- TITLUL I Dispozitii generale
- TITLUL II Constituirea societatilor comerciale
- CAPITOLUL I
Actul constitutiv al societatii - CAPITOLUL II Formalitati specifice pentru constituirea societatii pe
actiuni prin subscriptie publica
- CAPITOLUL III
Inmatricularea societatii - CAPITOLUL IV
Efectele incalcarii cerintelor legale de constituire a societatii - CAPITOLUL V
Unele dispozitii procedural
- CAPITOLUL I
- TITLUL III Functionarea societatilor comerciale
- CAPITOLUL I
Dispozitii comune - CAPITOLUL II
Societatile in nume colectiv - CAPITOLUL III
Societatile in comandita simpla - CAPITOLUL IV
Societatile pe actiuni - SECŢIUNEA I
Despre actiuni - SECŢIUNEA a II-a
Despre adunarile generale - SECŢIUNEA a III-a
Despre administratia societatii - SUBSECŢIUNEA I
Sistemul unitar - SUBSECŢIUNEA a II-a
Sistemul dualist - SUBSECŢIUNEA a III-a
Dispozitii comune pentru sistemul unitar si sistemul dualist - SECŢIUNEA a IV-a
Auditul financiar, auditul intern si cenzorii - SECŢIUNEA a V-a
Despre emiterea de obligatiuni - SECŢIUNEA a VI-a
Despre registrele societatii si despre situatiile financiare anuale
- CAPITOLUL I
- TITLUL IV Modificarea actului constitutiv
- CAPITOLUL I
Dispozitii generale - CAPITOLUL II
Reducerea sau majorarea capitalului social - CAPITOLUL III
Societatile in comandita simpla - CAPITOLUL IV
Societatile pe actiuni
- CAPITOLUL I
- TITLUL V
Excluderea si retragerea asociatilor
- TITLUL VI Dizolvarea, fuziunea si divizarea societatilor comerciale
- CAPITOLUL I
Dizolvarea societatilor - CAPITOLUL II
Fuziunea si divizarea societatilor
- CAPITOLUL I
- TITLUL VII Lichidarea societatilor comerciale
- CAPITOLUL I
Dispozitii generale - CAPITOLUL II Lichidarea societatilor in nume colectiv, in comandita
simpla sau cu raspundere limitata
- CAPITOLUL III
Lichidarea societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni
- CAPITOLUL I
TITLUL VII
Lichidarea societatilor comerciale
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 252. – (1) Pentru lichidarea si repartizarea patrimoniului social, chiar daca in actul constitutiv se prevad norme in acest scop, sunt obligatorii urmatoarele reguli:
a) pana la preluarea functiei de catre lichidatori, administratorii si directorii, respectiv membrii directoratului, continua sa-si exercite atributiile, cu exceptia celor prevazute la art. 233;@
b) actul de numire a lichidatorilor, mentionand puterile conferite acestora sau sentinta care ii tine locul, precum si orice act ulterior care ar aduce schimbari cu privire la persoana lor sau la puterile conferite trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comertului, pentru a fi inscrise de indata si publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.@
(2) Numai dupa indeplinirea formalitatilor de la alin. (1) lichidatorii vor depune semnatura lor in registrul comertului si vor exercita aceasta functie.
(3) Abrogat.@
(4) In afara de dispozitiile prezentului titlu, se aplica societatilor in lichidare regulile stabilite prin actul constitutiv si prin lege, in masura in care nu sunt incompatibile cu lichidarea.
(5) Toate actele emanand de la societate trebuie sa arate ca aceasta este in lichidare.
__________
@Literele a) si b) de la alin. (1) au fost modificate prin art. I pct. 175 din Legea nr. 441/2006.
– Alineatul (3) a fost abrogat prin art. I pct. 61 din O.U.G. nr. 82/2007.
Art. 2521. – Abrogat.@
__________
@Articolul a fost introdus prin art. I pct. 176 din Legea nr. 441/2006.
– Articolul a fost abrogat prin art. I pct. 62 din O.U.G. nr. 82/2007.
Art. 253. – (1) Lichidatorii vor putea fi persoane fizice sau persoane juridice. Lichidatorii persoane fizice sau reprezentantii permanenti – persoane fizice ale societatii lichidatoare – trebuie sa fie lichidatori autorizati, in conditiile legii.
(2) Lichidatorii au aceeasi raspundere ca si administratorii, respectiv membrii directoratului.
(3) Lichidatorii sunt datori, indata dupa preluarea functiei, ca impreuna cu directorii si administratorii, respectiv cu membrii directoratului societatii, sa faca un inventar si sa incheie un bilant, care sa constate situatia exacta a activului si pasivului societatii, si sa le semneze.
(4) Lichidatorii sunt obligati sa primeasca si sa pastreze patrimoniul societatii, registrele ce li s-au incredintat de administratori, respectiv de membrii directoratului, si actele societatii. De asemenea, acestia vor tine un registru cu toate operatiunile lichidarii, in ordinea datei lor.
(5) Lichidatorii isi indeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. In cazul societatilor pe actiuni organizate potrivit sistemului dualist, lichidatorii isi indeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere.@
__________
@Alineatele (2), (3), (4) si (5) au fost modificate prin art. I pct. 177 din Legea nr. 441/2006.
Art. 254. – In cazul societatilor comerciale a caror activitate s-a desfasurat in baza autorizatiei de mediu prevazute de Legea protectiei mediului nr. 137/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, lichidatorii sunt obligati sa ia masuri pentru efectuarea bilantului de mediu, prevazut de aceasta lege, si sa comunice rezultatele acestui bilant agentiei teritoriale pentru protectia mediului.
Art. 255. – (1) In afara de puterile conferite de asociati, cu aceeasi majoritate ceruta pentru numirea lor, lichidatorii vor putea:
a) sa stea in judecata in numele societatii;@
b) sa execute si sa termine operatiunile de comert referitoare la lichidare;
c) sa vanda, prin licitatie publica, imobilele si orice avere mobiliara a societatii;@
d) sa faca tranzactii;
e) sa lichideze si sa incaseze creantele societatii.@
f) sa contracteze obligatii cambiale, sa faca imprumuturi neipotecare si sa indeplineasca orice alte acte necesare.
(2) In lipsa unor dispozitii speciale in actul constitutiv sau in actul lor de numire, lichidatorii nu pot sa constituie ipoteci asupra bunurilor societatii, daca nu sunt autorizati de instanta.@
(3) Lichidatorii care intreprind noi operatiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului lichidarii sunt raspunzatori personal si solidar de executarea lor.
__________
@Alineatul (2) a fost modificat prin art. I pct. 178 din Legea nr. 441/2006.
– Literele a), c) si e) de la alin. (1) au fost modificate prin art. I pct. 63 din O.U.G. nr. 82/2007.
Art. 256. – (1) Lichidatorii nu pot plati asociatilor nici o suma in contul partilor ce li s-ar cuveni din lichidare, inaintea achitarii creditorilor societatii.
(2) Asociatii vor putea cere insa ca sumele retinute sa fie depuse la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. – S.A. ori la o banca sau la una dintre unitatile acestora si sa se faca repartizarea asupra actiunilor sau partilor sociale, chiar in timpul lichidarii, daca, in afara de ceea ce este necesar pentru indeplinirea tuturor obligatiilor societatii, scadente sau care vor ajunge la scadenta, mai ramane un disponibil de cel putin 10% din cuantumul lor.
(3) Impotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societatii pot face opozitie in conditiile art. 62.
Art. 257. – Lichidatorii care probeaza, prin prezentarea situatiei financiare anuale, ca fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente sa acopere pasivul exigibil trebuie sa ceara sumele necesare asociatilor care raspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral varsamintele, daca acestia sunt obligati, potrivit formei societatii, sa le procure sau, daca sunt debitori fata de societate, pentru varsamintele neefectuate, la care erau obligati in calitate de asociat.
Art. 258. – Lichidatorii care au achitat datoriile societatii cu propriii lor bani nu vor putea sa exercite impotriva societatii drepturi mai mari decat acelea ce apartineau creditorilor platiti.
Art. 259. – Creditorii societatii au dreptul de a exercita contra lichidatorilor actiunile care decurg din creantele ajunse la termen, pana la concurenta bunurilor existente in patrimoniul societatii, si numai dupa aceea de a se indrepta impotriva asociatilor, pentru plata sumelor datorate din valoarea actiunilor subscrise sau din aceea a aporturilor la capitalul social.
Art. 260. – (1) Lichidarea societatii trebuie terminata in cel mult 3 ani de la data dizolvarii. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.
(2) In termen de 15 zile de la terminarea lichidarii, lichidatorii vor cere radierea societatii din registrul comertului, sub sanctiunea unei amenzi judiciare de 2.000.000 lei pentru fiecare zi de intarziere, care va fi aplicata de judecatorul delegat, in urma sesizarii oricarei parti interesate, prin incheiere. Incheierea judecatorului delegat este executorie si supusa recursului.
(3) Radierea se poate face si din oficiu.
(4) Lichidarea nu libereaza pe asociati si nu impiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii.
Art. 261. – (1) Dupa aprobarea socotelilor si terminarea repartitiei, registrele si actele societatii in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata, ce nu vor fi necesare vreunuia dintre asociati, se vor depune la asociatul desemnat de majoritate.
(2) In societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni registrele prevazute de art. 177 alin. 1 lit. a)-f) vor fi depuse la registrul comertului la care a fost inregistrata societatea, unde orice parte interesata va putea lua cunostinta de ele cu autorizarea judecatorului delegat, iar restul actelor societatii vor fi depuse la Arhivele Nationale.
(3) Registrele tuturor societatilor vor fi pastrate timp de 5 ani.
CAPITOLUL II Lichidarea societatilor in nume colectiv, in comandita
simpla sau cu raspundere limitata
Art. 262. – (1) Numirea lichidatorilor in societatile in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata va fi facuta de toti asociatii, daca in contractul de societate nu se prevede altfel.
(2) Daca nu se va putea intruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi facuta de instanta, la cererea oricarui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociatilor si administratorilor.
(3) Impotriva sentintei se poate declara numai recurs de catre asociati sau administratori, in termen de 15 zile de la pronuntare.
Art. 263. – (1) Dupa terminarea lichidarii societatii in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata, lichidatorii trebuie sa intocmeasca situatia financiara si sa propuna repartizarea activului intre asociati.
(11) Situatia financiara semnata de catre lichidatori se inainteaza spre a fi inregistrata si publicata pe pagina de internet a oficiului registrului comertului.@
(12) Abrogat.@
(2) Asociatul nemultumit poate face opozitie, in conditiile art. 62, in termen de 15 zile de la notificarea situatiei financiare de lichidare si a proiectului de repartizare.
(3) Pentru solutionarea opozitiei, problemele referitoare la lichidare vor fi separate de acelea ale repartizarii, fata de care lichidatorii pot ramane straini.
(4) Dupa expirarea termenului prevazut la alin. (2) sau dupa ce sentinta asupra opozitiei a ramas irevocabila, situatia financiara de lichidare si repartizare se considera aprobata si lichidatorii sunt liberati.
__________
@Alineatele (11) si (12) au fost introduse prin art. I pct. 179 din Legea nr. 441/2006.
– Alineatul (12) a fost abrogat prin art. I pct. 64 din O.U.G. nr. 82/2007.
CAPITOLUL III
Lichidarea societatilor pe actiuni si in comandita pe actiuni
Art. 264. – (1) Numirea lichidatorilor in societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni se face de adunarea generala, care hotaraste lichidarea, daca, prin actul constitutiv, nu se prevede altfel.
(2) Adunarea generala hotaraste cu majoritatea prevazuta pentru modificarea actului constitutiv.
(3) In cazul in care majoritatea nu a fost obtinuta, numirea se face de tribunal, la cererea oricaruia dintre administratori, respectiv dintre membrii directoratului, sau dintre asociati, cu citarea societatii si a celor care au cerut-o. Impotriva sentintei tribunalului se poate declara numai recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare.@
__________
@Alineatul (3) a fost modificat prin art. I pct. 180 din Legea nr. 441/2006.
Art. 265. – (1) Administratorii, respectiv membrii directoratului, vor prezenta lichidatorilor o dare de seama asupra gestiunii, pentru timpul trecut de la ultima situatie financiara aprobata pana la inceperea lichidarii.@
(2) Lichidatorii au dreptul sa aprobe darea de seama si sa faca sau sa sustina eventualele contestatii cu privire la aceasta.
__________
@Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 181 din Legea nr. 441/2006.
Art. 266. – (1) In cazul in care unul sau mai multi administratori, respectiv membri ai directoratului, sunt numiti lichidatori, darea de seama asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului comertului si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, impreuna cu bilantul final de lichidare.@
(2) Cand gestiunea trece peste durata unui exercitiu financiar, darea de seama trebuie anexata la prima situatie financiara pe care lichidatorii o prezinta adunarii generale.
(3) Orice actionar poate face opozitie, in conditiile art. 62, in termen de 15 zile de la publicare.
(4) Toate opozitiile facute vor fi conexate, pentru a fi solutionate printr-o singura sentinta.
(5) Orice actionar are dreptul sa intervina in instanta, iar hotararea va fi opozabila si actionarilor neintervenienti.
__________
@Alineatul (1) a fost modificat prin art. I pct. 182 din Legea nr. 441/2006.
Art. 267. – Daca lichidarea se prelungeste peste durata exercitiului financiar, lichidatorii sunt obligati sa intocmeasca situatia financiara anuala, conformandu-se dispozitiilor legii si actului constitutiv.
Art. 268. – (1) Dupa terminarea lichidarii, lichidatorii intocmesc situatia financiara finala, aratand partea ce se cuvine fiecarei actiuni din repartizarea activului societatii, insotita de raportul cenzorilor sau, dupa caz, raportul auditorilor financiari.
(2) Situatia financiara, semnata de lichidatori, se va depune, pentru a fi mentionata, la oficiul registrului comertului si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
(3) Orice actionar poate face opozitie, in conditiile art. 62.
Art. 269. – (1) Daca termenul prevazut la art. 266 alin. (3) a expirat fara a se face opozitie, situatia financiara se considera aprobata de toti actionarii, iar lichidatorii sunt liberati, sub rezerva repartizarii activului societatii.
(2) Independent de expirarea termenului, chitanta de primire a celei din urma repartitii tine loc de aprobare a contului si a repartitiei facute fiecarui actionar.
Art. 270. – (1) Sumele cuvenite actionarilor, neincasate in termen de doua luni de la publicarea situatiei financiare, vor fi depuse la o banca sau la una dintre unitatile acesteia, cu aratarea numelui si prenumelui actionarului, daca actiunile sunt nominative, sau a numerelor actiunilor, daca ele sunt la purtator.
(2) Plata se va face persoanei aratate sau posesorului actiunilor, retinandu-se titlul.
Art. 2701. – In cazul in care societatea aflata in lichidare este in stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei. In conditiile legislatiei insolventei, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolventei fata de societatea aflata in curs de lichidare.@
__________
@Articolul a fost introdus prin art. I pct. 183 din Legea nr. 441/2006.
Art. 2702. – Constatand indeplinirea conditiilor prevazute de legea insolventei, judecatorul-sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolventei.@
__________
@Articolul a fost introdus prin art. I pct. 183 din Legea nr. 441/2006.
- TITLUL VIII Contraventii si infractiuni@
- CAPITOLUL I
Dispozitii generale
- CAPITOLUL I
- TITLUL IX Dispozitii finale si tranzitorii