – (1) Mãrfurile pot rãmâne în regim de antrepozitare vamalã pe timp nelimitat. În cazuri exceptionale, autoritatea vamalã poate stabili un termen pânã la care antrepozitarul trebuie sã atribuie mãrfurilor o nouã destinatie vamalã.

(2) Pentru anumite mãrfuri mentionate la art. 119 alin. (1) lit. b), cuprinse în politica agricolã, se pot stabili termene prin regulamentul vamal.

Art. 129. – (1) Mãrfurile de import pot face obiectul manipulãrilor uzuale pentru a asigura conservarea, ameliorarea aspectului sau vandabilitatea acestora ori pentru a le pregãti pentru distributie sau revânzare. Pentru anumite categorii de mãrfuri, autoritatea vamalã poate alcãtui o listã a cazurilor în care aceste manipulãri sunt interzise pentru mãrfurile care fac obiectul politicii agricole.

(2) Mãrfurile românesti mentionate în art. 119 alin. (1) lit. b), care sunt plasate sub regimul de antrepozitare vamalã si care sunt cuprinse în politica agricolã, pot fi supuse doar manipulãrilor prevãzute în mod expres pentru asemenea mãrfuri.

(3) Manipulãrile prevãzute la alin. (1) si (2) se autorizeazã în prealabil de autoritatea vamalã, care fixeazã conditiile în care acestea pot avea loc.

(4) Formele de manipulare prevãzute la alin. (1) si (2) se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 130. – (1) În cazuri justificate, mãrfurile plasate sub regimul de antrepozitare vamalã pot fi scoase temporar din antrepozit pe baza aprobãrii prealabile a autoritãtii vamale, care stabileste conditiile în care poate avea loc.

(2) Când sunt în afara antrepozitului vamal, mãrfurile pot fi supuse manipulãrilor prevãzute la art. 129.

Art. 131. – Autoritatea vamalã poate permite ca mãrfurile plasate sub regimul de antrepozitare vamalã sã fie transferate de la un antrepozit vamal la altul.

Art. 132. – (1) Când se naste o datorie vamalã referitoare la mãrfuri de import, iar valoarea în vamã se bazeazã pe un pret efectiv plãtit sau de plãtit care include cheltuielile de antrepozitare si de conservare a mãrfurilor în antrepozit, aceste cheltuieli nu se includ în valoarea în vamã, cu conditia ca acestea sã fie evidentiate distinct fatã de pretul efectiv plãtit sau de plãtit pentru mãrfuri.

(2) Când mãrfurile prevãzute la alin. (1) au fost supuse manipulãrilor prevãzute la art. 129, natura mãrfurilor, valoarea în vamã si cantitatea care se au în vedere la stabilirea cuantumului drepturilor de import sunt, la cererea declarantului, acelea care ar trebui luate în considerare la data nasterii datoriei vamale dacã nu ar fi suferit aceste manipulãri. Prin regulamentul vamal se pot stabili derogãri de la aceastã dispozitie.

(3) În cazul în care mãrfurile de import sunt puse în liberã circulatie în conformitate cu art. 97 alin. (2) lit. c), natura mãrfurilor, valoarea în vamã si cantitatea ce trebuie luate în considerare la data nasterii datoriei vamale, pentru stabilirea cuantumului drepturilor de import, sunt cele aplicabile mãrfurilor la momentul în care au fost plasate sub regimul de antrepozitare vamalã. Dispozitiile cuprinse în prezentul alineat se aplicã numai cu conditia ca aceste elemente sã fi fost acceptate de autoritatea vamalã la momentul în care mãrfurile au fost plasate sub regimul de antrepozitare vamalã si dacã declarantul nu solicitã ca aceste elemente sã fie determinate la momentul nasterii datoriei vamale, fãrã sã contravinã controlului ulterior prevãzut la art. 100.

Art. 133. – Mãrfurile românesti prevãzute la art. 119 alin. (1) lit. b), care sunt cuprinse în politica agricolã si sunt plasate într-un antrepozit vamal, trebuie sã fie exportate sau sã primeascã o altã destinatie, stabilitã prin reglementãrile mentionate la acel articol.

SECTIUNEA a 4-a

Perfectionarea activã

Art. 134. – (1) Regimul de perfectionare activã permite ca urmãtoarele mãrfuri sã fie utilizate pe teritoriul vamal al României într-una sau mai multe operatiuni de perfectionare:

a) mãrfurile strãine destinate reexportului în afara teritoriului vamal al României sub forma produselor compensatoare, fãrã ca aceste mãrfuri sã fie supuse drepturilor de import sau mãsurilor de politicã comercialã;

b) mãrfurile puse în liberã circulatie, cu rambursarea sau remiterea drepturilor de import aferente unor asemenea mãrfuri, dacã sunt exportate în afara teritoriului vamal al României sub formã de produse compensatoare.

(2) Prin sistem cu suspendare se întelege regimul de perfectionare activã prevãzut la alin. (1) lit. a).

(3) Prin sistem cu rambursare se întelege regimul de perfectionare activã prevãzut la alin. (1) lit. b).

(4) Prin operatiuni de perfectionare se întelege:

a) prelucrarea mãrfurilor, inclusiv montajul, asamblarea si adaptarea lor la alte mãrfuri;

b) transformarea mãrfurilor;

c) repararea mãrfurilor, inclusiv restaurarea lor;

d) utilizarea anumitor mãrfuri, definite în conformitate cu regulamentul vamal, care, desi nu se regãsesc în produsele compensatoare, permit sau faciliteazã obtinerea acestor produse, chiar dacã dispar total sau partial în cursul folosirii lor.

(5) Prin produse compensatoare se întelege toate produsele care rezultã din operatiuni de perfectionare.

(6) Prin mãrfuri echivalente se întelege mãrfurile românesti care sunt utilizate în locul mãrfurilor de import pentru fabricarea produselor compensatoare.

(7) Prin rata de randament se întelege cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obtinute din perfectionarea unor cantitãti determinate de mãrfuri de import.

Art. 135. – (1) Mãrfurile echivalente trebuie sã fie de aceeasi calitate si sã aibã aceleasi caracteristici ca mãrfurile de import. În anumite cazuri, stabilite în regulamentul vamal, mãrfurile echivalente pot fi într-un stadiu de fabricatie mai avansat decât mãrfurile de import.

(2) Autoritatea vamalã permite ca:

a) produsele compensatoare sã fie obtinute din mãrfuri echivalente;

b) produsele compensatoare obtinute din mãrfuri echivalente sã fie exportate din România înainte de a importa mãrfurile de import.

(3) Când se aplicã dispozitiile alin. (2), mãrfurile de import sunt considerate, în scopuri vamale, ca mãrfuri echivalente, iar mãrfurile echivalente ca mãrfuri de import.

(4) Când se aplicã alin. (2) lit. b) si produsele compensatoare ar fi susceptibile de plata drepturilor de export dacã nu ar fi exportate sau reexportate în cadrul unei operatiuni de perfectionare activã, titularul autorizatiei trebuie sã constituie o garantie pentru a asigura plata acestor drepturi în eventualitatea în care importul mãrfurilor nu se efectueazã în termenul prevãzut.

(5) Prin regulamentul vamal se pot adopta mãsuri destinate sã interzicã, sã limiteze sau sã faciliteze operatiunile efectuate în temeiul alin. (2).

Art. 136. – Autorizatia de perfectionare activã este emisã la cererea persoanei care efectueazã operatiunile de perfectionare sau care se ocupã de efectuarea lor.

Art. 137. – Autorizatia de perfectionare activã se acordã numai:

a) persoanelor stabilite în România. Autorizatia se poate acorda si persoanelor stabilite în afara României pentru importurile de naturã necomercialã;

b) când, fãrã sã aducã atingere utilizãrii mãrfurilor mentionate la art. 134 alin. (4) lit. d), mãrfurile de import pot fi identificate în produsele compensatoare sau, în cazul mentionat la art. 135, când se poate verifica îndeplinirea conditiilor prevãzute pentru mãrfurile echivalente;

c) când regimul de perfectionare activã poate contribui la crearea unor conditii favorabile pentru exportul sau reexportul produselor compensatoare, cu conditia ca interesele esentiale ale producãtorilor români sã nu fie afectate în mod nefavorabil. Cazurile în care conditiile economice se considerã îndeplinite se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 138. – (1) Autoritatea vamalã stabileste termenul în care produsele compensatoare trebuie sã fie exportate sau reexportate ori sã li se atribuie o altã destinatie vamalã. Acest termen trebuie sã tinã seama de durata necesarã pentru efectuarea operatiunilor de perfectionare si de livrare a produselor compensatoare.

(2) Termenul prevãzut la alin. (1) se calculeazã de la data la care mãrfurile strãine sunt plasate sub regimul de perfectionare activã. Autoritatea vamalã poate acorda prelungirea termenului în urma unei cereri justificate depuse de titularul autorizatiei. Din ratiuni de simplificare se poate decide ca un termen care începe în cursul unei luni calendaristice sau al unui trimestru sã se încheie în ultima zi a unei luni calendaristice ulterioare, respectiv a unui trimestru ulterior.

(3) Când se aplicã prevederile art. 135 alin. (2) lit. b), autoritatea vamalã stabileste termenul în care mãrfurile strãine trebuie declarate pentru regim. Acest termen începe la data acceptãrii declaratiei de export pentru produsele compensatoare obtinute din mãrfurile echivalente corespunzãtoare.

(4) Autoritatea vamalã poate sã prevadã termene specifice în cazul unor operatiuni de perfectionare sau pentru anumite mãrfuri de import.

Art. 139. – (1) Autoritatea vamalã stabileste fie rata de randament a operatiunii, fie, când este cazul, metoda de determinare a acestei rate. Rata de randament este propusã de titularul operatiunii pe baza conditiilor reale în care se efectueazã sau urmeazã sã se efectueze operatiunea de perfectionare.

(2) În cazuri justificate, pentru operatiuni de perfectionare activã care se efectueazã uzual în conditii tehnice bine definite, cu mãrfuri având caracteristici sensibil constante, din care rezultã produse compensatoare de o calitate uniformã, se poate stabili, potrivit regulamentului vamal, o ratã de randament standard, pe baza unor date reale, cunoscute si determinate în prealabil de titularul operatiunii.

Art. 140. – Cazurile si conditiile în care mãrfurile aflate în aceeasi stare sau produsele compensatoare sunt considerate a fi fost puse în liberã circulatie se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 141. – (1) În cazul nasterii unei datorii vamale, cuantumul acesteia se determinã pe baza elementelor de taxare corespunzãtoare mãrfurilor de import în momentul acceptãrii declaratiei de plasare a acestor mãrfuri sub regim de perfectionare activã.

(2) Dacã în momentul mentionat la alin. (1) mãrfurile de import îndeplinesc conditiile pentru a beneficia de tratamentul tarifar preferential în cadrul contingentelor sau al plafoanelor tarifare, acestea pot beneficia de tratamentul tarifar preferential prevãzut pentru mãrfuri identice în momentul acceptãrii declaratiei vamale de punere în liberã circulatie.

Art. 142. – Prin exceptie de la prevederile art. 141, produsele compensatoare:

a) sunt supuse drepturilor de import corespunzãtoare, când sunt puse în liberã circulatie si se regãsesc în lista prevãzutã de regulamentul vamal, în mãsura în care ele sunt proportionale cu partea exportatã a produselor compensatoare neincluse pe aceastã listã. Titularul autorizatiei are însã dreptul sã solicite ca taxarea pentru acele produse sã fie efectuatã în conditiile mentionate la art. 141;

b) sunt supuse drepturilor de import corespunzãtoare când sunt supuse taxãrii stabilite prin politica agricolã si sunt îndeplinite conditiile prevãzute în regulamentul vamal;

c) sunt supuse drepturilor de import determinate în conformitate cu reglementãrile aplicabile regimului vamal în cauzã sau în materie de zone libere sau antrepozite libere, când au fost plasate sub un regim suspensiv sau într-o zonã liberã ori antrepozit liber. Titularul autorizatiei are însã dreptul sã solicite ca taxarea sã fie efectuatã potrivit art. 141 sau, în cazurile când produselor compensatoare li s-a atribuit o destinatie vamalã, alta decât transformarea sub control vamal, cuantumul drepturilor de import percepute sã fie cel putin egal cu cel calculat conform art. 141;

d) pot fi supuse reglementãrilor privind stabilirea drepturilor prevãzute pentru regimul de transformare sub control vamal când mãrfurile de import ar fi putut fi plasate sub acest regim;

e) beneficiazã de tratament tarifar favorabil în functie de destinatia lor finalã, când acest tratament este prevãzut pentru mãrfuri identice importate;

f) sunt scutite de drepturi de import când o astfel de scutire este prevãzutã, prin lege, pentru mãrfuri identice importate.

Art. 143. – (1) Produsele compensatoare ori mãrfurile aflate în aceeasi stare pot face obiectul unui export temporar, total sau partial, în scopul perfectionãrii complementare efectuate în afara teritoriului vamal al României, cu conditia obtinerii unei autorizatii si cu respectarea prevederilor privind regimul de perfectionare pasivã.

(2) Când ia nastere o datorie vamalã privind produsele reimportate, autoritatea vamalã încaseazã:

a) drepturile de import pentru produsele compensatoare sau mãrfurile aflate în aceeasi stare mentionate la alin. (1), calculate în conformitate cu prevederile art. 141 si 142;

b) drepturile de import pentru produsele reimportate dupã perfectionare în afara teritoriului vamal al României, al cãror cuantum se calculeazã în conformitate cu dispozitiile privind regimul de perfectionare pasivã în aceleasi conditii care s-ar aplica dacã produsele exportate sub acest din urmã regim ar fi fost puse în liberã circulatie înainte ca acest export sã aibã loc.

Art. 144. – (1) Sistemul cu rambursare poate fi utilizat pentru toate mãrfurile. Acest sistem nu poate fi utilizat când, în momentul acceptãrii declaratiei de punere în liberã circulatie:

a) mãrfurile de import sunt supuse unor restrictii cantitative la import;

b) mãrfurile de import beneficiazã de o mãsurã tarifarã în cadrul contingentelor;

c) pentru mãrfurile de import este necesarã prezentarea unei licente de import sau export ori a unui certificat prevãzut de reglementãrile privind politica agricolã;

d) a fost stabilitã o restituire la export sau o taxã la export pentru produsele compensatoare.

(2) Rambursarea drepturilor de import nu este permisã nici în cazul în care, în momentul acceptãrii declaratiei de export pentru produsele compensatoare, aceste produse necesitã prezentarea unui certificat de import sau de export ori s-a stabilit o restituire sau o taxã la export pentru acestea.

(3) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogãri de la prevederile alin. (1) si (2).

Art. 145. – (1) În declaratia de punere în liberã circulatie trebuie sã se indice faptul cã se utilizeazã sistemul de rambursare si sã fie furnizate datele de referintã ale autorizatiei.

(2) La cererea autoritãtii vamale, autorizatia mentionatã la alin. (1) se anexeazã la declaratia de punere în liberã circulatie.

Art. 146. – În cadrul sistemului cu rambursare nu se aplicã dispozitiile art. 135 alin. (2) lit. b), alin. (3) si (4), art. 138 alin. (3), art. 140, 141 si art. 142 lit. b) si d), precum si art. 149.

Art. 147. – (1) Titularul autorizatiei poate solicita rambursarea sau remiterea drepturilor de import când poate dovedi, în conformitate cu cerintele autoritãtii vamale, cã mãrfurile de import puse în liberã circulatie în cadrul sistemului cu rambursare sub formã de produse compensatoare sau mãrfuri în aceeasi stare au fost:

a) fie exportate;

b) fie plasate, în vederea reexportului ulterior, sub regimul de tranzit, regimul de antrepozitare vamalã, regimul de admitere temporarã sau regimul de perfectionare activã în sistem cu suspendare sau într-o zonã liberã sau antrepozit liber.

(2) Dispozitiile alin. (1) lit. b) se aplicã în cazul în care au fost îndeplinite toate conditiile de utilizare a regimului.

(3) În scopul atribuirii unei destinatii vamale în conformitate cu alin. (1) lit. b), produsele compensatoare sau mãrfurile de import aflate în aceeasi stare sunt considerate mãrfuri strãine.

(4) Termenul în care trebuie sã se depunã cererea de rambursare se stabileste prin regulamentul vamal.

(5) Când produsele compensatoare sau mãrfurile aflate în aceeasi stare, plasate sub un regim vamal sau într-o zonã liberã sau antrepozit liber, potrivit alin. (1), sunt puse în liberã circulatie, cuantumul drepturilor de import rambursate sau remise se considerã a constitui cuantumul datoriei vamale.

(6) În scopul stabilirii cuantumului drepturilor de import ce trebuie rambursate sau remise, prevederile art. 142 lit. a) se aplicã în mod corespunzãtor.

Art. 148. – Exportul temporar al produselor compensatoare realizat conform art. 143 alin. (1) nu se considerã ca export, în sensul art. 147, cu exceptia cazului când acele produse nu sunt reimportate în România în perioada prevãzutã.

Art. 149. – Regimul de perfectionare activã în sistemul cu suspendare se aplicã si pentru ca produsele compensatoare sã beneficieze de scutirea de drepturi de export în care se încadreazã produsele identice obtinute din mãrfuri românesti în locul mãrfurilor de import.

SECTIUNEA a 5-a

Transformarea sub control vamal

Art. 150. – Regimul de transformare sub control vamal permite ca mãrfurile strãine sã fie utilizate pe teritoriul vamal al României pentru a fi supuse unor operatiuni care le modificã natura sau starea, fãrã sã fie supuse drepturilor de import sau mãsurilor de politicã comercialã. Regimul permite punerea lor în liberã circulatie cu plata drepturilor de import datorate pentru mãrfurile rezultate din operatiunile de transformare. Acestea sunt denumite produse transformate.

Art. 151. – Cazurile si conditiile specifice în care se poate folosi regimul de transformare sub control vamal se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 152. – Autorizatia pentru transformare sub control vamal se acordã la cererea persoanei care efectueazã transformarea sau care se ocupã de efectuarea acesteia.

Art. 153. – Autorizatia pentru transformare sub control vamal se acordã numai:

a) persoanelor stabilite în România;

b) când mãrfurile de import pot fi identificate în produsele transformate;

c) când natura sau starea mãrfurilor din momentul plasãrii lor sub regim nu mai poate fi reconstituitã economic dupã transformare;

d) când utilizarea regimului nu poate avea drept consecintã eludarea efectelor reglementãrilor privind originea si a restrictiilor cantitative aplicabile mãrfurilor importate;

e) când sunt îndeplinite conditiile necesare ca regimul sã ajute la crearea sau mentinerea activitãtii de transformare a mãrfurilor în România, fãrã sã aducã atingere în mod vãdit intereselor economice ale producãtorilor nationali de mãrfuri similare. Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile în care aceste conditii economice se considerã îndeplinite.

Art. 154. – Dispozitiile art. 138 alin. (1), (2) si (4) si ale art. 139 se aplicã în mod corespunzãtor.

Art. 155. – Când ia nastere o datorie vamalã pentru mãrfurile aflate în aceeasi stare sau pentru produsele care sunt în stadii intermediare de transformare comparativ cu ceea ce s-a prevãzut în autorizatie, cuantumul acestei datorii se stabileste pe baza elementelor de taxare corespunzãtoare mãrfurilor de import în momentul acceptãrii declaratiei de plasare a mãrfurilor sub regimul de transformare sub control vamal.

Art. 156. – (1) În cazurile în care mãrfurile de import îndeplineau conditiile pentru a beneficia de un tratament tarifar preferential când au fost plasate sub regimul de transformare sub control vamal si când acest tratament tarifar preferential este aplicabil produselor identice cu produsele transformate puse în liberã circulatie, drepturile de import la care sunt supuse produsele transformate se calculeazã prin aplicarea taxei pentru tratamentul tarifar preferential respectiv.

(2) Dacã tratamentul tarifar preferential mentionat la alin. (1) este prevãzut pentru mãrfurile de import în cadrul contingentelor tarifare sau plafoanelor tarifare, aplicarea taxei mentionate la alin. (1) cu privire la produsele transformate este, de asemenea, supusã conditiei ca respectivul tratament tarifar preferential sã fie aplicabil mãrfurilor de import în momentul acceptãrii declaratiei de punere în liberã circulatie. În acest caz, cantitãtii de mãrfuri de import utilizate în mod real la fabricarea produselor transformate puse în liberã circulatie i se aplicã contingentele sau plafoanele tarifare în vigoare la momentul acceptãrii declaratiei de punere în liberã circulatie si nu se procedeazã la aplicarea contingentelor sau plafoanelor tarifare deschise pentru produsele identice cu produsele transformate.

SECTIUNEA a 6-a

Admiterea temporarã

Art. 157. – Regimul de admitere temporarã permite utilizarea pe teritoriul vamal al României, cu exonerarea totalã sau partialã de drepturi de import si fãrã a fi supuse mãsurilor de politicã comercialã, a mãrfurilor strãine destinate reexportului, fãrã sã fi suferit vreo modificare în afara deprecierii normale datorate utilizãrii lor.

Art. 158. – Autorizatia de admitere temporarã se acordã la cererea persoanei care utilizeazã mãrfurile sau care se ocupã ca acestea sã fie utilizate.

Art. 159. – Autoritatea vamalã refuzã acordarea regimului de admitere temporarã când este imposibil sã se asigure identificarea mãrfurilor de import. Autoritatea vamalã poate însã autoriza utilizarea regimului de admitere temporarã fãrã asigurarea identificãrii mãrfurilor când, având în vedere natura acestora sau a operatiunilor de îndeplinit, absenta mãsurilor de identificare nu poate duce la o folosire abuzivã a regimului.

Art. 160. – (1) Autoritatea vamalã stabileste termenul în care mãrfurile de import trebuie sã fie reexportate sau sã li se dea o altã destinatie vamalã. Termenul aprobat trebuie sã fie suficient pentru ca obiectivul utilizãrii autorizate sã fie atins.

(2) Termenul maxim în care mãrfurile pot rãmâne în regimul de admitere temporarã este de 24 de luni. Autoritatea vamalã poate stabili reducerea termenului, cu acordul persoanei în cauzã.

(3) Autoritatea vamalã poate, numai în împrejurãri exceptionale, la cererea persoanei în cauzã si în limite rationale, sã prelungeascã termenul prevãzut la alin. (2) pentru a permite utilizarea autorizatã.

Art. 161. – Cazurile si conditiile speciale în care regimul de admitere temporarã poate fi utilizat cu exonerare totalã de drepturi de import se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 162. – (1) Utilizarea regimului de admitere temporarã cu exonerare partialã de drepturi de import se acordã pentru mãrfurile care nu sunt prevãzute la art. 161 sau care, chiar dacã sunt mentionate, nu îndeplinesc toate conditiile prevãzute în articolul respectiv pentru acordarea admiterii temporare cu exonerare totalã de drepturi de import.

(2) Prin regulamentul vamal se stabilesc lista mãrfurilor pentru care nu poate fi utilizat regimul de admitere temporarã cu exonerare partialã de drepturi de import, precum si conditiile în care se poate recurge la acest regim.

Art. 163. – (1) Cuantumul drepturilor de import de plãtit pentru mãrfurile plasate sub regimul de admitere temporarã cu exonerare partialã de drepturi de import se stabileste la 3%, pentru fiecare lunã sau fractie de lunã în care mãrfurile sunt plasate sub regimul de admitere temporarã cu exonerare partialã de drepturi, din cuantumul drepturilor care ar fi fost plãtite dacã astfel de mãrfuri ar fi fost puse în liberã circulatie la data la care au fost plasate sub regimul de admitere temporarã.

(2) Cuantumul drepturilor de import de încasat nu îl poate depãsi pe acela care ar fi trebuit încasat dacã mãrfurile respective ar fi fost puse în liberã circulatie la data la care au fost plasate sub regimul de admitere temporarã, fãrã sã se ia în considerare majorãrile de întârziere care ar putea fi aplicate.

(3) Transferul drepturilor si obligatiilor care decurg din regimul de admitere temporarã, conform prevederilor art. 112, nu presupune aplicarea acelorasi mãsuri de exonerare pentru fiecare dintre perioadele de utilizare avute în vedere.

(4) Când transferul mentionat la alin. (3) se efectueazã cu exonerare partialã pentru ambii titulari autorizati sã utilizeze regimul în aceeasi lunã, titularul autorizatiei initiale este obligat sã plãteascã cuantumul drepturilor de import pentru întreaga lunã.

Art. 164. – (1) Când ia nastere o datorie vamalã pentru mãrfurile de import, cuantumul unei astfel de datorii se stabileste pe baza elementelor de taxare corespunzãtoare acestor mãrfuri în momentul acceptãrii declaratiei de plasare a mãrfurilor sub regimul de admitere temporarã. Cu toate acestea, când dispozitiile mentionate la art. 161 prevãd astfel, cuantumul datoriei se determinã pe baza elementelor de taxare corespunzãtoare mãrfurilor în cauzã aplicabile în momentul nasterii datoriei vamale.

(2) În cazul în care, din alte ratiuni decât cele de plasare a mãrfurilor sub regimul de admitere temporarã cu exonerare partialã de drepturi de import, ia nastere o datorie vamalã pentru mãrfurile plasate sub regimul mentionat, cuantumul acesteia este egal cu diferenta dintre cuantumul drepturilor calculate conform alin. (1) si al celor de plãtit, conform art. 163.

SECTIUNEA a 7-a

Perfectionarea pasivã

Art. 165. – (1) Regimul de perfectionare pasivã permite ca mãrfurile românesti sã fie exportate temporar de pe teritoriul vamal al României pentru a fi supuse unor operatiuni de perfectionare, iar produsele rezultate din aceste operatiuni sã fie puse în liberã circulatie cu exonerare totalã sau partialã de drepturi de import.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu înlãturã aplicarea prevederilor care reglementeazã domenii specifice privind sistemul de schimburi standard prevãzut în prezenta sectiune sau la art. 143.

(3) Exportul temporar al mãrfurilor românesti atrage aplicarea drepturilor de export, a mãsurilor de politicã comercialã si a altor formalitãti prevãzute pentru scoaterea mãrfurilor românesti în afara teritoriului vamal al României.

(4) În sensul prezentei sectiuni, prin:

a) mãrfuri de export temporar se întelege mãrfurile plasate sub regimul de perfectionare pasivã;

b) operatiuni de perfectionare se întelege operatiunile mentionate la art. 134 alin. (4) lit. a)–c);

c) produse compensatoare se întelege toate produsele care rezultã din operatiunile de perfectionare;

d) rata de randament se întelege cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obtinute prin perfectionarea unei cantitãti date de mãrfuri de export temporar.

Art. 166. – (1) Nu pot fi plasate în regim de perfectionare pasivã mãrfurile românesti:

a) al cãror export implicã rambursarea sau remiterea drepturilor de import;

b) care, înaintea exportului, au fost puse în liberã circulatie cu exonerare totalã de drepturi de import, în functie de destinatia lor finalã, atât timp cât conditiile pentru acordarea unei astfel de exonerãri continuã sã se aplice;

c) al cãror export implicã acordarea rambursãrilor la export sau pentru care, potrivit reglementãrilor privind politica agricolã, se acordã un alt avantaj financiar decât aceste rambursãri.

(2) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogãri de la prevederile alin. (1) lit. b).

Art. 167. – (1) Autorizatia de perfectionare pasivã se emite la cererea persoanei care se ocupã de îndeplinirea operatiunilor de perfectionare.

(2) Autorizatia de perfectionare pasivã poate fi acordatã si unei alte persoane decât cea prevãzutã la alin. (1) pentru mãrfurile de origine românã, în sensul titlului II cap. II sectiunea 1, când operatiunea de  perfectionare constã în încorporarea acelor mãrfuri în mãrfuri obtinute în afara României si importate ca produse compensatoare, cu conditia ca utilizarea acestui regim sã contribuie la promovarea vânzãrii mãrfurilor de export, fãrã sã aducã atingere intereselor esentiale ale producãtorilor români de produse identice sau similare cu produsele compensatoare importate.

(3) Cazurile si modalitãtile în care se aplicã alin. (2) se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 168. – Autorizatia se acordã numai:

a) persoanelor stabilite în România;

b) când se poate stabili faptul cã produsele compensatoare rezultã din perfectionarea mãrfurilor de export temporar. Cazurile si conditiile în care se pot aplica derogãri de la prezenta dispozitie sunt prevãzute în regulamentul vamal;

c) când utilizarea regimului de perfectionare pasivã nu este de naturã sã aducã atingere în mod serios intereselor esentiale ale producãtorilor români.

Art. 169. – (1) Autoritatea vamalã stabileste termenul în care produsele compensatoare trebuie sã fie reimportate pe teritoriul vamal al României. Acest termen se prelungeste în urma depunerii, înainte de expirarea termenului initial, a unei cereri justificate a titularului autorizatiei.

(2) Autoritatea vamalã stabileste fie rata de randament a operatiunii, fie, când este necesar, modalitatea de stabilire a acesteia.

Art. 170. – (1) Exonerarea totalã sau partialã de drepturi de import prevãzutã la art. 171 alin. (1) se acordã numai când produsele compensatoare sunt declarate pentru punerea în liberã circulatie în numele sau pe seama:

a) titularului autorizatiei; sau

b) a oricãrei alte persoane stabilite în România, cu conditia ca acea persoanã sã fi obtinut consimtãmântul titularului autorizatiei, iar conditiile autorizãrii sã fie îndeplinite.

(2) Exonerarea totalã sau partialã de drepturi de import nu se acordã când una dintre conditiile sau obligatiile legate de regimul de perfectionare pasivã nu este îndeplinitã, în afarã de cazul în care se stabileste cã neconcordantele nu au un efect semnificativ în functionarea corectã a regimului de perfectionare pasivã.

Art. 171. – (1) Exonerarea totalã sau partialã de drepturi de import prevãzutã la art. 165 constã în deducerea din cuantumul drepturilor de import, aferente produselor compensatoare puse în liberã circulatie, a cuantumului drepturilor de import care ar fi aplicabile la aceeasi datã mãrfurilor de export temporar, dacã acestea ar fi importate pe teritoriul vamal al României din tara în care a avut loc operatiunea de perfectionare sau ultima operatiune de perfectionare.

(2) Cuantumul ce trebuie dedus în temeiul prevederilor alin. (1) se calculeazã pe baza cantitãtii si a felului mãrfurilor în cauzã, la data acceptãrii declaratiei de plasare sub regimul de perfectionare pasivã si pe baza altor elemente de taxare aplicabile la data acceptãrii declaratiei de punere în liberã circulatie a produselor compensatoare.

(3) Valoarea mãrfurilor de export temporar este cea înscrisã în declaratia vamalã de plasare sub regimul de perfectionare pasivã sau, dacã nu este posibilã determinarea valorii în acest mod, valoarea se determinã prin diferenta dintre valoarea în vamã a produselor compensatoare si costurile de perfectionare justificate prin documente.

(4) Dacã înainte de a fi plasate sub regimul de perfectionare pasivã mãrfurile de export temporar au fost puse în liberã circulatie la o taxã redusã în functie de destinatia lor finalã si atât timp cât conditiile de acordare a acestei taxe reduse continuã sã se aplice, cuantumul de dedus este cuantumul drepturilor de import încasat la punerea în liberã circulatie a mãrfurilor. Prin regulamentul vamal se stabilesc si alte costuri care nu se iau în considerare la calcularea cuantumului care trebuie dedus.

(5) Când mãrfurile de export temporar ar putea beneficia, la punerea în liberã circulatie, de o taxã redusã sau zero, în functie de destinatia lor finalã, aceastã taxã se ia în considerare cu conditia ca mãrfurile sã fi suferit aceleasi operatiuni ca operatiunile prevãzute pentru o astfel de destinatie în tara în care a avut loc operatiunea de perfectionare sau ultima operatiune de perfectionare.

(6) Dacã produsele compensatoare beneficiazã de o mãsurã tarifarã preferentialã, în sensul art. 46 lit. d) sau e), iar aceastã mãsurã existã pentru mãrfurile care se încadreazã la acelasi cod tarifar ca si mãrfurile de export temporar, procentul drepturilor de import de luat în considerare la stabilirea cuantumului de dedus conform alin. (1) este acela care s-ar aplica dacã mãrfurile de export temporar ar îndeplini conditiile în care se aplicã mãsura preferentialã.

(7) Prezentul articol nu înlãturã aplicarea prevederilor adoptate de România în schimbul de mãrfuri cu alte tãri, care stabilesc exonerarea de drepturi de import a anumitor produse compensatoare.

Art. 172. – (1) Când scopul operatiunii de perfectionare este repararea mãrfurilor de export temporar, acestea sunt puse în liberã circulatie cu exonerare totalã de drepturi de import când mãrfurile au fost reparate cu titlu gratuit fie datoritã unei obligatii contractuale sau legale care decurge dintr-o garantie, fie datoritã existentei unui viciu de fabricatie.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplicã în cazul în care defectul a fost luat în considerare în momentul în care mãrfurile în cauzã au fost puse pentru prima oarã în liberã circulatie.

Art. 173. – (1) Când scopul operatiunii de perfectionare este repararea mãrfurilor de export temporar si o astfel de reparare se efectueazã cu titlu oneros, exonerarea partialã de drepturi de import prevãzutã la art. 165 constã în stabilirea cuantumului drepturilor aplicabile, pe baza elementelor de taxare aferente produselor compensatoare la data acceptãrii declaratiei de punere în liberã circulatie a produselor respective si luând în considerare ca valoare în vamã o valoare egalã cu costurile de reparare, cu conditia ca aceste costuri sã reprezinte singura platã efectuatã cãtre titularul autorizatiei si sã nu fie influentate de nici o legãturã între titular si operator.

(2) Prin exceptie de la dispozitiile art. 171, prin regulamentul vamal se pot stabili cazurile si conditiile specifice în care mãrfurile pot fi puse în liberã circulatie în urma operatiunii de perfectionare pasivã, pentru care costul operatiunii de perfectionare este luat ca bazã pentru evaluare în vederea aplicãrii Tarifului vamal de import al României.

Art. 174. – (1) Perfectionarea pasivã în sistemul de schimburi standard permite ca marfa importatã, denumitã în continuare produs de înlocuire, sã înlocuiascã un produs compensator.

(2) Autoritatea vamalã aprobã utilizarea sistemului de schimburi standard când operatiunea de perfectionare constã în repararea de mãrfuri românesti, altele decât cele care fac obiectul politicii agricole sau al reglementãrilor specifice aplicabile anumitor mãrfuri ce rezultã din transformarea produselor agricole.

(3) Fãrã a se înlãtura aplicarea prevederilor art. 179, dispozitiile privind produsele compensatoare se aplicã si produselor de înlocuire.

(4) Autoritatea vamalã permite ca produsele de înlocuire sã fie importate înainte de exportul mãrfurilor de export temporar, procedura numindu-se import anticipat. La importul anticipat al unui produs de înlocuire se constituie o garantie care sã acopere cuantumul drepturilor de import.

Art. 175. – (1) Produsele de înlocuire trebuie sã se încadreze la acelasi cod tarifar, sã fie de aceeasi calitate comercialã si sã aibã aceleasi caracteristici tehnice ca mãrfurile de export temporar, dacã acestea din urmã ar fi fost supuse operatiunii de reparare în cauzã.

(2) Dacã mãrfurile de export temporar au fost deja folosite înaintea acestui export, produsele de înlocuire trebuie sã nu fie produse noi. Autoritatea vamalã poate acorda derogãri de la aceastã regulã dacã produsul de înlocuire a fost livrat gratuit fie datoritã unei obligatii contractuale sau legale care decurge dintr-o garantie, fie datoritã unui viciu de fabricatie.

Art. 176. – Sistemul de schimburi standard poate fi autorizat numai când este posibil sã se verifice dacã sunt îndeplinite conditiile prevãzute la art. 175.

Art. 177. – (1) În cazul importului anticipat, exportul mãrfurilor de export temporar se realizeazã în termen de douã luni de la data acceptãrii de cãtre autoritatea vamalã a declaratiei de punere în liberã circulatie a produselor de înlocuire.

(2) În situatii exceptionale, la solicitarea justificatã a titularului, autoritatea vamalã poate prelungi, în limite rezonabile, termenul prevãzut la alin. (1).

Art. 178. – În cazul importului anticipat si când se aplicã prevederile art. 171, cuantumul de dedus se determinã pe baza elementelor de taxare aplicabile mãrfurilor de export temporar la data acceptãrii declaratiei de plasare sub acest regim.

Art. 179. – Prevederile art. 167 alin. (2) si ale art. 168 lit. b) nu se aplicã în cazul sistemului de schimb de mãrfuri standard.

Art. 180. – Dispozitiile mentionate în cadrul perfectionãrii pasive sunt aplicabile si în scopul punerii în aplicare a mãsurilor netarifare de politicã comercialã.

CAPITOLUL III

Exportul

Art. 181. – (1) Regimul de export permite scoaterea mãrfurilor românesti în afara teritoriului vamal al României. Regimul de export atrage aplicarea mãsurilor de politicã comercialã, îndeplinirea formalitãtilor vamale prevãzute pentru exportul mãrfurilor, precum si, dupã caz, încasarea oricãror drepturi legal datorate.

(2) Cu exceptia mãrfurilor plasate sub regimul de perfectionare pasivã, toate mãrfurile românesti destinate a fi exportate trebuie sã fie plasate sub regimul de export.

(3) Cazurile si conditiile în care mãrfurile care pãrãsesc teritoriul vamal al României nu fac obiectul unei declaratii de export se stabilesc în regulamentul vamal.

(4) Declaratia de export se depune la biroul vamal în a cãrui razã de competentã se aflã sediul exportatorului sau locul în care mãrfurile sunt ambalate sau încãrcate în vederea exportului.

(5) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogãri de la prevederile alin. (4).

Art. 182. – Liberul de vamã pentru export se acordã cu conditia ca mãrfurile în cauzã sã pãrãseascã teritoriul vamal al României în aceeasi stare în care acestea se aflau în momentul acceptãrii declaratiei de export.

TITLUL VI

Alte destinatii vamale

CAPITOLUL I

Zone libere si antrepozite libere

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

Art. 183. – Zonele libere si antrepozitele libere sunt pãrti din teritoriul vamal al României sau incinte situate pe acest teritoriu, separate de restul acestuia, în care:

a) mãrfurile strãine sunt considerate, în ceea ce priveste aplicarea drepturilor de import si a mãsurilor de politicã comercialã la import, cã nu se aflã pe teritoriul vamal al României, atât timp cât nu sunt puse în liberã circulatie, nici plasate sub un alt regim vamal, nici utilizate sau consumate în alte conditii decât cele prevãzute de reglementãrile vamale;

b) mãrfurile românesti, în temeiul prevederilor legale ce reglementeazã domenii specifice, beneficiazã, pe baza plasãrii lor într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber, de mãsurile legate de exportul mãrfurilor.

Art. 184. – (1) Prin hotãrâre a Guvernului se înfiinteazã zonele libere si se determinã limita geograficã a fiecãrei zone.

(2) Înfiintarea antrepozitelor libere este autorizatã de autoritatea vamalã. Incintele care urmeazã a fi desemnate ca antrepozit liber se aprobã de cãtre autoritatea vamalã.

(3) Zonele libere trebuie sã fie împrejmuite, cu exceptia celor prevãzute la art. 186. Autoritatea vamalã stabileste punctele de intrare si de iesire pentru fiecare zonã liberã sau antrepozit liber.

(4) Efectuarea de constructii într-o zonã liberã necesitã aprobarea prealabilã a autoritãtii vamale.

Art. 185. – (1) Perimetrele si punctele de intrare si de iesire ale zonelor libere, cu exceptia zonelor libere desemnate conform prevederilor art. 186, si ale antrepozitelor libere sunt supuse supravegherii autoritãtii vamale.

(2) Persoanele si mijloacele de transport care intrã sau pãrãsesc zona liberã sau antrepozitul liber pot fi supuse controlului vamal.

(3) Accesul într-o zonã liberã sau antrepozit liber poate fi interzis de autoritatea vamalã dacã persoanele fizice sau juridice nu justificã interesul de a desfãsura o activitate licitã în acea zonã sau antrepozit.

(4) Autoritatea vamalã poate controla mãrfurile care intrã, ies sau stationeazã în zona liberã sau antrepozitul liber. Pentru a face posibil un astfel de control, o copie a documentului de transport care însoteste mãrfurile la intrarea si iesirea acestora se înmâneazã autoritãtii vamale sau este tinutã la dispozitia acesteia de cãtre orice persoanã desemnatã în acest scop de autoritatea mentionatã. Când se solicitã acest control, mãrfurile trebuie puse la dispozitie autoritãtii vamale.

Art. 186. – (1) Autoritatea vamalã poate desemna zone libere în care controalele si formalitãtile vamale se efectueazã, iar dispozitiile în materie de datorie vamalã se aplicã conform cerintelor regimului de antrepozitare vamalã.

(2) Dispozitiile privind zonele libere prevãzute la art. 63–64, 188, 194, 198 si 227 nu se aplicã zonelor libere mentionate la alin. (1).

SECTIUNEA a 2-a

Plasarea mãrfurilor în zone libere sau antrepozite libere

Art. 187. – (1) Într-o zonã liberã sau antrepozit liber pot fi plasate mãrfuri strãine si mãrfuri românesti.

(2) Autoritatea vamalã poate cere ca mãrfurile care prezintã pericol sau pot sã deterioreze alte mãrfuri ori care, din alte motive, necesitã conditii speciale pentru depozitare sã fie plasate în incinte dotate special pentru aceasta.

Art. 188. – (1) Fãrã a se înlãtura aplicarea dispozitiilor art. 185 alin. (4), intrarea în zona liberã sau în antrepozitul liber a mãrfurilor nu trebuie sã facã nici obiectul prezentãrii lor autoritãtii vamale si nici al depunerii unei declaratii vamale.

(2) Sunt prezentate autoritãtii vamale si fac obiectul formalitãtilor vamale mãrfurile care:

a) au fost plasate sub un regim vamal care se încheie când acestea intrã într-o zonã liberã sau antrepozit liber. Cu toate acestea, în cazul în care regimul vamal în cauzã permite exceptarea de la obligatia de a prezenta mãrfurile, aceastã prezentare nu este solicitatã;

b) au fost plasate într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber pe baza unei decizii de rambursare sau de remitere a drepturilor de import;

c) beneficiazã de mãsurile prevãzute la art. 183 lit. b);

d) sunt introduse din afara teritoriului vamal al României direct într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber.

(3) Autoritatea vamalã poate solicita ca mãrfurile supuse drepturilor de export sau altor dispozitii ce reglementeazã exportul sã fie anuntate biroului vamal.

(4) La cererea pãrtii interesate, autoritatea vamalã atestã statutul vamal al mãrfurilor plasate într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber.

SECTIUNEA a 3-a

Functionarea zonelor libere si a antrepozitelor libere

Art. 189. – (1) Durata stationãrii mãrfurilor în zonele libere sau în antrepozitele libere este nelimitatã.

(2) Pentru anumite mãrfuri mentionate la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementãrile privind politica agricolã se pot stabili termene specifice prin regulamentul vamal.

Art. 190. – (1) Orice activitate industrialã, comercialã sau de servicii dintr-o zonã liberã sau antrepozit liber este permisã cu respectarea conditiilor prevãzute în prezentul cod. Exercitarea acestor activitãti este notificatã în prealabil autoritãtii vamale.

(2) Autoritatea vamalã poate impune anumite interdictii sau restrictii asupra activitãtilor mentionate la alin. (1), tinând cont de natura mãrfurilor în cauzã sau de cerintele supravegherii vamale.

(3) Autoritatea vamalã poate interzice exercitarea unei activitãti într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber persoanelor care nu oferã garantiile necesare respectãrii dispozitiilor prevãzute de prezentul cod.

Art. 191. – (1) Pe durata stationãrii într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber, mãrfurile strãine pot:

a) sã fie puse în liberã circulatie, în conditiile prevãzute de acest regim si de dispozitiile privind datoria vamalã, cuprinse în prezentul capitol;

b) sã facã obiectul manipulãrilor uzuale prevãzute la art. 129, fãrã autorizare;

c) sã fie plasate sub regimul de perfectionare activã, conform conditiilor prevãzute pentru acest regim;

d) sã fie plasate sub regimul de transformare sub control vamal, în conditiile prevãzute de acest regim;

e) sã fie plasate sub regimul de admitere temporarã, în conditiile prevãzute de acest regim;

f) sã fie abandonate în favoarea statului;

g) sã fie distruse, pe cheltuiala detinãtorului, cu conditia ca persoana interesatã sã furnizeze autoritãtii vamale toate informatiile pe care aceasta le considerã necesare.

(2) Când mãrfurile sunt plasate sub unul dintre regimurile prevãzute la alin. (1) lit. c), d) sau e), autoritatea vamalã poate, în mãsura în care este necesar, sã tinã cont de conditiile de functionare si de supraveghere vamalã ale zonelor libere sau antrepozitelor libere si sã-si adapteze modalitãtile de control prevãzute.

Art. 192. – Mãrfurile românesti prevãzute la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementãrile privind politica agricolã pot sã facã obiectul numai acelor forme de manipulare mentionate la art. 129 alin. (2). Aceste manipulãri pot fi efectuate fãrã autorizare.

Art. 193. – (1) Când dispozitiile art. 191 si 192 nu se aplicã, mãrfurile strãine si cele românesti mentionate la art. 183 lit. b) nu pot fi consumate sau utilizate în zonele libere sau antrepozitele libere.

(2) Fãrã a aduce atingere dispozitiilor aplicabile rezervelor si stocurilor si în mãsura în care regimul în cauzã prevede astfel, prevederile alin. (1) nu împiedicã utilizarea sau consumul de mãrfuri a cãror punere în liberã circulatie sau a cãror admitere temporarã nu ar atrage aplicarea drepturilor de import, a mãsurilor de politicã comercialã sau a mãsurilor cuprinse în reglementãrile privind politica agricolã. În aceastã situatie nu este necesarã depunerea declaratiei de punere în liberã circulatie sau de admitere temporarã. O astfel de declaratie este necesarã în cazul în care pentru mãrfuri se aplicã un contingent sau un plafon.

Art. 194. – (1) Persoanele care desfãsoarã o activitate de depozitare, prelucrare sau transformare, vânzare ori cumpãrare de mãrfuri într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber sunt obligate sã tinã evidenta operativã a mãrfurilor, în forma aprobatã de autoritatea vamalã.

Mãrfurile se înregistreazã în evidenta operativã la momentul în care sunt introduse în incintele apartinând unei astfel de persoane. Evidenta operativã trebuie sã permitã autoritãtii vamale sã identifice mãrfurile si sã reflecte miscarea acestora.

(2) În cazul transbordãrii mãrfurilor în interiorul unei zone libere, înregistrãrile care se referã la acestea sunt tinute la dispozitia autoritãtii vamale. Depozitarea de scurtã duratã a mãrfurilor, în cadrul unei astfel de transbordãri, este consideratã ca fãcând parte din operatiunea de transbordare. Când mãrfurile care sosesc din afara teritoriului vamal al României sunt plasate direct într-o zonã liberã sau în cazul mãrfurilor care ies dintr-o zonã liberã pentru a pãrãsi direct teritoriul vamal al României se depune declaratia sumarã prevãzutã la art. 60–62 sau la art. 201–204, dupã caz.

SECTIUNEA a 4-a

Scoaterea mãrfurilor din zonele libere sau din antrepozitele libere

Art. 195. – Fãrã a se înlãtura aplicarea dispozitiilor speciale prevãzute de reglementãrile vamale aferente unor domenii specifice, mãrfurile care pãrãsesc o zonã liberã sau un antrepozit liber pot fi:

a) exportate sau reexportate în afara teritoriului vamal

al României;

b) introduse într-o altã parte a teritoriului vamal al României. Dispozitiile titlului III, cu exceptia art. 72–76 în ceea ce priveste mãrfurile românesti, se aplicã mãrfurilor introduse în alte pãrti ale acestui teritoriu, cu exceptia cazurilor în care mãrfurile pãrãsesc acea zonã pe cale maritimã sau aerianã fãrã sã fi fost plasate sub un regim de tranzit sau sub un alt regim vamal.

Art. 196. – (1) Când o datorie vamalã se naste pentru o marfã strãinã si valoarea în vamã a acestei mãrfi se bazeazã pe un pret efectiv plãtit sau de plãtit care include cheltuielile de depozitare si de conservare a mãrfurilor pe durata stationãrii lor în zona liberã sau în antrepozitul liber, aceste cheltuieli nu se includ în valoarea în vamã, cu conditia ca acestea sã fie distincte fatã de pretul efectiv plãtit sau de plãtit pentru mãrfuri.

(2) Când mãrfurile au fost supuse, într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber, unor manipulãri uzuale în sensul art. 129 alin. (1), felul mãrfurilor, valoarea în vamã si cantitatea care se iau în considerare pentru determinarea cuantumului drepturilor de import sunt, la cererea declarantului, cele care ar fi fost luate în considerare la momentul nasterii datoriei vamale dacã mãrfurile nu ar fi fost supuse manipulãrilor în cauzã.

Aceastã prevedere se aplicã cu conditia ca manipulãrile în cauzã sã fi fost autorizate de autoritatea vamalã.

(3) Prin regulamentul vamal se pot stabili conditii si situatii de exceptare de la aplicarea prevederilor alin. (2).

Art. 197. – (1) Mãrfurilor românesti mentionate la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementãrile privind politica agricolã si care sunt plasate într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber trebuie sã li se atribuie o destinatie conform acelor reglementãri.

(2) În cazul în care asemenea mãrfuri sunt reintroduse într-o altã parte a teritoriului vamal al României sau dacã nu s-a fãcut nici o solicitare pentru a li se atribui o destinatie conform alin. (1), pânã la expirarea termenului prevãzut la art. 189 alin. (2) autoritatea vamalã ia mãsurile prevãzute de reglementãrile domeniului special cu privire la nerespectarea destinatiei.

Art. 198. – (1) În cazul introducerii sau reintroducerii mãrfurilor în alte pãrti ale teritoriului vamal al României sau al plasãrii lor sub un regim vamal, atestarea mentionatã la art. 188 alin. (4) poate fi utilizatã ca dovadã a statutului vamal român sau strãin al acestor mãrfuri.

(2) Când nu se stabileste prin atestare sau prin alte mijloace cã mãrfurile au statut român sau strãin, aceste mãrfuri sunt considerate:

a) mãrfuri românesti, în scopul aplicãrii drepturilor de export si al licentelor de export sau a mãsurilor prevãzute pentru export în cadrul politicii comerciale;

b) mãrfuri strãine, în toate celelalte cazuri.

Art. 199. – Autoritatea vamalã trebuie sã se asigure cã dispozitiile privind exportul, perfectionarea pasivã, reexportul sau regimurile suspensive, precum si dispozitiile titlului VII sunt respectate când mãrfurile trebuie sã iasã din teritoriul vamal al României plecând dintr-o zonã liberã sau antrepozit liber.

CAPITOLUL II

Reexportul, distrugerea si abandonul

Art. 200. – (1) Mãrfurile strãine pot fi:

a) reexportate în afara teritoriului vamal al României;

b) distruse;

c) abandonate în favoarea statului.

(2) Reexportul implicã, dacã este cazul, aplicarea formalitãtilor vamale prevãzute pentru scoaterea mãrfurilor în afara teritoriului vamal al României, inclusiv a mãsurilor de politicã comercialã. Cazurile în care mãrfurile strãine pot fi plasate sub un regim suspensiv fãrã aplicarea mãsurilor de politicã comercialã la export pot fi stabilite prin regulamentul vamal.

(3) Cu exceptia cazurilor stabilite prin regulamentul vamal, distrugerea se efectueazã dupã înstiintarea prealabilã a autoritãtii vamale. Autoritatea vamalã interzice reexportul, dacã formalitãtile vamale sau mãsurile mentionate la alin. (2) prevãd aceasta. Când mãrfurile plasate sub un regim vamal economic pe teritoriul vamal al României sunt destinate reexportului, se depune o declaratie vamalã de export, conform dispozitiilor art. 82–100. În acest caz, prevederile art. 181 alin. (3)–(5) se aplicã în mod corespunzãtor.

(4) Conditiile si modalitãtile de distrugere sau abandon al mãrfurilor se stabilesc prin regulamentul vamal.

Distrugerea sau abandonul nu implicã nici o cheltuialã pentru bugetul statului.

(5) Deseurile sau resturile rezultate din distrugere trebuie sã primeascã o destinatie vamalã prevãzutã pentru mãrfurile strãine. Acestea rãmân sub supraveghere vamalã pânã la momentul prevãzut la art. 63 alin. (2).

TITLUL VII

Mãrfuri care pãrãsesc teritoriul vamal al României

Art. 201. – (1) Mãrfurile care pãrãsesc teritoriul vamal al României fac obiectul fie al unei declaratii vamale, fie, dacã declaratia vamalã nu este cerutã, al unei declaratii sumare, cu exceptia celor transportate pe mijloace de transport care tranziteazã fãrã întrerupere apele teritoriale sau spatiul aerian al teritoriului vamal.

(2) În anumite cazuri si în functie de anumite tipuri de transport al mãrfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori în conformitate cu acordurile internationale care prevãd dispozitii specifice în materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:

a) termenul în care declaratia vamalã sau declaratia sumarã este depusã la biroul vamal de export înainte ca mãrfurile sã pãrãseascã teritoriul vamal al României;

b) regulile de derogare de la termenul prevãzut la lit. a) si de modificare a acestuia;

c) conditiile în care obligatia de a depune o declaratie sumarã poate face obiectul unei derogãri sau al unei modificãri;

d) cazurile si conditiile în care mãrfurile care pãrãsesc teritoriul vamal al României nu fac obiectul unei declaratii vamale sau al unei declaratii sumare.

Art. 202. – (1) Când mãrfurile care pãrãsesc teritoriul vamal al României au primit o destinatie vamalã care necesitã o declaratie vamalã, potrivit legii, aceastã declaratie se depune la biroul vamal de export înainte ca mãrfurile sã pãrãseascã teritoriul vamal al României.

(2) În cazul în care biroul vamal de export este diferit de biroul vamal de iesire, biroul vamal de export comunicã imediat informatiile necesare biroului vamal de iesire sau I le pune la dispozitie pe cale electronicã.

(3) Declaratia vamalã cuprinde cel putin informatiile necesare declaratiei sumare prevãzute la art. 204 alin. (1).

(4) Când declaratia vamalã este întocmitã altfel decât pe cale electronicã, autoritatea vamalã efectueazã analiza de risc la acelasi nivel cu cel aplicat declaratiilor vamale întocmite pe cale electronicã.

Art. 203. – (1) Când mãrfurile care pãrãsesc teritoriul vamal al României nu au primit o destinatie vamalã care necesitã o declaratie vamalã, declaratia sumarã se depune la biroul vamal de iesire înainte ca mãrfurile sã pãrãseascã teritoriul vamal al României.

(2) Autoritatea vamalã poate aproba ca declaratia sumarã sã fie depusã la alt birou vamal, cu conditia ca acesta sã comunice imediat informatiile necesare biroului vamal de iesire sau sã i le punã la dispozitie pe cale electronicã.

(3) Autoritatea vamalã poate accepta, în locul depunerii declaratiei sumare, depunerea unei notificãri si accesul la informatiile din declaratia sumarã aflate în sistemul electronic al agentului economic.

Art. 204. – (1) Prin regulamentul vamal se stabilesc datele care trebuie sã fie cuprinse în declaratia vamalã si sub ce formã, pentru a se proceda la analiza riscurilor si a aplica corect controlul vamal, avându-se în vedere scopuri de securitate si utilizând, dupã caz, norme internationale si practici comerciale.

(2) Declaratia sumarã este întocmitã pe cale electronicã.

De asemenea, se pot utiliza documente comerciale, portuare sau de transport, în mãsura în care acestea contin informatiile necesare. În cazuri exceptionale, autoritatea vamalã poate accepta declaratiile sumare pe suport de hârtie, cu conditia ca acestora sã le fie aplicabil acelasi nivel de gestiune a riscurilor cu cel aplicat la declaratiile sumare întocmite pe care electronicã.

(3) Declaratia sumarã se depune, dupã caz, de:

a) persoana care se ocupã cu iesirea mãrfurilor sau care are în sarcinã transportul mãrfurilor în afara teritoriului vamal al României;

b) orice persoanã care este în mãsurã sã prezinte sau sã asigure prezentarea mãrfurilor autoritãtii vamale competente;

c) un reprezentant al persoanei prevãzute la lit. a) sau b).

(4) Persoana prevãzutã la alin. (3) are dreptul, la cererea sa, sã modifice una sau mai multe date ale declaratiei sumare dupã ce aceasta a fost depusã. Nici o modificare nu mai este posibilã dupã ce autoritatea vamalã a informat persoana care a depus declaratia sumarã despre intentia sa de a examina mãrfurile sau a constatat inexactitatea datelor în cauzã ori a acordat liberul de vamã pentru mãrfuri.

Art. 205. – Mãrfurile care pãrãsesc teritoriul vamal al României sunt supuse supravegherii vamale si pot fi controlate de autoritatea vamalã în conformitate cu dispozitiile în vigoare. Mãrfurile pãrãsesc teritoriul vamal folosind, când este cazul, traseul stabilit de autoritatea vamalã si în conformitate cu modalitãtile stabilite de aceasta.

TITLUL VIII

Operatiuni privilegiate

CAPITOLUL I

Scutiri de taxe vamale

Art. 206. – (1) Cazurile în care mãrfurile puse în liberã circulatie sau exportate sunt scutite de drepturi de import sau de export se stabilesc prin lege.

(2) Prin hotãrâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finantelor Publice si a Ministerului Economiei si Comertului, se aprobã, cu caracter temporar, exceptãri sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de mãrfuri.

(3) Exceptãrile si reducerile de taxe vamale, aprobate potrivit prevederilor alin. (2), se stabilesc în mod nediscriminatoriu fatã de importatori sau de beneficiari, indicându-se în mod expres codul tarifar al mãrfurilor.

CAPITOLUL II

Mãrfuri returnate

Art. 207. – (1) Mãrfurile românesti care, dupã ce au fost exportate, sunt reintroduse pe teritoriul vamal al României si puse în liberã circulatie într-un termen de 3 ani sunt exonerate de drepturi de import la cererea persoanei interesate. Termenul de 3 ani poate fi prelungit în cazuri exceptionale.

(2) Când mãrfurile returnate au fost, înaintea exportului lor de pe teritoriul vamal al României, puse în liberã circulatie cu drepturi de import reduse sau zero, în functie de destinatia lor finalã, exonerarea de drepturi prevãzutã de prezentul alineat se acordã numai dacã mãrfurile urmeazã sã primeascã aceeasi destinatie.

(3) Când mãrfurile urmeazã sã nu mai primeascã aceeasi destinatie, cuantumul drepturilor de import aferente se reduce cu cuantumul încasat la prima punere în liberã circulatie a mãrfurilor. În cazul în care cel de-al doilea cuantum îl depãseste pe cel încasat la punerea în liberã circulatie a mãrfurilor returnate, nu se acordã nici o rambursare.

(4) Exonerarea de drepturi de import prevãzutã la alin. (1)–(3) nu se acordã pentru:

a) mãrfurile exportate de pe teritoriul vamal al României în regim de perfectionare pasivã, cu exceptia mãrfurilor care se reintroduc în aceeasi stare în care au fost exportate;

b) mãrfurile care au fãcut obiectul unei mãsuri stabilite prin hotãrâre a Guvernului, aplicate la exportul acestora în alte tãri. Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile si conditiile în care se poate deroga de la aceastã prevedere.

Art. 208. – Exonerarea de drepturi de import prevãzutã la art. 207 se acordã numai dacã mãrfurile sunt reimportate în aceeasi stare în care au fost exportate. Prin regulamentul vamal se pot stabili cazurile si conditiile în care se renuntã la aceastã cerintã.

Art. 209. – (1) Dispozitiile art. 207 si 208 se aplicã în mod corespunzãtor produselor compensatoare initial exportate sau reexportate ca urmare a unui regim de perfectionare activã.

(2) Cuantumul drepturilor de import legal datorate se stabileste pe baza reglementãrilor aplicabile în cazul regimului de perfectionare activã, data reexportului produselor compensatoare fiind consideratã ca data punerii în liberã circulatie.

CAPITOLUL III

Produse de pescuit maritim si alte produse obtinute din mare

Art. 210. – Fãrã se se înlãture aplicarea prevederilor art. 51 alin. (2) lit. f), sunt exonerate de drepturi de import în momentul punerii în liberã circulatie:

a) produsele de pescuit maritim si alte produse obtinute din marea teritorialã a unei alte tãri de navele înmatriculate sau înregistrate în România sau care navigheazã sub pavilion român;

b) produsele obtinute din produsele mentionate la lit. a) la bordul navelor–fabricã ce îndeplinesc conditiile prevãzute la acea literã.

TITLUL IX

Datoria vamalã

CAPITOLUL I

Garantarea cuantumului datoriei vamale

Art. 211. – (1) Când, în conformitate cu reglementãrile vamale, autoritatea vamalã solicitã constituirea unei garantii pentru a asigura plata unei datorii vamale, o astfel de garantie trebuie sã fie constituitã de debitor sau de potentialul debitor.

(2) Autoritatea vamalã solicitã o singurã garantie pentru o datorie vamalã.

(3) Garantia poate fi constituitã, cu acordul autoritãtii vamale, si de cãtre o tertã persoanã.

(4) Când debitorul sau potentialul debitor este o autoritate publicã, nu i se solicitã nici o garantie.

(5) Autoritatea vamalã poate renunta la solicitarea constituirii unei garantii când cuantumul ce trebuie garantat nu depãseste echivalentul în lei a 500 euro.

Art. 212. – (1) Când reglementãrile vamale lasã la latitudinea autoritãtii vamale constituirea garantiei, aceasta poate fi cerutã de autoritatea vamalã atâta timp cât se considerã cã datoria vamalã care a luat sau poate lua nastere nu este sigur cã se va achita în termenul legal.

(2) Când garantia nu este solicitatã, autoritatea vamalã poate cere de la persoana mentionatã la art. 211 alin. (1) un angajament de asumare a obligatiilor pe care aceastã persoanã trebuie sã le îndeplineascã în mod legal.

(3) Garantia mentionatã la alin. (1) este solicitatã în momentul aplicãrii reglementãrilor care prevãd constituirea unei asemenea garantii sau în orice moment ulterior când autoritatea vamalã considerã cã nu este sigur cã datoria vamalã care a luat sau poate lua nastere se va achita în termenul legal.

Art. 213. – La cererea persoanei mentionate la art. 211 alin. (1) sau (3), autoritatea vamalã poate permite constituirea unei garantii globale, care sã acopere douã sau mai multe operatiuni vamale pentru care a luat sau poate lua nastere o datorie vamalã.

Art. 214. – (1) Atunci când legislatia vamalã prevede constituirea unei garantii si sub rezerva dispozitiilor specifice pentru tranzit, autoritatea vamalã stabileste cuantumul unei astfel de garantii la un nivel egal cu:

a) cuantumul exact al datoriei vamale, când aceasta poate fi stabilitã cu certitudine în momentul solicitãrii garantiei;

b) cuantumul maxim al datoriei vamale care ar putea lua nastere, asa cum a fost estimatã de autoritatea vamalã în alte cazuri.

(2) Când se constituie o garantie globalã pentru datorii vamale al cãror cuantum se poate modifica în timp, cuantumul unei astfel de garantii este stabilit la un nivel care sã permitã acoperirea în orice moment a datoriei vamale respective.

(3) Când reglementãrile vamale lasã la latitudinea autoritãtii vamale constituirea garantiei, cuantumul acesteia este stabilit de autoritatea vamalã în asa fel încât sã nu depãseascã nivelul prevãzut la alin. (1) si (2).

Art. 215. – O garantie se poate constitui:

a) printr-un depozit bãnesc;

b) printr-un garant.

Art. 216. – (1) Depozitul bãnesc se constituie în lei.

(2) Depozitul bãnesc se constituie prin depunerea unei sume în numerar sau a unor instrumente de decontare recunoscute ca mijloace de platã de cãtre trezoreria statului.

Art. 217. – (1) Garantul se angajeazã în scris sã plãteascã în solidar cu debitorul suma garantatã a datoriei vamale care devine exigibilã.

(2) Garantul este o tertã persoanã stabilitã în România si acceptatã de autoritatea vamalã.

(3) Autoritatea vamalã poate refuza sã accepte un garant când acesta nu conferã siguranta achitãrii datoriei vamale în termenul prevãzut.

Art. 218. – Persoana obligatã sã constituie garantia are dreptul de a alege între modalitãtile de constituire a acesteia prevãzute la art. 215. Cu toate acestea, autoritatea vamalã poate sã nu accepte modalitatea de constituire a garantiei propuse, când aceasta este incompatibilã cu buna functionare a regimului vamal respectiv. Autoritatea vamalã poate solicita ca garantia aleasã sã fie mentinutã pentru o anumitã perioadã de timp.

Art. 219. – (1) Prin regulamentul vamal se pot stabili si alte modalitãti de constituire a garantiei decât cele prevãzute la art. 215. De asemenea, se poate stabili, în cazul în care existã siguranta cã datoria vamalã se achitã, ca un depozit în numerar sã nu îndeplineascã conditiile prevãzute la art. 216.

(2) Autoritatea vamalã refuzã garantia propusã de debitorul vamal când considerã cã o astfel de garantie nu poate asigura plata datoriei vamale.

Art. 220. – Când autoritatea vamalã constatã cã garantia constituitã nu mai asigurã plata datoriei vamale în termenul prevãzut sau nu mai este suficientã pentru acoperirea datoriei vamale, aceasta solicitã persoanei mentionate la art. 211 alin. (1), la alegerea sa, sã constituie o garantie suplimentarã sau sã înlocuiascã garantia initialã cu o garantie nouã.

Art. 221. – (1) Garantia nu se elibereazã pânã în momentul în care datoria vamalã pentru care a fost constituitã nu se stinge sau nu mai poate lua nastere.

Când datoria vamalã se stinge sau nu mai poate lua nastere, se elibereazã garantia.

(2) Când datoria vamalã a fost stinsã partial sau poate lua nastere numai cu privire la o parte a cuantumului care a fost garantat, o parte a garantiei este eliberatã la cererea persoanei interesate, numai când cuantumul în cauzã justificã o astfel de mãsurã.

Art. 222. – În cazuri temeinic justificate, pe baza metodologiei elaborate de cãtre Autoritatea Nationalã a Vãmilor si aprobatã de ministrul finantelor publice, autoritatea vamalã poate acorda scutire de la obligatia garantãrii datoriei vamale.

CAPITOLUL II

Nasterea datoriei vamale

Art. 223. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere prin:

a) punerea în liberã circulatie a mãrfurilor supuse drepturilor de import;

b) plasarea unor astfel de mãrfuri sub regimul de admitere temporarã cu exonerare partialã de drepturi de import.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul acceptãrii declaratiei vamale în cauzã.

(3) Debitorul este declarantul. În situatia unei reprezentãri indirecte, persoana pe seama cãreia se face declaratia vamalã este, de asemenea, debitor. Când se întocmeste o declaratie vamalã pentru unul din regimurile mentionate la alin. (1), pe baza unor date care au ca efect faptul cã toate sau o parte a drepturilor legal datorate nu au fost încasate, persoanele care au furnizat informatiile necesare la întocmirea declaratiei si care stiau sau care ar fi trebuit sã stie cã aceste informatii erau false sunt, de asemenea, debitori.

Art. 224. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere si prin:

a) introducerea ilegalã pe teritoriul vamal al României a mãrfurilor supuse drepturilor de import;

b) introducerea ilegalã a mãrfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonã liberã sau antrepozit liber aflat pe teritoriul României. În sensul prezentului articol, introducerea ilegalã reprezintã orice introducere care încalcã dispozitiile art. 64–67 si art. 195 lit. b).

(2) Datoria vamalã se naste în momentul în care mãrfurile sunt introduse ilegal.

(3) Debitorii sunt:

a) persoana care introduce ilegal mãrfurile în cauzã;

b) orice persoanã care a participat la introducerea ilegalã a mãrfurilor si care stia sau ar fi trebuit sã stie cã o astfel de introducere este ilegalã;

c) orice persoanã care a cumpãrat sau a detinut mãrfurile în cauzã si care stia sau ar fi trebuit sã stie, în momentul achizitionãrii sau primirii mãrfurilor, cã acestea au fost introduse ilegal.

Art. 225. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere si prin sustragerea de sub supraveghere vamalã a mãrfurilor supuse drepturilor de import.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul sustragerii mãrfurilor de sub supraveghere vamalã.

(3) Debitorii sunt:

a) persoana care a sustras mãrfurile de sub supraveghere vamalã;

b) orice persoanã care a participat la aceastã sustragere si care stia sau ar fi trebuit sã stie cã mãrfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamalã;

c) orice persoanã care a cumpãrat sau a detinut mãrfurile în cauzã si care stia sau ar fi trebuit sã stie, în momentul achizitionãrii sau primirii mãrfurilor, cã acestea au fost sustrase de sub supraveghere vamalã;

d) dupã caz, persoana care trebuie sã execute obligatiile care rezultã din depozitarea temporarã a mãrfurilor sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mãrfuri.

Art. 226. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere si

prin:

a) neîndeplinirea uneia dintre obligatiile care rezultã, în privinta mãrfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporarã sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate;

b) nerespectarea unei conditii care reglementeazã plasarea mãrfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero, în functie de destinatia lor finalã.

(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã numai când se stabileste cã iregularitãtile prevãzute la lit. a) si b) nu au efecte semnificative asupra utilizãrii corecte a depozitãrii temporare sau a regimului vamal avut în vedere.

(3) Datoria vamalã se naste fie în momentul în care obligatia a cãrei neexecutare genereazã datoria vamalã înceteazã a mai fi îndeplinitã, fie în momentul în care mãrfurile au fost plasate sub regimul vamal în cauzã, când se stabileste ulterior cã o conditie stabilitã pentru plasarea mãrfurilor sub regimul respectiv sau pentru acordarea drepturilor de import reduse sau zero, în functie de destinatia finalã a mãrfurilor, nu a fost îndeplinitã.

(4) Debitorul este fie persoana cãreia i se cere îndeplinirea obligatiilor apãrute, în privinta mãrfurilor supuse drepturilor de import, în urma depozitãrii lor temporare sau a utilizãrii regimului vamal sub care au fost plasate, fie persoana cãreia i s-a cerut respectarea conditiilor care reglementeazã plasarea mãrfurilor sub acel regim.

Art. 227. – (1) Datoria vamalã la import ia nastere prin consumul sau utilizarea într-o zonã liberã sau antrepozit liber a mãrfurilor supuse drepturilor de import, în alte conditii decât cele prevãzute în legislatia în vigoare. Când mãrfurile dispar si disparitia lor nu poate fi justificatã în mod temeinic autoritãtii vamale, aceasta poate considera cã mãrfurile au fost consumate sau utilizate în zona liberã sau antrepozitul liber.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul în care mãrfurile sunt consumate sau sunt utilizate pentru prima oarã în alte conditii decât cele prevãzute de legislatia în vigoare.

(3) Debitorul este persoana care a consumat sau a utilizat mãrfurile, precum si orice persoanã care a participat la aceastã consumare sau utilizare si care stia sau ar fi trebuit sã stie cã mãrfurile au fost consumate sau utilizate în alte conditii decât cele prevãzute de legislatia în vigoare.

(4) Când autoritatea vamalã considerã cã mãrfurile care au dispãrut au fost consumate sau utilizate într-o zonã liberã sau într-un antrepozit liber si nu este posibilã aplicarea alin. (3), persoana obligatã la plata datoriei vamale este ultima persoanã cunoscutã de autoritatea vamalã ca fiind în posesia mãrfurilor.

Art. 228. – (1) Prin exceptie de la prevederile art. 224 si ale art. 226 alin. (1) lit. a), se considerã cã nu a luat nastere nici o datorie vamalã la import pentru o marfã când persoana interesatã face dovada cã neîndeplinirea obligatiilor ce rezultã din dispozitiile art. 64–67 si art. 195 lit. b) sau pãstrarea mãrfurilor în depozit temporar ori utilizarea regimului vamal sub care au fost plasate mãrfurile este urmare a distrugerii totale ori a pierderii iremediabile a mãrfurilor respective ca rezultat al naturii mãrfurilor, cazului fortuit ori al fortei majore sau ca o consecintã a aprobãrii de cãtre autoritatea vamalã. În sensul prezentului alineat, mãrfurile sunt pierdute iremediabil când devin de neutilizat de cãtre orice persoanã.

(2) În acelasi mod se considerã cã nu a luat nastere nici o datorie vamalã la import pentru mãrfurile puse în liberã circulatie cu drepturi de import reduse sau zero, în functie de destinatia lor finalã, când astfel de mãrfuri sunt exportate sau reexportate cu aprobarea autoritãtii vamale.

Art. 229. – Când, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1), se considerã cã nu a luat nastere nici o datorie vamalã pentru mãrfurile puse în liberã circulatie cu drepturi de import reduse sau zero, în functie de destinatia lor finalã, orice resturi sau deseuri care rezultã dintr-o astfel de distrugere se considerã a fi mãrfuri strãine.

Art. 230. – Când, în conformitate cu prevederile art. 225 sau ale art. 226, se naste o datorie vamalã pentru mãrfurile care beneficiazã la import de drepturi de import reduse în functie de destinatia lor finalã, cuantumul achitat când mãrfurile au fost puse în liberã circulatie se deduce din cuantumul datoriei vamale. Aceastã dispozitie se aplicã în mod corespunzãtor si în cazul în care ia nastere o datorie vamalã pentru deseurile sau resturile ce au rezultat din distrugerea unor astfel de mãrfuri.

Art. 231. – (1) Datoria vamalã la export ia nastere prin exportul mãrfurilor supuse drepturilor de export, în afara teritoriului vamal al României, si pentru care s-a întocmit o declaratie vamalã.

(2) Datoria vamalã la export se naste în momentul în care este acceptatã declaratia vamalã.

(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentãrii indirecte, persoana pe seama cãreia se face declaratia este, de asemenea, debitor.

Art. 232. – (1) Datoria vamalã la export ia nastere si prin scoaterea mãrfurilor supuse drepturilor de export de pe teritoriul vamal al României fãrã declaratie vamalã.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul în care mãrfurile pãrãsesc efectiv teritoriul vamal.

(3) Debitorul este persoana care a scos mãrfurile, precum si orice persoanã care a participat la aceastã operatiune si care cunostea sau ar fi trebuit sã cunoascã faptul cã nu s-a depus o declaratie vamalã, desi aceasta ar fi trebuit sã fie depusã.

Art. 233. – (1) Datoria vamalã la export ia nastere si prin nerespectarea conditiilor în care era permisã iesirea mãrfurilor de pe teritoriul vamal al României cu exonerare totalã sau partialã de drepturi de export.

(2) Datoria vamalã se naste în momentul în care mãrfurile primesc o destinatie diferitã de cea pentru care li s-a permis sã pãrãseascã teritoriul vamal al României cu exonerare totalã sau partialã de drepturi de export sau, dacã autoritatea vamalã nu poate determina aceastã datã, la expirarea termenului stabilit pentru a se face dovada îndeplinirii conditiilor care au dat dreptul la exonerare.

(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentãrii indirecte, persoana pe seama cãreia se face declaratia este, de asemenea, debitor.

Art. 234. – (1) Datoria vamalã prevãzutã la art. 223–227 si art. 231–233 ia nastere chiar dacã se referã la mãrfuri care fac obiectul mãsurilor de prohibitie sau restrictie la import sau la export, indiferent de natura acestora.

(2) Datoria vamalã nu ia nastere la introducerea ilegalã pe teritoriul vamal al României a banilor falsi sau la introducerea drogurilor si substantelor psihotrope care nu intrã în circuitul economic strict supravegheat de autoritãtile competente, pentru a fi folosite în scopuri medicale si stiintifice.

(3) În cazul infractiunilor vamale, datoria vamalã serveste la determinarea temeiului de pornire a urmãririi penale si a pedepselor penale.

(4) Dispozitiile prevãzute la alin. (3) se aplicã în mod corespunzãtor si contraventiilor vamale.

Art. 235. – Când legislatia vamalã prevede un tratament tarifar favorabil în functie de natura sau destinatia finalã a mãrfurilor, o scutire sau o exonerare totalã sau partialã de drepturi de import sau export în temeiul art. 49, 104, 165 sau 206–209, tratamentul tarifar favorabil, scutirea sau exonerarea se aplicã si în cazurile în care a luat nastere o datorie vamalã potrivit prevederilor art. 224–227, ale art. 232 sau 233, cu conditia ca persoana respectivã sã nu fie acuzatã de fraudã sau de neglijentã si sã prezinte dovada cã au fost îndeplinite celelalte conditii pentru aplicarea tratamentului favorabil, scutirii sau exonerãrii.

Art. 236. – Când existã mai multi debitori pentru aceeasi datorie vamalã, acestia sunt obligati sã plãteascã în solidar.

Art. 237. – (1) Cu exceptia dispozitiilor contrare prevãzute în prezentul cod, cuantumul drepturilor de import sau export se determinã pe baza elementelor de taxare din momentul nasterii datoriei vamale.

(2) Când nu este posibilã stabilirea precisã a momentului la care a luat nastere datoria vamalã, data avutã în vedere pentru stabilirea elementelor de taxare pentru respectivele mãrfuri este aceea la care autoritatea vamalã constatã cã mãrfurile se gãsesc într-o situatie care determinã nasterea datoriei vamale. Când autoritatea vamalã detine informatii pe baza cãrora poate stabili cã datoria vamalã a luat nastere înainte de data constatãrii, cuantumul drepturilor de import sau de export se determinã pe baza elementelor de taxare existente la momentul cel mai îndepãrtat ce poate fi stabilit pe baza acelor informatii.

(3) Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile si conditiile în care se aplicã dobânzi compensatorii, pentru a evita obtinerea unor avantaje financiare prin amânarea datei de nastere a datoriei vamale sau înscrierii în evidentele contabile.

Art. 238. – (1) Datoria vamalã ia nastere în locul în care s-au produs faptele care au generat-o.

(2) Dacã nu se poate stabili locul mentionat la alin. (1), datoria vamalã ia nastere la locul unde autoritatea vamalã constatã cã mãrfurile se aflã într-o situatie care genereazã datoria vamalã.

(3) Dacã mãrfurile au fost plasate sub un regim vamal care nu a fost încheiat si dacã locul nu poate fi determinat conform alin. (1) si (2), într-un termen stabilit prin regulamentul vamal, datoria vamalã ia nastere la locul unde mãrfurile au fost plasate sub acel regim vamal sau au fost introduse pe teritoriul vamal al României sub regimul respectiv.

(4) În cazul în care informatiile aflate la dispozitia autoritãtii vamale permit sã stabileascã faptul cã datoria vamalã luase deja nastere când mãrfurile se aflau în alt loc la o datã anterioarã, se considerã cã datoria vamalã a luat nastere în locul unde se poate stabili cã mãrfurile se aflau în momentul cel mai îndepãrtat în timp, în care se poate stabili existenta unei datorii vamale.

Art. 239. – (1) În mãsura în care acordurile încheiate de România prevãd acordarea unui tratament tarifar preferential la importul în alte tãri al mãrfurilor originare din România, când mãrfurile au fost obtinute în regim de perfectionare activã si sub rezerva cã mãrfurile strãine încorporate în mãrfurile originare sunt supuse plãtii drepturilor de import aferente, validarea documentelor necesare obtinerii în alte tãri a acestui tratament tarifar preferential duce la nasterea datoriei vamale la import.

(2) Momentul în care ia nastere aceastã datorie vamalã este considerat a fi momentul acceptãrii de cãtre autoritatea vamalã a declaratiei vamale de export al mãrfurilor în cauzã.

(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentãrii indirecte, persoana pe seama cãreia se întocmeste declaratia vamalã este, de asemenea, debitor.

(4) Cuantumul drepturilor de import corespunzãtor acestei datorii vamale este determinat în aceleasi conditii ca si când ar rezulta o datorie vamalã ca urmare a acceptãrii, la aceeasi datã, a declaratiei de punere în liberã circulatie a mãrfurilor prin care se încheie regimul de perfectionare activã.

CAPITOLUL III

Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECTIUNEA 1

Înscrierea în evidenta contabilã si comunicarea cãtre debitor a cuantumului drepturilor

Art. 240. – (1) Cuantumul drepturilor de import sau export care rezultã dintr-o datorie vamalã, denumit în continuare cuantumul drepturilor, se calculeazã de autoritatea vamalã în momentul în care se aflã în posesia datelor necesare si este înregistrat de aceasta în evidentele contabile sau pe alt suport echivalent.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplicã:

a) când a fost introdusã o taxã antidumping sau compensatorie provizorie;

b) când cuantumul drepturilor legal datorate îl depãseste pe cel stabilit pe baza unei informatii obligatorii;

c) în cazul în care prin regulamentul vamal se prevede neînscrierea în evidenta contabilã a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

(3) Autoritatea vamalã poate sã nu înregistreze în evidentele contabile cuantumul drepturilor care nu a putut fi comunicat debitorului din cauza expirãrii termenului prevãzut la art. 244 alin. (3).

Art. 241. – (1) Când ia nastere o datorie vamalã în urma acceptãrii declaratiei pentru mãrfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporarã cu exonerare partialã de drepturi de import sau a oricãrui alt act cu acelasi efect juridic ca aceastã acceptare, cuantumul corespunzãtor acestei datorii vamale este înregistrat în evidenta contabilã a biroului vamal de îndatã ce a fost calculat si cel mai târziu în ziua urmãtoare celei în care mãrfurilor li s-a acordat liberul de vamã. Cu toate acestea, dacã a fost constituitã o garantie, totalul cuantumului drepturilor aferente mãrfurilor cãrora li s-a acordat liberul de vamã si care au fost declarate de aceeasi persoanã într-o perioadã stabilitã de autoritatea vamalã, care nu poate depãsi 31 de zile, poate fi înregistrat o singurã datã în evidenta contabilã, la sfârsitul perioadei respective. O astfel de înregistrare în evidenta contabilã se face în termen de 5 zile de la expirarea perioadei respective.

(2) Când liberul de vamã se acordã cu conditia îndeplinirii prevederilor legale care reglementeazã fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a acestora, înscrierea în evidenta contabilã se face în cel mult douã zile de la data la care a fost stabilit sau fixat cuantumul ori obligatia de a plãti drepturile rezultate din aceastã datorie. Dacã datoria vamalã este legatã de o taxã antidumping sau compensatorie provizorie, aceastã taxã se înscrie în evidenta contabilã în cel mult douã luni de la instituirea acelei taxe.

(3) Când se naste o datorie vamalã în alte conditii decât cele mentionate la alin. (1), cuantumul corespunzãtor al drepturilor este înscris în evidenta contabilã în cel mult douã zile de la data la care autoritatea vamalã poate calcula cuantumul drepturilor si stabili debitorul acestora.

Art. 242. – (1) Termenele pentru înscrierea în evidenta contabilã prevãzute la art. 241 pot fi prelungite când circumstante speciale împiedicã autoritatea vamalã sã le respecte. Prelungirea termenului nu poate depãsi 14 zile.

(2) Termenele prevãzute la alin. (1) nu se aplicã în situatii de caz fortuit sau de fortã majorã.

Art. 243. – (1) În cazul în care cuantumul datoriei vamale nu a fost înscris în evidenta contabilã în conformitate cu prevederile art. 241 si 242 sau a fost înscris la un nivel inferior sumei datorate legal, cuantumul drepturilor ce urmeazã a fi recuperate se înscrie în evidenta contabilã în cel mult douã zile de la data la care autoritatea vamalã a luat cunostintã de aceastã situatie si poate calcula suma datoratã legal si stabili debitorul.

Aceastã operatiune reprezintã înscriere ulterioarã în evidenta contabilã. Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu prevederile art. 242.

(2) Cu exceptia cazurilor mentionate la art. 240 alin. (2) si (3), înscrierea ulterioarã în evidenta contabilã nu este posibilã dacã:

a) decizia initialã de a nu înscrie drepturile în evidenta contabilã sau de a le înscrie la o sumã mai micã decât cea legal datoratã a fost luatã pe baza dispozitiilor generale invalidate la o datã ulterioarã de o hotãrâre judecãtoreascã;

b) cuantumul drepturilor legal datorate nu a fost înscris în evidenta contabilã ca urmare a unei erori din partea autoritãtii vamale care nu ar fi putut fi detectatã în conditii rezonabile de cãtre persoana obligatã sã plãteascã, aceasta la rândul sãu actionând cu bunã-credintã si respectând toate dispozitiile prevãzute de legislatia în vigoare cu privire la declaratia vamalã;

c) prin regulamentul vamal se poate stabili cã autoritatea vamalã nu procedeazã la înscrierea ulterioarã în evidenta contabilã a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

(3) În cazul prevãzut la alin. (2) lit. b), când se stabileste statutul preferential al mãrfurilor pe baza unui sistem de cooperare administrativã care implicã autoritãtile unei alte tãri, dacã eliberarea unui certificat de cãtre aceste autoritãti se dovedeste incorectã, aceasta constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectatã în mod rezonabil.

Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care certificatul se bazeazã pe prezentarea incorectã a faptelor de cãtre exportator, cu exceptia cazului în care, mai ales, este evident cã autoritãtile care au eliberat certificatul au stiut sau ar fi trebuit sã stie cã mãrfurile nu îndeplineau conditiile prevãzute pentru a beneficia de tratamentul preferential. Se poate invoca buna-credintã a debitorului când acesta poate demonstra cã, în timpul operatiunilor comerciale în cauzã, a depus toate diligentele pentru a se asigura cã toate conditiile pentru tratamentul preferential au fost respectate.

Art. 244. – (1) Dupã înscrierea în evidenta contabilã, cuantumul drepturilor se comunicã debitorului potrivit normelor legale.

(2) Când cuantumul drepturilor datorate a fost înscris cu titlu orientativ în declaratia vamalã, autoritatea vamalã poate stabili faptul cã acesta nu se comunicã debitorului, în conformitate cu alin. (1), decât în situatia în care cuantumul nu corespunde cu cel stabilit de autoritatea vamalã. Fãrã a se înlãtura aplicarea prevederilor art. 241 alin. (1) teza a doua, dacã se face uz de posibilitatea prevãzutã în prezentul alineat, acordarea liberului de vamã pentru mãrfuri de cãtre autoritatea vamalã echivaleazã cu comunicarea cãtre debitor a cuantumului drepturilor înscrise în evidenta contabilã.

(3) Comunicarea cãtre debitor nu poate fi fãcutã dupã expirarea unui termen de 5 ani de la data la care a luat nastere datoria vamalã. Acest termen se suspendã din momentul introducerii unei actiuni, în conformitate cu prevederile prezentului cod, pe durata acestei proceduri.

(4) Când datoria vamalã este rezultatul unui act pentru care s-a pornit urmãrirea penalã, cuantumul drepturilor poate fi comunicat debitorului, în conformitate cu conditiile prevãzute în dispozitiile legale în vigoare, dupã expirarea termenului mentionat la alin. (3).

SECTIUNEA a 2-a

Termene si modalitãti de platã a cuantumului drepturilor

Art. 245. – (1) Cuantumul drepturilor care a fãcut obiectul comunicãrii prevãzute la art. 244 se achitã de debitor în urmãtoarele termene:

a) dacã aceastã persoanã nu are dreptul la nici una dintre facilitãtile de platã prevãzute în prezenta sectiune, plata se face în termenul prevãzut în regulamentul vamal;

b) dacã persoana are dreptul la oricare dintre facilitãtile de platã prevãzute în prezenta sectiune, plata se face pânã cel târziu la expirarea termenului sau termenelor stabilite în cadrul acelor facilitãti.

(2) În cazul prevãzut la alin. (1) lit.a), fãrã a se înlãtura aplicarea suspendãrilor prevãzute în cazul exercitãrii unei actiuni, termenul de platã nu poate depãsi 10 zile de la comunicarea cãtre debitor a cuantumului drepturilor datorate, iar în cazul înscrierii cumulate în evidenta contabilã, în conditiile prevãzute la art. 241 alin. (1) teza a doua, acesta se stabileste în asa fel încât sã nu îi permitã debitorului sã obtinã un termen pentru platã mai lung decât dacã i s-ar fi acordat o amânare a plãtii.

(3) Termenul prevãzut la alin. (2) se prelungeste, din oficiu, dacã se constatã cã persoana în cauzã a primit înstiintarea prea târziu pentru a putea sã plãteascã în termenul prevãzut. Prelungirea termenului mai poate fi acordatã de autoritatea vamalã la cererea debitorului, în cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plãtit rezultã în urma unei actiuni de recuperare ulterioarã. Fãrã a se înlãtura aplicarea facilitãtilor de platã, prelungirile nu pot depãsi timpul necesar debitorului pentru a se achita de obligatie.

(4) Prin regulamentul vamal se pot stabili situatiile si conditiile în care se suspendã obligatia debitorului de a plãti drepturile când:

a) se întocmeste o cerere de remitere a drepturilor, conform prevederilor legale;

b) mãrfurile sunt puse sub sechestru, în vederea confiscãrii ulterioare potrivit prevederilor legale;

c) datoria vamalã a luat nastere în conformitate cu prevederile art. 225 si existã mai multi debitori.

Art. 246. – Plata se face conform dispozitiilor legale în vigoare, în numerar sau prin orice alt mijloc cu acelasi efect de stingere a debitului ori prin compensare.

Art. 247. – În cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plãtite de persoana în cauzã se referã la mãrfurile declarate pentru un regim vamal care presupune obligatia de a plãti astfel de drepturi, autoritatea vamalã poate acorda, la cererea persoanei respective, amânarea plãtii acelei sume în conditiile prevãzute în prezenta sectiune.

Art. 248. – Acordarea amânãrii plãtii este conditionatã de constituirea unei garantii de cãtre solicitant.

Art. 249. – Autoritatea vamalã decide care dintre urmãtoarele proceduri se foloseste când se acordã amânarea plãtii:

a) separat, pentru fiecare cuantum al drepturilor înscrise în evidenta contabilã, în conditiile prevãzute la art. 241 alin. (1) teza întâi sau art. 243 alin. (1);

b) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor înscrise în evidenta contabilã în conditiile prevãzute la art. 241 alin. (1) teza întâi, pe o perioadã stabilitã de autoritatea vamalã, care sã nu depãseascã 31 de zile;

c) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor care au fãcut obiectul unei singure înscrieri în evidenta contabilã, în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (1) teza a doua.

Art. 250. – (1) Termenul cu care este amânatã plata este de 30 de zile. Acesta se calculeazã astfel:

a) în cazul în care plata este amânatã în conformitate cu art. 249 lit. a), termenul se calculeazã începând cu ziua urmãtoare celei în care cuantumul drepturilor este înscris în evidenta contabilã de cãtre autoritatea vamalã. În cazul în care se aplicã prevederile art. 242, termenul de 30 de zile se reduce cu numãrul zilelor corespunzãtoare termenului utilizat pentru înscrierea în evidenta contabilã, mai putin douã zile;

b) în cazul în care plata se amânã în conformitate cu prevederile art. 249 lit. b), termenul se calculeazã începând cu ziua urmãtoare celei în care expirã perioada de globalizare. Termenul se reduce cu numãrul de zile corespunzãtor unei jumãtãti din numãrul de zile din perioada de globalizare;

c) în cazul în care plata se amânã în conformitate cu art. 249 lit. c), termenul se calculeazã din ziua urmãtoare celei în care expirã perioada în care mãrfurilor respective li s-a acordat liberul de vamã. Termenul se reduce cu un numãr de zile corespunzãtor jumãtãtii numãrului de zile aferent perioadei în cauzã.

(2) În cazul în care numãrul zilelor din termenele mentionate la alin. (1) lit. b) si c) este impar, numãrul de zile ce se scad din termenul de 30 de zile în conformitate cu alin. (1) lit. b) si c) este egal cu jumãtate din numãrul par imediat inferior acestui numãr impar.

(3) Pentru simplificare, în cazul în care termenele mentionate în alin. (1) lit. b) si c) sunt o sãptãmânã calendaristicã sau o lunã calendaristicã, plata cuantumului drepturilor care a fãcut obiectul amânãrii se poate efectua:

a) în ziua de vineri a sãptãmânii a patra urmãtoare celei în cauzã, dacã termenul este de o sãptãmânã calendaristicã;

b) cel târziu pânã în ziua a saisprezecea a lunii urmãtoare, dacã termenul este o lunã calendaristicã.

Art. 251. – (1) Amânarea plãtii nu se acordã pentru cuantumul drepturilor care, desi corespunzãtoare unor mãrfuri plasate sub un regim vamal care presupune obligatia de a plãti astfel de drepturi, sunt totusi înscrise de autoritatea vamalã în evidenta contabilã în conformitate cu dispozitiile în vigoare referitoare la acceptarea declaratiilor incomplete, deoarece declarantul nu a oferit, pânã la expirarea termenului stabilit, informatiile necesare pentru determinarea definitivã a valorii în vamã a mãrfurilor sau nu a furnizat datele sau documentul care lipsea când a fost acceptatã declaratia incompletã.

(2) Amânarea plãtii poate fi acordatã în cazurile prevãzute la alin. (1) numai în situatia în care cuantumul drepturilor de recuperat este înscris în evidenta contabilã înaintea expirãrii unui termen de 30 de zile, calculat de la data la care cuantumul stabilit initial a fost înscris în evidenta contabilã sau, dacã nu a fost înscris, de la data la care a fost acceptatã declaratia referitoare la mãrfurile respective. Durata amânãrii plãtii acordate în astfel de conditii nu poate fi prelungitã dincolo de data expirãrii termenului care, în conformitate cu prevederile art. 250, a fost acordat cu privire la cuantumul drepturilor stabilit initial sau care ar fi fost acordat dacã cuantumul drepturilor legal datorat ar fi fost înscris în evidenta contabilã când au fost declarate mãrfurile respective.

Art. 252. – (1) Autoritatea vamalã poate acorda debitorului alte facilitãti de platã decât amânarea plãtii.

Acordarea unor astfel de facilitãti de platã trebuie:

a) sã fie conditionatã de constituirea unei garantii. Nu este necesar sã se solicite o astfel de garantie când, datoritã situatiei debitorului, solicitarea acesteia ar crea grave dificultãti economice sau sociale;

b) sã aibã ca rezultat perceperea, în plus fatã de cuantumul drepturilor, a unei dobânzi pe credit. Dobânda pe credit se datoreazã pe întreaga perioadã amânatã sau care face obiectul unei alte facilitãti la platã si se calculeazã în asa fel încât sã fie echivalentã cu cuantumul care ar fi solicitat în acelasi scop pe piata monetarã sau financiarã nationalã.

(2) Autoritatea vamalã poate sã nu cearã dobânda pe credit dacã prin aceasta s-ar crea grave dificultãti economice sau sociale pentru debitor.

Art. 253. – Indiferent de facilitãtile de platã acordate debitorului, acesta poate plãti în orice situatie, total sau partial, cuantumul drepturilor, fãrã sã astepte expirarea termenului care i-a fost acordat.

Art. 254. – Cuantumul drepturilor datorate poate fi achitat de o tertã persoanã în locul debitorului.

Art. 255. – (1) Dacã cuantumul drepturilor nu a fost achitat în termenul stabilit:

a) autoritatea vamalã utilizeazã toate cãile prevãzute de legislatia în vigoare, inclusiv executarea silitã, pentru a asigura plata acelei sume. Prin regulamentul vamal se pot stabili prevederi speciale cu privire la garanti în cadrul regimului de tranzit;

b) se percep majorãri de întârziere, potrivit normelor în vigoare.

(2) Autoritatea vamalã poate renunta sã cearã majorãri de întârziere în cazurile în care:

a) datoritã situatiei debitorului, s-ar putea crea serioase dificultãti economice si sociale;

b) cuantumul drepturilor nu depãseste nivelul stabilit prin regulamentul vamal;

c) cuantumul drepturilor este achitat în 5 zile de la expirarea termenului prevãzut pentru platã.

(3) Autoritatea vamalã poate stabili:

a) perioade minime pentru calcularea majorãrilor de întârziere;

b) sume minime de achitat ca majorãri de întârziere.

(4) Prin regulamentul vamal se pot stabili criterii pentru aplicarea prevederilor alin. (3).

CAPITOLUL IV

Stingerea datoriei vamale

Art. 256. – (1) Fãrã a înlãtura aplicarea dispozitiilor în vigoare cu privire la împlinirea termenului de prescriptie extinctivã si la imposibilitatea recuperãrii datoriei vamale în cazul constatãrii pe cale judecãtoreascã a insolvabilitãtii debitorului, datoria vamalã se stinge prin:

a) plata cuantumului drepturilor;

b) remiterea cuantumului drepturilor;

c) invalidarea declaratiei vamale depuse pentru un regim vamal ce implicã obligatia de platã a drepturilor;

d) confiscare;

e) distrugerea prin dispozitia autoritãtii vamale;

f) abandonul în favoarea statului;

g) pierderea mãrfurilor datoritã cazului fortuit sau fortei majore;

h) scãderea cantitativã a mãrfurilor datoritã unor factori naturali, pentru partea corespunzãtoare procentului de scãdere.

(2) Stingerea datoriei vamale în cazurile prevãzute la alin. (1) lit. d)–h) opereazã numai dacã situatiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamã, în cazul mãrfurilor declarate pentru un regim vamal ce implicã obligatia de platã a drepturilor.

Art. 257. – Datoria vamalã prevãzutã la art. 239 se stinge si când sunt anulate formalitãtile îndeplinite pentru obtinerea tratamentului tarifar preferential acordat în conformitate cu dispozitiile articolului mai sus mentionat.

CAPITOLUL V

Rambursarea si remiterea drepturilor

Art. 258. – (1) Prin rambursare se întelege restituirea totalã sau partialã a drepturilor de import sau de export care au fost achitate.

(2) Prin remitere se întelege fie decizia de a nu percepe, integral sau partial, cuantumul unei datorii vamale, fie decizia de a anula, integral sau partial, înscrierea în evidenta contabilã a unui drept de import sau de export care nu a fost achitat.

Art. 259. – (1) Drepturile de import sau de export sunt rambursate în mãsura în care se stabileste cã, în momentul în care au fost plãtite, cuantumul acestor drepturi nu era datorat legal sau când cuantumul lor a fost înscris în evidenta contabilã contrar dispozitiilor art. 243 alin. (2) si (3).

(2) Se procedeazã la remiterea drepturilor de import sau de export în mãsura în care se stabileste cã, în momentul în care au fost înscrise în evidenta contabilã, cuantumul acestor drepturi nu era datorat legal sau cã a fost înscris în evidenta contabilã contrar dispozitiilor art. 243 alin. (2) si (3).

(3) Nu se acordã rambursarea sau remiterea drepturilor dacã faptele care au dus la achitarea ori la înscrierea în evidenta contabilã a unei sume ce nu era legal datoratã sunt rezultatul unei actiuni deliberate din partea unei persoane interesate.

(4) Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise la depunerea unei cereri cãtre biroul vamal în cauzã într-o perioadã de 5 ani de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului.

(5) Termenul prevãzut la alin. (4) se prelungeste dacã persoana în cauzã face dovada cã a fost împiedicatã sã depunã cererea în termenul amintit, ca urmare a cazului fortuit sau a fortei majore.

(6) Autoritatea vamalã procedeazã la rambursare sau remitere din oficiu, când constatã, în acest termen, existenta uneia sau alteia dintre situatiile prevãzute la alin. (1) si (2).

Art. 260. – Drepturile de import sau de export sunt rambursate când se invalideazã o declaratie vamalã, iar drepturile au fost achitate. Rambursarea se acordã în urma unei cereri depuse de persoana în cauzã în termenul prevãzut pentru depunerea cererii de invalidare a declaratiei vamale.

Art. 261. – (1) Drepturile de import sunt rambursate sau remise în mãsura în care se stabileste cã cuantumul acestora înscris în evidenta contabilã este aferent mãrfurilor plasate sub regimul vamal în cauzã si refuzate de importator, deoarece la data acceptãrii declaratiei vamale erau defecte sau nu respectau conditiile contractului în baza cãruia au fost importate. Sunt asimilate mãrfurilor defecte mãrfurile deteriorate înainte de acordarea liberului de vamã.

(2) Rambursarea sau remiterea drepturilor de import se acordã cu conditia ca:

a) mãrfurile sã nu fi fost folosite, cu exceptia unei posibile utilizãri initiale necesare pentru a se verifica dacã sunt defecte sau nu respectã termenii contractuali;

b) mãrfurile sã fie exportate de pe teritoriul vamal al României. La cererea persoanei în cauzã, autoritatea vamalã permite ca, în locul exportului, mãrfurile sã fie distruse sau plasate sub regimul de tranzit, antrepozitare vamalã sau într-o zonã liberã ori antrepozit liber. În scopul de a primi una dintre aceste destinatii vamale, mãrfurile sunt considerate strãine.

(3) Drepturile de import nu pot fi rambursate sau remise în cazul mãrfurilor care, înainte de a fi declarate la vamã, au fost importate temporar pentru a fi testate, decât dacã se stabileste cã defectele mãrfurilor sau nerespectarea prevederilor contractuale nu ar fi putut fi detectate în decursul acestor teste.

(4) Drepturile de import sunt rambursate sau remise pentru motivele prevãzute la alin. (1), în urma prezentãrii unei cereri la biroul vamal în termen de 12 luni de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. În cazuri exceptionale, justificate corespunzãtor, autoritatea vamalã poate aproba ca acest termen sã fie prelungit.

Art. 262. – (1) Drepturile de import sau de export pot fi rambursate ori remise în alte situatii decât cele mentionate la art. 259–261:

a) care urmeazã a fi stabilite în conformitate cu regulamentul vamal;

b) ca urmare a unor împrejurãri în care nu s-a constatat o Onselãtorie sau o culpã evidentã a persoanei în cauzã. Situatiile în care se poate aplica aceastã dispozitie si procedura de urmat în acest scop sunt stabilite prin regulamentul vamal. Pentru rambursare sau remitere pot fi prevãzute conditii speciale.

(2) Drepturile sunt rambursate sau remise pentru motivele prevãzute la alin. (1), în urma prezentãrii unei cereri la biroul vamal în termen de 12 luni de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. În cazuri exceptionale, justificate corespunzãtor, autoritatea vamalã poate aproba ca acest termen sã fie prelungit.

Art. 263. – Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise în conditiile prevãzute în prezentul capitol numai când cuantumul de rambursat sau de remis depãseste nivelul stabilit prin regulamentul vamal. Cu toate acestea, autoritatea vamalã poate da curs unei alte cereri de rambursare sau remitere si cu privire la un cuantum mai mic.

Art. 264. – Când o decizie de a da curs unei cereri de rambursare a cuantumului drepturilor de import sau de export, precum si a dobânzilor pe credit si a majorãrilor de întârziere încasate la efectuarea plãtii acestor drepturi nu este pusã în aplicare în termen de 3 luni de la adoptarea acesteia, dupã aceastã perioadã autoritatea vamalã plãteste o dobândã egalã cu dobânda pe credit.

Art. 265. – Când, din eroare, a fost remisã o datorie vamalã sau a fost rambursat cuantumul drepturilor, datoria initialã devine din nou exigibilã. Orice dobândã plãtitã în temeiul prevederilor art. 264 se ramburseazã.

TITLUL X

Dreptul la actiune

Art. 266. – (1) Orice persoanã are dreptul de a formula actiune împotriva deciziilor care o privesc direct, luate de autoritatea vamalã cu privire la aplicarea reglementãrilor vamale.

(2) Are, de asemenea, dreptul de a formula actiune persoana care a solicitat autoritãtii vamale o decizie cu privire la aplicarea reglementãrilor vamale si nu a primit un rãspuns la cererea sa în termenul legal.

Art. 267. – Când actiunea prevãzutã la art. 266 se referã la un titlu de creantã privind datoria vamalã si alte taxe si impozite datorate statului în cadrul operatiunilor vamale, înainte de depunerea actiunii se poate formula contestatie pe cale administrativã, care se solutioneazã potrivit dispozitiilor Codului de procedurã fiscalã.

Art. 268. – (1) Actiunile care privesc alte decizii decât cele prevãzute la art. 267 se formuleazã potrivit dispozitiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

(2) În cazurile prevãzute la alin. (1), plângerea prealabilã nu suspendã executarea deciziei contestate.

(3) Autoritatea vamalã poate suspenda, total sau partial, executarea acestei decizii pânã la solutionarea plângerii prealabile, când are motive întemeiate sã considere cã decizia contestatã nu respectã reglementãrile vamale sau cã un prejudiciu irecuperabil poate fi produs persoanei interesate.

TITLUL XI

Prohibitii si restrictii

Art. 269. – (1) Sunt considerate prohibite toate mãrfurile a cãror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este, potrivit legii, interzisã cu orice titlu.

(2) Sunt considerate ca restrictionate mãrfurile a cãror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este supusã unor conditii sau îndeplinirii unor formalitãti speciale.

(3) Când introducerea sau scoaterea nu este permisã decât cu prezentarea unei autorizatii speciale, mãrfurile sunt prohibite dacã nu sunt însotite de un astfel de document sau dacã acesta nu este valabil.

TITLUL XII

Sanctiuni

SECTIUNEA 1

Infractiuni

Art. 270. – Introducerea în sau scoaterea din tarã, prin orice mijloace, a bunurilor sau mãrfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infractiunea de contrabandã si se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 271. – Introducerea în sau scoaterea din tarã, fãrã drept, de arme, munitii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substante radioactive, substante toxice, deseuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase constituie infractiunea de contrabandã calificatã si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi, dacã legea penalã nu prevede o pedeapsã mai mare.

Art. 272. – Folosirea, la autoritatea vamalã, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referã la alte mãrfuri sau bunuri ori la alte cantitãti de mãrfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamã constituie infractiunea de folosire de acte nereale si se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 273. – Folosirea, la autoritatea vamalã, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate constituie infractiunea de folosire de acte falsificate si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 274. – Faptele prevãzute la art. 270–273, sãvârsite de una sau mai multe persoane înarmate ori de douã sau mai multe persoane împreunã, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 275. – Tentativa la infractiunile prevãzute la art. 270–274 se pedepseste.

Art. 276. – Dacã faptele prevãzute la art. 270–274 sunt sãvârsite de angajati sau reprezentanti ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operatiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica si interzicerea unor drepturi, potrivit art. 64 lit. c) din Codul penal.

Art. 277. – Când mãrfurile sau alte bunuri care au fãcut obiectul infractiunii nu se gãsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei.

Art. 278. – Dispozitiile prezentei sectiuni se completeazã cu prevederile Codului penal al României, precum si cu dispozitiile penale prevãzute în alte legi speciale.

SECTIUNEA a 2-a

Contraventii

Art. 279. – Faptele care constituie contraventii la reglementãrile vamale, procedura de constatare si sanctionare a acestora se stabilesc prin regulamentul vamal, aprobat prin hotãrâre a Guvernului.

Art. 280. – (1) Contraventiile vamale sãvârsite în incintele vamale si în locurile unde se desfãsoarã operatiuni sub supraveghere vamalã se constatã si se sanctioneazã de persoanele împuternicite de cãtre autoritatea vamalã.

(2) În cazul în care contraventiile vamale sunt constatate de organele de politie sau de alte organe cu atributii de control, în alte locuri decât cele prevãzute la alin. (1), acestea au obligatia de a prezenta de îndatã actele constatatoare la autoritatea vamalã cea mai apropiatã, împreunã cu mãrfurile care fac obiectul contraventiei.

(3) Dupã verificarea încadrãrii faptei în reglementãrile vamale, autoritatea vamalã aplicã amenda si dispune, dupã caz, retinerea bunurilor, în vederea confiscãrii.

(4) Sanctiunile contraventionale pot fi aplicate si persoanelor juridice.

Art. 281. – Dispozitiile art. 279 si 280 referitoare la contraventii se completeazã cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile si completãrile ulterioare, cu exceptia art. 28 alin. (1) si (3) si art. 29.

TITLUL XIII

Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 282. – Dispozitiile specifice aplicabile cãlãtorilor si altor persoane fizice se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 283. – Termenele prevãzute în prezentul cod si în alte reglementãri vamale se calculeazã potrivit normelor prevãzute în Codul de procedurã civilã.

Art. 284. – Operatiunile vamale initiate sub regimul prevãzut de reglementãrile vamale anterioare intrãrii în vigoare a prezentului cod se finalizeazã potrivit acelor reglementãri.

Art. 285. – Autoritatea Nationalã a Vãmilor este desemnatã ca autoritate competentã sã aplice pentru România, la data aderãrii la Uniunea Europeanã, prevederile Conventiei privind utilizarea tehnologiei informatiilor de cãtre serviciile vamale, încheiatã la 26 iulie 1995, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeanã – JO C 316, 27 noiembrie 1995, p. 34 – si ale Conventiei cu privire la asistenta reciprocã si cooperarea între administratiile vamale, încheiatã la 18 decembrie 1997, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeanã – JO C 24, 23 ianuarie 1998, p. 2.

Art. 286. – Guvernul, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, va aproba prin hotãrâre regulamentul de aplicare a Codului vamal, care intrã în vigoare la aceeasi datã cu prezentul cod.

Art. 287. – Dispozitiile cuprinse în prezentul cod si în alte reglementãri vamale privind plata, garantarea, înscrierea în evidentele contabile, stingerea datoriei vamale si remiterea drepturilor de import, cu exceptia art. 163 si 247 din prezentul cod, se aplicã în mod corespunzãtor si pentru taxa pe valoarea adãugatã si pentru accize care, potrivit Codului fiscal, sunt în atributiile autoritãtii vamale.

Art. 288. – (1) Prezentul cod intrã în vigoare la 60 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Pe aceeasi datã se abrogã: Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificãrile si completãrile ulterioare; art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 31 august 1993, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 102/1994, cu modificãrile si completãrile ulterioare.

(3) Declararea electronicã si sistemele automatizate pentru punerea în aplicare a gestiunii de risc si schimbul electronic de date între birourile vamale de intrare, import, export si iesire, prevãzute la art. 40, 60–62 si 202–204, se pun în aplicare în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului cod.

(4) Dispozitiile cuprinse la art. 245 alin. (2) si (3), art. 247, art. 252 si art. 255 alin. (2) si (3) intrã în vigoare la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.

Prezenta lege asigurã aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificãrile ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitãtilor Europene nr. 302/1992.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicatã.

p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,

DANIELA POPA

PRESEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VÃCÃROIU

Bucuresti, 10 aprilie 2006.

Nr. 86.